Răzvan şi Vidra
Tu o să-i scoţi din cătuşe, tu o să-i speli din păcate,
În tine-i toată nădejdea, fără tine nu-i dreptate;
O nebună de ţigancă le-a spus c-a visat prin somn
Că tu o s-ajungi odată nu numai jude, ci domn!...
RĂZVAN
Ciudat!
TĂNASE
O blestemăţie! Auzi cine să domnească!
Însuşi dracul nu croieşte minciună mai ţigănească.
Dar nu-i vorba de ţigancă... Apoi precum îţi spusei,
Rămâind singur în lume, fără copilaşii mei,
Fără milă şi-ndurare, fără căpătâi şi vatră,
Mai rău decât chiar ţiganii ce colindează cu şatră,
M-am pus pe gânduri, băiete; gânditu-m-am, răzgândit,
Ş-acum iată-mă-s aicea, bucuros că te-am găsit...
M-am bătut cu multe litfe, care de care mai rele,
Ba leşi, ba păgâni, ba unguri, ba frânci de-ai lui Despot.
Şi ce-am învăţat atuncea n-am uitat încă de tot...
Mă vezi prăpădit, dar altfel această mână secată
Tot ar mai putea trimite duşmanului o săgeată...
Decât să mor în oraşe de cruzimea celor răi,
Mai bine voi în pădure prin mine să piară ei!...
O fiinţă cât de slabă sporeşte când îşi răzbună.
Încearcă-mă şi pe mine... Sunt haiduc şi pace bună!
RĂZVAN
Aşa te vreau, moş Tănase! Ş-o să vezi peste puţin
C-oraşu-i o lighioană şi numai codru-i creştin...
În oraş totu-i robie; cel mai mic şi cel mai mare,
Toţi ca unul poartă lanţuri, toţi ca unul gem în fiare;
Fiecare slugăreşte, şi nici unul nu-i stăpân;
Însuşi domnul cu ruşine pleacă fruntea la păgân!...
Pe când aicea stejarul lîngă buruiană creşte,
Dar fie cât de puternic, el pe dânsa n-o robeşte;
Iar sălbatecele fiare, ce flămânde rătăcesc,
Omoară sărmana jertfă pe care mi-o nemeresc,
Dar n-o-njugă cu năpaste, ca fiara cea omenească,
Care prada-i n-o ucide şi n-o iartă să trăiască!...
În oraş totul se-ngroapă şi putrezeşte de viu
În locuinţa-i îngustă şi rece ca un sicriu,