|
Photo: facebook |
Un ex-diplomat moldovean cu afaceri de succes în SUA
Recent, orașul Chicago a fost gazda, a celei de-a doua ediții a Convenției Moldo-Americane, eveniment anual care adună cele mai active și inovatoare persoane din comunitățile de cetățeni moldoveni din Nordul Americii.
Victor Culiuc a moderat penelul "Busines și Economie" în cadrul Convenției. Acesta este director executiv la Healthios, axîndu-se pe o gamă largă de fuziuni și achiziții, finanțare și mandate de consultanță strategică. El a executat peste 40 de fuziuni și achiziții și tranzacții de finanțare, iar experiența sa în industrie include servicii de sănătate și farmaceutice și dispozitive medicale.
Anterior, Victor Culiuc a lucrat la aficupul bancar de investiții Credit Suisse în New York și Chicago, la Fondul Monetar Internațional în Washington D.C. și la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, în cadrul ambasadelor din Austria și Germania.
Victor Culiuc are un master în administrarea afacerilor (MBA) de la Școala de Business a Universității din Chicago și un master în economie și relații internaționale de la Universitatea din Denver.
Vă propunem să urmăriți mai jos interviul din care o să aflați mai multe detalii despre cariera sa în SUA, dar și despre Convenția Moldo-Americană.
Cînd și în ce condiții ați plecat în SUA?
Am plecat în 1997. Eram întors în Moldova după activitatea în Ambasada din SUA. Mă apropiam de 30 de ani și trebuia să iau decizii drastice. Atunci aveam deja cîțiva ani de viață în Germania și Austria și am înțeles că aveam mai multe oportunități în Vest.
Care sînt ocupațiile din agenda dvs la moment?
În prezent sînt unul dintre parteneri într-o bancă gen boutique în investment banking – ridicarea de capital și vinderea/cumpărarea companiilor în domeniul medicinei. Medicina contribute 16%+ la PIB-ul American. Este un sector promițător și unde competiția este extrem de dură.
Domnule Culiuc, cum a fost trecerea dumneavoastră în carieră, de la angajat al Ministerului de Externe – în sectorul privat?
Nu a fost simplă deoarece aveam deja 29 de ani, deci formarea mea profesională a fost în Ambasadele și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Însă, multe calități și experiențe acumulate în perioada de lucru la Minister și peste hotarele Moldovei mi-au prins bine în sectorul privat: de exemplu cum acționezi în situații incerte care sînt foarte tipice în business și în finanțe, cum găsești limbă comună cu persoane care îți sunt complet străine și indiferente, iar uneori și ostile. Cînd deschideam primele reprezentanțe ale Moldovei în Austria și Germania, nu ne aștepta nimeni, trebuia să începem de la nivelul zero și aveam un buget simbolic. Ceva asemănător se întâmplă cînd deschizi un business sau încerci să creezi contacte utile aici, în SUA. Deci în diplomație există multe trăsături care pot fi transferate în sectorul privat.
În 1992 ați acoperit subiectul conflictului la BBC. Cum vedeți acum acest conflict? Relația dintre Chișinău-Tiraspol? Există șanse ca acest conflict să fie soluționat?
Deși nu ma consider expert acum, într-adevăr am relatat din acest conflict, la început ca traducător pentru corespondentul BBC în regiune. Soția pînă acum îmi amintește de 1992 cînd într-o buna zi aveam examenele de absolvire la universitate și am rugat-o să mă înlocuiască (pe atunci nu eram căsătoriți). Ea a căzut de acord și a petrecut o zi pe linia de foc.
Dacă e să vorbim mai serios, am fost și parte a reprezentanței Moldovei la OSCE unde se discuta conflictul. Îmi pare că acum e un moment potrivit de rezolvare a acestui status quo. E o nouă generație de politicieni la Chișinău și la Tiraspol, care au cam aceeași vîrstă, sînt pragmatici și nu au bagaj sovietic. Este important de a folosi aceste momente. Este necesar de a continua relațiile noastre de integrare economică în sistemul de economie internațională. În timp, odată ce nivelul economic de trai în Republica Moldova va crește, orice persoană rațională de dincolo de Nistru va dori să fie parte a unei țări care prosperă.
În opinia Dvs, unde ratează Republica Moldova la capitolul economic? La o distanță de 24 de ani de la obținerea independenței, în Republica Moldova economia este bazată pe o paradigmă de consum și nu de producere
Un business axat pe consum nu e neapărat rău. La urma urmei consumul contribue cu 2/3 de PIB într-o economie avansată.
Sînt de acord însă că producția, la fel ca și sectorul de servicii, rămâne în urmă cu mult în Republica Moldova și evident creșterea economică rămâne în urmă – creșterea prețurilor depășește creșterea în venit (primul grafic, Moldova=MDA), iar exporturile care sunt cheia creșterii economice într-o economie mică gen Moldova nu s-au recuperat de la nivelul unde au fost.
Cînd am vizitat țara în noiembrie 2014 însă, am văzut multe oportunități. De exemplu, multe firme în Moldova ar putea conlucra în domeniul tehnologiei.
O cunoștință de aici, din SUA, a creat un business extrem de interesant unde servicii de diagnostică și tratament se oferă online. De exemplu, un pacient din Moldova poate primi o diagnoză online de la un medic din SUA și apoi să urmeze un tratament local. Un astfel de business crește rapid și are clienți (pacienți) atât pe loc, cât și în SUA (doctori). Businessul cunoștinței mele a ajuns până și în Iraq și Kabul unde cred că condițiile economice sunt și mai dure decât la noi. Cred ca Moldova ar putea găzdui foarte multe proiecte de aces gen.
Multe sfaturi și consultanță economică din Occident vis-à-vis de Moldova se axează pe probleme macro: consumul, producția, rata de schimb. E important de ținut cont că macroeconomia este un rezultat și nu o cauză a deciziilor pe care le facem noi: consumatorii și oamenii de afaceri. Să luăm exemplul pe care il aduceți unde producția rămâne în urma. Doar schimbarea ratei de dobândă la bancă nu va face mult. O politică economică sănătoasă trebue să elimine riscuri politice și birocratice, numărul actelor necesare pentru a deschide un business și a primi finanțare, etc. În acest fel, antreprenorii se pot concentra asupra riscurilor tipice în business: strategie, operațiuni, finanțe. În ultimă instanță, este important de a te axa pe politici care încurajază antreprenorii să investească în business-uri de lungă durată. SUA este, în esență, un laborator care demonstrează că o strategie axată pe individual este cea mai promițătoare.
Ajungând în SUA, imigranți din cele mai sărace țări unde și-au pierdut orice speranță de succes se stabilesc aici și își crează un trai mult mai bogat decât în țara de origine.
Sînteți unul dintre vorbitorii Convenției moldo-americane care va avea loc în mai la Chicago. Ce așteptări aveți dvs de la acest eveniment?
Cred că va fi un eveniment util unde cei care sunt stabiliți în SUA și în special în Chicago se pot cunoaște mai bine și unde poate începe un dialog permanent care poate va deveni o punte pentru concetățenii noștri din Moldova.
Cărui public se adresează evenimentul?
Cred că e adreasat moldovenilor de aici, celor care ar dori să viziteze Moldova și nu se încumetă și, evident, celor care locuiesc în țară.
Care sînt subiectele pe care le veți atinge în cadrul prezentării dvs?
La panel voi avea probabil 3 participanți care își vor împărtăși experiențele lor de integrare în SUA și cum văd de la distanță posibilitatile de creștere și prosperare a Moldovei.
Cum sunt la moment relațiile economice moldo-americane și dacă este loc pentru mai bine, cum ar putea ele îmbunătățile?
Importurile în Moldova depășesc exporturile și probabil că situația cu SUA nu se deosebește. Relațiile economice pot să se îmbunătațească din punct de vedere al investițiilor din SUA în Moldova și exportul în SUA.
Cum pot moldovenii stabiliți în SUA să ajute la dezvoltarea acestor relații? Ce pot face ei concret pentru a ajuta statul, dar și populația rămasă acasă?
Cred că, în mod realist, moldovenii aici continuă să se pună pe picioare singuri. Respectiv, nu avem, deocamdată, o prezență economică semnificativă. Cu timpul lucrurile se vor schimba. La moment, cred că cel mai bun ajutor poate fi aici, în SUA, pentru a-i ajuta pe cei care au venit să se integreze și, de asemenea, pentru a susține direct proiecte în Moldova. Totodată, e posibil pentru moldovenii de aici să-și ajute prietenii și comunitățile în Moldova prin crearea unui gen de uniune de creditare care ar putea oferi credit și investiții pentru business-ul din Moldova în mod rapid și eficient. Știu că multe persoane de aici revin în Moldova ca investitori și cred că această tendință va continua.
Vinificatori noștri moldoveni nu renunță la ideea cuceririi pieței SUA. Este o piața greu de cucerit? Prin ce ar putea să se evidențieze vinul moldovenesc pentru a cuceri consumatorul american?
Piața din SUA este extraordinar de competitivă. Alexandu Culiuc, feciorul vărului meu, a scris mai mult și mai bine decît aș putea spune eu despre situația vinurilor și exportul lor. Îmi pare că un mod mai cert, deși costisitor, de a intra pe piața americană este de a crea un parteneriat cu o întreprindere reputabilă de aici care va ajuta la marketing și distribuire, gen Jim Beam. Este important de a conștientiza că relațiile cu SUA sunt asemenătoare relațiilor cu soțul/soția. Dacă vrei să fii căsătorit și să fii fericit pe termen lung, trebuie să depui eforturi la 100%. La fel și în SUA – e nevoie de investiții de lungă durată care la început vor aduce pierderi economice în primii ani, însă dacă cucerești măcar o mică parte a pieței din SUA, atunci vei avea un partener pe viată care va fi previzibil și solvent și posibil să nu ai nevoie de alții.
Cum pot fi atrași oamenii de afaceri americani și încurajați să investească în Republica Moldova? Care domenii i-ar atrage cel mai mult?
Este important de înteles că business-ul american are oportunități extraordinare aici, în SUA. Deci orice decizie de a te lansa într-o călătorie în Moldova este examinată vis-à-vis de oportunitățile de aici. Ținând cont de asta, un business în Moldova trebuie să îndeplinească 2 criterii cheie:
– Pierderi minime în caz dacă întreprinderea dă faliment;
– Câștig enorm, de 2-3 ori mai mare decât în SUA în caz de reușită
Ce poate face Moldova? Este important de a investi în marketing pentru a te promova în SUA. Foarte puțini cunosc Moldova dincolo de Washington DC. Este important de a-i atrage, fie prin angajarea unor firme de consultanță, finanțe sau marketing, investiții și antreprenori americani în Moldova. Este important de a găsi modalități de a-i încuraja pe cei care investesc în Moldova.
Trebuie să le facem curte celor care pot aduce capital și resurse financiare în Moldova. Nu e nimic neobișnuit sau groaznic în acest fapt. Cel mai important este că nu e nevoie să inventăm ceva nou: Singapore sau Hongkong au reușit să devină centre de afaceri redutabile fără a avea resurse și fiind mai mici chiar decât Moldova. Daca ei au reușit, sunt sigur că vom reuși și noi!
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1925
- Populația:
- 117 locuitori
Lunga Nouă este un sat din cadrul comunei Crasnîi Vinogradari din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Dubăsari și la 53 km de Chișinău. Populaţia satului Lunga Noua alcătuia 117 oameni în anul 2011. Satul Lunga Noua a fost întemeiat în anul 1925.
Comments
(0)