|
Microzona „Purcari” – mîndria Moldovei
Republica Moldova este o ţară vestită din vechime pentru solul fertil, podgoriile sale şi vinul său. Cu timpul, tradiţia de cultivare a viței de vie și producere a vinului nu numai că nu s-a stins, dar se menţine şi se îmbunătăţește tehnologia de vinificaţie.
Am reuşit să vizităm microzona Purcari din sud-estul Moldovei, care este faimoasă pentru solul şi condiţiile climatice de cultivare a strugurilor. Două secole în urmă, în 1827, în Purcari a fost creată prima vinărie specializată. După 20 de ani, aceste vinuri, care se deosebeau prin aroma şi gustul lor bogat au cîştigat premii la expoziţiile agricole.
În 2003, începe o nouă perioadă, cînd a fost fondată compania Vinăria Purcari. Obiectivul vinificatorilor a fost renaşterea producerii a unor renumite vinuri de cupaj, Negru şi Roşu de Purcari. Au fost reconstruite beciurile vechi, săpate în 1827, moşia Purcari, care, astăzi, împreună cu alte cîteva repere ocupă un loc demn în cartea de vizită a Moldovei. Astăzi acest loc atrage mulţi turişti, care pot vedea toate procesele de producere a vinului. Acestea sînt culesul, prelucrarea strugurilor şi păstrarea vinului. În galerii şi subsoluri sînt adunate şi se păstrează cele mai bune colecții de vinuri de Purcari, care include exemplare, datînd de la mijlocul secolului trecut. Pentru a atrage turiştii, "Vinaria Purcari” a fost decorată în stil tradițional, cu mici iazuri cu lebede şi păstrăvi.
Un loc aparte ocupă procesul de degustare a vinurilor. Pentru o definire precisă şi obiectivă, există un set de reguli şi recomandări. Probabil degustarea acestor vinuri nobile este unul dintre acele momente de neuitat, pentru care turiștii vin aici din toate colțurile lumii. Bunăvoinţa naturii, în apropiere de microzona Purcari își duce apele bătrînul Nistru, apropierea de Marea Neagră şi solul fertil dau naștere unui vin nobil. Posibilitatea de a coborî în temniţă şi a se plimba prin tunelurile înguste ale beciurilor vechi, unde conform tradiţiei seculare se păstrează în butoaie franțuzești de stejar şi se maturizează soiuri renumite și exclusive de vin oferă oportunitatea de a ne întoarce cîteva secole în urmă şi a simți spiritul acelei epoci. Vizitînd microzona Purcari unde se interpătrund trecutul şi prezentul, unde este cultivat şi produs un vin nobil, înţelegi că ţara noastră are cu ce se mîndri şi că Moldova într-adevăr are dreptul să se numească baștina vinurilor alese.
Source:
- Посол обратился с важным предупреждением к гражданам Молдовы, находящимся в Израиле
- Эффективность и комфорт: новые Škoda Kodiaq и Superb – главные точки притяжения в выходные в Кишинев…
- Компания Viorica Cosmetic становится все более конкурентоспособной на рынке ЕС ©
- Компания DAAC Hermes представила впечатляющие автомобильные премьеры на Arena Auto Fest 2024 ©
- Москович: Любителей хорошей музыки ждёт исключительный концерт в Кишиневе 14 сентября ©
- DAAC Hermes: Эксклюзивные премьеры на Arena Auto Fest 2024 ©
- Угроза цифровой свободы: Единая система оплаты лицом в России и ее схожесть с китайской системой соц…
- 3 корня для здоровья - рецепты травницы
- Клёст после смерти не разлагается и превращается в мумию
- Мы всякого гения потушим в младенчестве - Басилашвили
- Прищепка на ухе облегчит боли!
- Генетические последствия блуда
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1610
- Populația:
- 979 locuitori
Parcani este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Parcani și Voloave. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Soroca și la 150 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 979 de oameni. Satul Parcani a fost menționat documentar în anul 1610.
Comments
(0)