Go to section: History
01 october 2024, 09:30 History views 101888
549 de ani de la victoria lui Ștefan cel Mare la Vaslui
01 october 2024, 09:30 History views 101888

549 de ani de la victoria lui Ștefan cel Mare la Vaslui

Astăzi, 10 ianuarie, se împlinesc 549 de ani de la Bătălia de la Vaslui (10.01.1475), în care oastea Moldovei condusă de Ştefan cel Mare a repurtat o strălucită victorie asupra armatei otomane.

Ţelul campaniei otomane era ocuparea Moldovei şi înlocuirea lui Ştefan cel Mare cu un domn, unealtă a turcilor. În fruntea unei armate de 120.000 de oşteni, Soliman-paşa, ajutat de oastea valahă, pătrunde în Moldova, înaintînd spre Suceava. Ştefan cel Mare, avînd 40.000 de oşteni, ajutaţi de cîteva mii de secui, unguri şi poloni, a folosit o tactică menită să slăbească puterea duşmanului. În calea înaintării turceşti ţara era pustiită, arsă. Moldovenii îi hărţuiau în permanenţă pe turci.

Ştefan cel Mare a ales drept cîmp de bătălie lunca rîului Bîrlad, la sud de Vaslui. Moldovenii, ocupînd poziţii dominante pe dealurile împădurite, ce flancau valea, aveau avantaje. Focul artileriei moldovene, iureşul cavaleriei moldoveneşti, în frunte cu Ştefan cel Mare, au pricinuit turcilor pierderi grozave. Dezastrul a fost desăvîrşit de pedestraşii ţărani: zeci de mii de turci au fost nimiciţi. Marea biruinţă a moldovenilor „rău înarmaţi şi mai că luaţi de la coarnele plugului” a răspîndit faima Moldovei în întrega Europa şi l-a acoperit pe Ştefan cel Mare cu o glorie nepieritoare.

Sultana-valide, văduva sultanului Murad I, mărturisea: „niciodată o oaste turcească n-a suferit o astfel de înfrîngere”. După această biruinţă răsunătoare Ştefan cel Mare nu-şi permite răgaz de veselii şi laudă. La cîteva zile după bătălie domnul Moldovei informează principii creştini, atrăgîndu-le atenţia: „Păgînul împărat al turcilor îşi puse de gînd să-şi răzbune şi să vie în luna lui mai cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră care este poartă a creştinităţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o pînă acum. Dar dacă această poartă a creştinităţii, care este ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinitatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi pe capitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinităţii, pînă mai este vreme...„ Stefaphanus vaivoda, Segnor del paese della Moldavia”.

Comments

 (1)
  • #1 Vladimir Reply Quote selected
    Были люди......, не то что нынешнее племя.
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1420
Populația:
1313 locuitori

Orașul Bucovăţ este o localitate din raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Strășeni și la 35 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia orașului constituia 1313 locuitori. A fost menționat documentar în anul 1420.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.