Unde suflarea se curmă, unde văzduhul lipseşte,

Unde cărămidă, lespezi, lut şi piatră te-nvăleşte;

Pe când aicea verdeaţa ne ţine loc de păreţi,

Ne-acopere numai frunza şi numai cerul măreţ,

Iar jos s-aşterne covorul, văpsit cu mii de văpsele,

Ce singură firea-l ţese din ierburi şi floricele!...

Lumea totuşi de departe ne numeşte cu fiori

Ucigaşi, împuşcă-n-lună, hoţi, tâlhari, omorâtori...

O, nu, moşule! Nu crede! Aşa fost-a totdauna

Că de cel gonit se leagă clevetirea şi minciuna,

Precum muşchiul se lăţeşte pe-un copaci pe care-l tai,

Şi nu-l lasă pân' ce viermii nu-l prefac în putregai!

Săracul ţăran ce-şi pierde vitişoarele sau plugul,

Robul osândit ce fuge, blăstemând biciul şi jugul,

Toţi cei slabi, izbiţi de soartă, de nevoi înconjuraţi,

Află-n codru mângâiere şi ne dau nume de fraţi.

Când priveşti Moldova-ntreagă părăsită-n jaf şi-n silă,

Pe cei buni în neputinţă, pe cei răi fără de milă,

Veneticul şi păgânul, cel de neam şi cel bogat,

Numai ei având dreptate şi la vodă şi la sfat,

Căciuliţi de toată lumea, fără grijă de nimică...

O! atunce-ţi pare bine când deodată se ridică

Spaima de haiduci în ţară, născuţi din al ţării chin,

Precum o durere crudă naşte-n piept câte-un suspin!

TĂNASE

Urmează, frate Răzvane! Mai vorbeşte! Mai vorbeşte!...

Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcoreşte!

Sunt vorbe de sus, băiete, iar nu de-un om pământean...

O, Doamne! Să iasă tocmai dintr-o gură de ţigan!...

VULPOI

(de departe)

Căpitane! Căpitane!

RĂZVAN

Ce veste?

VULPOI

(târând după dânsul pe Zbierea)

O caracudă!

Am pescuit-o acuma pe-uscat fără multă trudă...

RĂZVAN