![]() |
Patrimoniul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a fost completat cu noi piese valoroase
Colecţiile Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală au fost completate recent cu mai multe piese valoroase, donate de către oamenii generoşi, relatează Moldova 1.
Printre obiectele valoroase care au întrat în colecțiile muzeului în această săptămână este și un covor neobişnuit, care a fost donat de către compozitorul şi dirijorul, Ion Dascăl.
„Covorul reprezintă o icoană în nordul Moldovei, în special în satul Pelinia, raionul Drochia, unde a fost ţesut. În familia Irinei Dascăl oamenii au ţesut toate motivele de pe lume, dar icoană nu apucase, însă ei întotdeauna au avut nevoie de această protecţie divină şi au transpus aceste chipuri pe covor. Ne-a plăcut foarte mult că dirijorul Ion Dascăl a dat moştenirea familiei să devină o moştenire a întregului neam", a spus secretarul științific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, etnograful Varvara Buzilă.
O altă piesă de muzeu donată recent este o fustă ţesută din lână, parte a costumului de sărbătoare al femeilor din sudul Moldovei.
„În vremurile noastre donatorii sunt cei mai mari prieteni ai muzeului, pentru că statul nu are suficienți bani pentru ai oferi muzeului în scop de achiziţii. Muzeul a fost creat de către cetăţeni, pe baza donaţiilor s-a completat o foarte mare parte a patrimoniului. Prin aceste gesturi, cetăţenii apreciază muzeul ca pe o instituţie de care au nevoie. Sigur că ne-am dori și statul să aprecieze mai mult acest patrimoniu naţional, pentru că noi lucrăm astăzi, dar roadele muncii noastre se vor vedea abia peste 100-200 de ani", a mai spus Varvara Buzilă.
Odată ajunse la muzeu, viitoarele exponate sunt minuţios cercetate, apoi sunt înregistrate în patrimoniul instituției.
„Facem o descriere, le fotografiem, le măsurăm şi cu această documentaţie obiectul intră în patrimoniul muzeal şi, în acelaşi timp, în patrimoniul naţional. Multe dintre aceste obiecte, ce constituie fondul de aur al muzeului, au fost aduse cu o sută de ani în urmă, ele fiind într-o stare nu cea mai bună, însă aici sunt restaurate, sunt îngrijite şi sigur ne bucurăm când cetăţenii noştri vin cu un obiect de valoare sentimentală pentru familia lor, fiind siguri că aici această relicvă se va păstra cel mai bine", a conchis secretarul științific al muzeului, etnograful Varvara Buzilă.
Patrimoniul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală numără 180 de mii de piese valoroase, cea mai mare parte dintre ele fiind donaţii.
Source:
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
- Чувствуете постоянную усталость и слабость? Виноват дефицит этого минерала!
- Письменность: одно из важнейших изобретений
- Робот уборщик мусора в водоемах (Видео)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1660
- Populația:
- 3392 locuitori
Pîrliţa este un sat şi comună din raionul Făleşti. Pîrliţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 23 km de orașul Fălești și la 140 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3392 de oameni. Satul Pîrlița a fost menționat documentar în anul 1660.
Comments
(0)