Tu o să-i scoţi din cătuşe, tu o să-i speli din păcate,

În tine-i toată nădejdea, fără tine nu-i dreptate;

O nebună de ţigancă le-a spus c-a visat prin somn

Că tu o s-ajungi odată nu numai jude, ci domn!...

RĂZVAN

Ciudat!

TĂNASE

O blestemăţie! Auzi cine să domnească!

Însuşi dracul nu croieşte minciună mai ţigănească.

Dar nu-i vorba de ţigancă... Apoi precum îţi spusei,

Rămâind singur în lume, fără copilaşii mei,

Fără milă şi-ndurare, fără căpătâi şi vatră,

Mai rău decât chiar ţiganii ce colindează cu şatră,

M-am pus pe gânduri, băiete; gânditu-m-am, răzgândit,

Ş-acum iată-mă-s aicea, bucuros că te-am găsit...

M-am bătut cu multe litfe, care de care mai rele,

Ba leşi, ba păgâni, ba unguri, ba frânci de-ai lui Despot.

Şi ce-am învăţat atuncea n-am uitat încă de tot...

Mă vezi prăpădit, dar altfel această mână secată

Tot ar mai putea trimite duşmanului o săgeată...

Decât să mor în oraşe de cruzimea celor răi,

Mai bine voi în pădure prin mine să piară ei!...

O fiinţă cât de slabă sporeşte când îşi răzbună.

Încearcă-mă şi pe mine... Sunt haiduc şi pace bună!

RĂZVAN

Aşa te vreau, moş Tănase! Ş-o să vezi peste puţin

C-oraşu-i o lighioană şi numai codru-i creştin...

În oraş totu-i robie; cel mai mic şi cel mai mare,

Toţi ca unul poartă lanţuri, toţi ca unul gem în fiare;

Fiecare slugăreşte, şi nici unul nu-i stăpân;

Însuşi domnul cu ruşine pleacă fruntea la păgân!...

Pe când aicea stejarul lîngă buruiană creşte,

Dar fie cât de puternic, el pe dânsa n-o robeşte;

Iar sălbatecele fiare, ce flămânde rătăcesc,

Omoară sărmana jertfă pe care mi-o nemeresc,

Dar n-o-njugă cu năpaste, ca fiara cea omenească,

Care prada-i n-o ucide şi n-o iartă să trăiască!...

În oraş totul se-ngroapă şi putrezeşte de viu

În locuinţa-i îngustă şi rece ca un sicriu,