Răzvan şi Vidra
Porunceşte!
RĂZVAN
(luându-l deoparte)
Cată bine.
De-i pricepe că miroasă...
RĂZAŞUL
A trădare? Las' pe mine!
RĂZVAN
Dar nu v-atingeţi de Vidra... E femeie.
RĂZAŞUL
Chiar să vrei,
Răzaşul nu se pogoară la bătaie cu femei!
(Ganea, Ciobanul şi haiducii ies.)
RĂZVAN
Femeie! Precum pojarul se naşte dintr-o scânteie,
Aşa m-aprinde pe mine ciudata vorbă: femeie!...
Femeie! De când pe dânsa o făcuse Dumnezeu,
El nu mai face nimica, fermecat de lucrul său,
Şi privind cu mulţumire la lumea cea zâmbitoare,
Zice: eu sunt rădăcină, dar femeia este floare!...
Femeie!... Şi totuşi, omul, de lăcomie târât,
Iubeşte nu pe femeie, ci auru-i cântărit!...
Pentru dânsul e femeie moşia cea măsurată,
O sculă preţeluită sau o pungă numărată!...
(Se aude afară glas strigând: "Răzvan! Răzvan!!")
Mă cheamă?... Cine să fie?...
TĂNASE
(arătându-se dintr-o parte)
A! Iată că te-am găsit!
RĂZVAN
Stăi! Tu eşti... Mi-aduc aminte... Eşti acel nenorocit
Carele la Iaşi pe poduri oboseai strigând "jupâne",
Pân' să capeţi o lescaie sau o fărâmă de pâine!...
Te cunosc, deşi de-atuncea trecut-a un veac întreg:
Trei ani cumpliţi de robie...
TĂNASE
Robie? Nu te-nţeleg!
Te ştiam slobod, băiete; sprinten ca o rândunică;
Bătându-ţi Joc de necazuri... Zău! nu mai pricep nimică...