Auzi departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
Şi sora noastră cea mezină
Gemând sub cnutul de calmuc
Legată-n lanţuri a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-au... poate numai doarme
Ş-aşteaptă moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!

Pierit-au oare toţi vultanii
Şi şoimii munţilor Carpaţi,
Voi, fii ai vechei Transilvanii
Sunteţi cu totul enervaţi
Şi suferiţi în înjosire
De la Braşov pân-la Abrud,
Ca să vă ţie în robire
Fino-târtanul orb şi crud.
Şi nimeni lanţul n-o să farme,
N-aveţi inime, n-aveţi mâni?
La arme, la arme,
La arme, fraţi români.

Maghiar, tatar cu cap de câne
De noi şi azi îţi baţi tu joc...
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Strămutăm falcile din loc,
Şi limba ta muiată-n ură
Ţi-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ţi-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câne, te iubim atât.
Şi braţul nostru-o să vă farme
Şi robi veţi fi, măriţi stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţi români!

Iar tu, iubită Bucovină
Diamant din steaua lui Ştefan
Ajuns-ai roabă şi cadână
Pe mâni murdare de jidan,
Ruşinea ta nu are samăn
Pământul sfânt e pângărit...
Mişel, şi idiot, şi famăn,
Ce ai mai sta la suferit,
De-acuma trâmbiţi de alarme,
Nălţaţi stindardul sfânt în mâni
La arme,
La arme, dar români.

Pierduţi sunteţi pe Criş şi Mureş,
E moarte, e leşin, e somn?
Au Dragoş nu-i din Maramureş,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-ai frânt a duşmanilor nouri,
N-ai frânt pe leşi şi pe tătari,
Au Dragoş, vânător de bouri,
N-ai să vânezi şi pe maghiari?
Ruşine pentru cel ce doarme,
Sculaţi ca să nu muriţi mâni
La arme,
La arme, dar români.

Din laur nemuritorii ramuri
O, ţară pune-n frunte azi
Şi-n tricolorul mândrei flamuri
Să-nfăşuri pieptul tău viteaz.
Şi smulge spada ta din teacă
Şi-ţi cheamă toţi vitejii tăi.
Şi la război ea demnă pleacă
Cu pui de şoimi şi fii de zmei
În rânduri, rânduri ea să farme
Calmuci, tătari, duşmani, stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţii mei români.