![]() |
Țările care ar putea să-i primească pe moldoveni de Paști
Dacă anii trecuți, moldovenii aveau de unde alege și puteau să meargă oriunde în lume pentru a-și petrece vacanța de primăvară, din cauza pandemiei și a restricțiilor impuse, în acest an, sîntem limitați în alegerea unei destinații turistice.
Doar cîteva țări ne-ar putea primi pe teritoriul lor, însă respectînd cîteva măsuri bine stabilite.
Mai exact, dacă dorim să ajungem în Ucraina, trebuie să știm că cetățenii moldoveni vor putea să intre în țara vecină, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean, prezentînd obligatoriu la punctul de trecere polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru Covid-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină.
Dat find faptul că țara noastră se află în categoria roșie sau care, cetățenii moldoveni trebuie să prezinte la punctul de trecere a frontierei un rezultat negative al testului COVID-19 efectuat nu mai tîrziu de 72ore de la data traversării hotarului. În lipsa testării menționate aceste persoane vor intra în carantină timp de 14 zile.
Iar cei care visează să ajungă în România și dețin cetățenie dublă, trebuie să știe că nu vor mai avea nevoie de un test negativ la COVID-19 la trecerea frontierei române.
Cetățenii Republicii Moldova pot intra pe teritoriul turc fără restricții însă vor prezenta la vamă un test negative la COVID-19 făcut cu maxim 72 de ore. Totodată cei care vin cu avionul au posibilitatea să fie testați direct în aeroport.
Moldovenii pot intra și pe teritoriul Bulgariei fără restricții, însă vor prezenta la vamă un test negative la COVID-19 făcut cu maxim 72 de ore.
Iar dacă visați să ajungeți în Egipt, aflați că nu sînt interdicții de intrare pentru cetățenii străini, inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova. La intrare în țară este obligatoriu de a prezenta un test negative la COVID-19 făcut maxim cum 48 de ore înainte de a intra în țară.
De menționat că pentru turiștii moldoveni hotarele țărilor precum Emiratele Arabe Unite, Insulele Maldive, Bali, Sri Lanka, Сuba dar și Republica Dominicană sînt la fel deschise. Condiția este ca testul COVID să fie făcut atît la decolare din țară, cît și cînd ajung la destinație.(prețul testului ajungînd la 100 de $)
NOTĂ! De menționat că, moldovenii care au rude de gradul I, vize de reședințe, vize de tip A,B sau contracte de muncă pot călători în țările UE sau alte state ale lumii fără impedimente.
La traversarea frontierei, aceștia vor trebui să prezinte acte ce confirmă gradul de rudenie (certificat de căsătorie, de naștere ș.a., contractul de muncă al rudei sau viza de reședință)
Alte state Europene dar și țări precum Federația Rusă, România și Belarus rămîn închise pentru moldoveni, excepție fac doar cetățenii care dețin vize de reședințe în acele state sau permis de ședere.
Iar dacă, totuși, nu vă doriți să călătoriți mult prea departe de casă sau aveți nevoie să ajungeți în regiunea transnistriană, e bine de știut că, în perioada sărbătorilor pascale, în Transnistria nu vor exista restricții stricte. Astfel, între 30 aprilie și 10 mai accesul și ieșirea cetățenilor de pe teritoriul regiunii transnistrene nu necesită autorizații speciale.
Source:
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Идея для сбора дождевой воды (Видео)
- Три кита знаменитой на весь мир системы педагога Антона Макаренко
- Мудрая притча о школе и воспитании
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 68 locuitori
Bălţata de Sus este un sat din cadrul comunei Bălţata, raionul Criuleni. Satul Bălţata de Sus se află la o distanţă de 26 km de orașul Criuleni și la 13 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 68 de oameni. Satul Bălţata de Sus a fost întemeiat la începutul secolului XX.
Comments
(0)