Go to section: Culture
07 april 2019, 12:00 Culture views 4668
Popovici: Teatrul Național de Operă și Balet a fost lăsat în voia sorții (VIDEO)
07 april 2019, 12:00 Culture views 4668

Popovici: Teatrul Național de Operă și Balet a fost lăsat în voia sorții (VIDEO)

Neregulile de la Teatrul de Operă și Balet de produc de mai mult timp, iar cu unele dintre ele era la curent și fosta conducere a Ministerului Educației.

Despre aceasta a comunicat Corneliu Popovici, consilierul președintelui în domeniul Educației, Culturii și Cercetării, în cadrul unei emisiuni la Accent TV. Demnitarul a precizat că scandalul demiterilor a pornit de la o dispoziție semnată de fostul ministru al Educației privind reducerea cu 30 la sută a numărului de angajați ai Teatrului. Potrivit lui Popovici, lista persoanelor forțate să plece a fost întocmită arbitrar,  iar numărul real este mai mare de 17, cum s-a vehiculat anterior.

„Acest teatru unic pentru țara noastră a fost lăsat în paragină, în voia sorții. S-a ajuns pînă la aceea că soarta acestui teatru să fie hotărîtă de persoane care sînt foarte departe de cultură. De asemenea odată cu adoptare legii privind salarizarea, în acest teatru nu s-au mărit salariile. Salariu mediu este de 3000 de lei, dar ce poți să faci cu un asemenea salariu? În interiorul teatrului s-au produs unele procese care nu puteau să fie trecute cu vederea de minister, cum ar fi comasarea funcțiilor de președinte al consiliului artistic și de director”, a relatat Popovici.

Consilierul a mai remarcat că atribuțiile consiliului artistic au fost preluate în mod abuziv de către directorul Ion Grosu, care decide după bunul plac ce spectacole să fie puse în scenă. „Acest director este generatorul scandalului și el categoric trebuie să plece”, spune Popovici.

Totodată, consilierul a menționat că modul în care a fost tratat maestrul Mihai Munteanu de conducerea instituției este revoltător. „Este un element pur omenesc, faceți așa ca acest om să nu fi jignit prin acțiuni voastre. S-ar fi putut de organizat un spectacol aniversar în cinstea dumnealui”.

„Este nevoie ca în acest teatru, care este o perlă a culturii moldovenești e nevoie să fie instituit un regim transparent de activitatea, ca relațiile dintre angajați să fie detensionate. Ar fi bine de adoptat o hotărîre de Guvern unde să fie abordate acele momente delicate legate de salarizare, angajare”, a conchis Corneliu Popovici.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1773
Populația:
1352 locuitori

Delacău este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Delacău și Crasnaia Gorca. Localitatea se află la distanța de 3 km de orașul Grigoriopol și la 50 km de Chișinău. Populaţia satului Delacău alcătuia 1352 de oameni în anul 2005. Satul Delacău a fost menționat documentar în anul 1773.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.