|
Ziua Naţională de creare a spațiilor verzi va fi organizată în acest an pe 27 octombrie
Aproximativ trei milioane de arbori şi arbuşti urmează să fie plantaţi pe teritoriul R. Moldova în cadrul Campaniei Naţionale de creare a spațiilor verzi „Un arbore pentru dăinuirea noastră", care va fi lansată anul curent la 27 octombrie şi se va desfăşura pînă la finele lunii noiembrie.
Anunţul a fost făcut la o conferinţă de presă de către Valentina Ţapiş, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.
„În scopul asigurării unei desfăşurări eficiente a evenimentului, Guvernul a aprobat un Plan de acţiuni privind lucrările de creare a spațiilor verzi. Conform acestuia, în toamna curentă este preconizată crearea de culturi silvice în fondul forestier naţional pe o suprafață de aproximativ 531 hectare. Totodată, urmează să fie efectuate lucrări de ajutorare a regenerării naturale în fondul silvic pe o suprafaţă de 800 de hectare. De asemenea, este planificată efectuarea lucrărilor de completare a culturilor silvice, create în anii precedenți, pe o suprafaţa de 2560 ha, utilizînd cca şapte milioane de puieţi", a precizat Valentina Ţapiş.
La solicitarea autorităţilor publice, agenţilor economici şi doritorilor să participe la eveniment, Agenţia „Moldsilva" va pune la dispoziţie materialul săditor necesar pentru desfăşurarea Zilei Naţionale „Un arbore pentru dăinuirea noastră", când va începe una dintre cele mai importante campanii ecologice din ţara noastră.
Potrivit directorului Agenţiei, Ion Haralampov, cele 34 de pepiniere ale întreprinderilor silvice din ţară au pregătit pentru actuala campanie de plantare circa 16 milioane de puieţi. „Mai mult de 140 de mii de puieţi au fost solicitaţi de organele administraţiei publice locale, care vor fi finanţaţi din Fondul Ecologic de Stat, însă dispunem de material săditor de calitate pentru toţi doritorii şi pentru fiecare tip de teren", a menţionat Haralampov.
Conform şefului "Moldsilva", pentru zonele de Codru este mai potrivit stejarul, iar pentru regiunile de sud şi terenurile degradate – salcîmul, paltinul, arţarul şi sălcioara.
Organizarea campaniei în localităţile ţării va fi efectuată de administraţiile publice locale de nivelul I şi II, însă pe 27 octombrie, în Ziua Naţională de creare a spațiilor verzi, se vor implica toate instituţiile publice. Astfel, sursa citată a precizat că sîmbătă, Aparatul Guvernului este aşteptat la Întreprinderea silvică din Străşeni, Aparatul Parlamentului va planta copaci la Întreprinderea silvică din municipiul Chişinău, iar Preşedinţia - la Întreprinderea silvică din Răzeni (Ialoveni).
Ziua Naţională de creare a spațiilor verzi „Un arbore pentru dăinuirea noastră" a fost instituită prin decret prezidenţial în anul 1995 şi se desfășoară în ultima sâmbătă a lunii octombrie.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1876
- Populația:
- 1603 locuitori
Vişniovca este un sat şi comună din raionul Cantemir. Vişniovca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Cantemir și la 113 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1603 oameni. Satul Vişniovca a fost menționat documentar în anul 1876.
Comments
(0)