23 april 2024, 09:30 Moldovan reality views 857
Olga Goncearova:
23 april 2024, 09:30 Moldovan reality views 857

Olga Goncearova: "Nicio lege nu poate impune pe cineva să renunțe la limba maternă"

Anularea statutului de "limbă de comunicare interetnică" pentru limba rusă în Republica Moldova a arătat aspectul politic al problemei și atitudinea autorităților față de reprezentanții minorităților naționale, sau mai bine zis, față de cetățenii țării.

O astfel de opinie a exprimat Olga Goncearova, președintele consiliului de conducere al Adunării Popoarelor din Moldova, fostul director general al Departamentului Relații Interetnice, comentînd știrea că autoritățile din Găgăuzia s-au pronunțat în favoarea acordării limbii ruse a statutului de limbă de comunicare interetnică în Moldova, transmite Noi.md.

Ea a subliniat că destinele istorice ale țărilor sînt istoria oamenilor, trecutul și prezentul lor. Moldova multinațională a trăit cu o diversitate de culturi, limbi și destine. A dat și a primit, a păstrat și a înmulțit. În același timp, anii '90 ai secolului trecut au fost o perioadă dificilă de căpătare a independenței Republicii Moldova, iar una dintre principalele probleme a fost cea lingvistică.

Limbile, atît cea rusă, cât și cea moldovenească, au fost transferate din domeniul lingvisticii în cel al politicii, unde au și rămas.

Legea Republicii Moldova privind funcționarea limbilor din 1989 a fost creată pentru a normaliza situația din țară și pentru a continua să trăiască, aplicînd prevederile legii și fără a încălca drepturile cetățenilor țării de diferite naționalități. Limba moldovenească și cea rusă au dobîndit statutul de limbi de comunicare interetnică, ceea ce a fost și este în concordanță cu situația reală din țară. Anularea statutului de "limbă de comunicare interetnică" pentru limba rusă a demonstrat aspectul politic al problemei și atitudinea autorităților de astăzi față de reprezentanții minorităților naționale și, mai exact, față de cetățenii țării", a declarat pșreședintele consiliului de conducere al Adunării Popoarelor din Moldova, fost director general al Departamentului Relații Interetnice.

Potrivit ei, soarta limbii moldovenești s-a dovedit a fi și mai tristă.

"Limba este nucleul unei persoane, baza tradiției și a vieții sale. Nimeni, nicio lege nu poate obliga pe nimeni să renunțe la limba maternă. Nimeni nu poate anula esența dată limbii în funcția sa comunicativă. De îndată ce cei, de care depind în prezent pacea și înțelegerea reciprocă în țara noastră, vor înțelege acest lucru, relațiile dintre oameni vor căpăta sens și perspectivă", a subliniat Olga Goncearova.

Anterior, Adunarea Populară a Găgăuziei a declarat că limba rusă a servit și servește în mod istoric drept legătură între diferitele grupuri etnice ale societății noastre și este un mijloc de comunicare, înțelegere reciprocă și dialog interetnic în Moldova.

În același timp, faptul că Curtea Constituțională a recunoscut legea privind funcționarea limbilor în Republica Moldova ca fiind "depășită" impune astăzi o nouă abordare a reglementării problemelor lingvistice în țara noastră.

"În acest context, solicităm adoptarea unor acte legislative care să confere limbii ruse statutul de limbă de comunicare interetnică în Republica Moldova", a declarat Adunarea Populară a UTA Găgăuzia.

Source: noi.md

Keywords:

Olga Goncearova , lege , limba

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1602
Populația:
1737 locuitori

Bălăşeşti este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bălășești și Sloveanca. Localitatea se află la distanța de 30 km de oraşul Sîngerei şi la 120 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1737 de oameni. Satul Bălășești a fost menționat documentar în anul 1602.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.