Poemă dramatică în cinci cânturi "Mărirea deşartă şi iubirea de arginţi, acestea sunt neşte neputinţe iuţi ale sufletului..."

DEDICAŢIUNE

Soţiei mele Iulia Petriceicu Hasdeu

Cumplita sărăcie ş-invidia vicleană

Danţau în jurul meu:

În inimă durere, ş-o lacrimă pe geană,

Şi-n piept suspinul greu!

Tu, însă, ca o lampă rămasă mângâiere

Cînd faclele s-au stins,

Cu-o rază de iubire sorbeai acea durere,

Secai amarul plâns!

Suspinul singur numai îmi sta mereu în cale:

Oftam făr'să voiesc,

Ca umbrele, ce-n faţa luminii matinale

De noapte ne-amintesc.

În zilele acelea de sumbră poezie,

Cu-o mână-n mâna ta,

Am scris această dramă, ce-n viaţă-mi o să fie

Ca floarea "nu-m-uita"!

În stalactit se-ncheagă o undă, picurată,

P-o stâncă ne-ncetat;

Aşa oftarea-mi lungă aice-i închegată

Suspin cristalizat!

Mânia mizantropă a omului în goană,

Sarcasmul infernal

Le vezi în astă carte, înfipte-ntr-o icoană

":Cu vârful de pumnal!

Şi cui să-nchin eu oare, când timpul se răzbună,

Ecoul amorţit

Din nemilosul viscol pe care împreună

Abia l-am resimţit?

O, tu, ce chiar suspinul îl împărţeai cu mine,

Făcându-l mai uşor:

Tăiai oftarea-ntreagă în două mici suspine,

Unite prin amor!...

B.P.H.

CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN

"În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei de pier fără judeţ, fără vină şi fără seamă. Singuri cei mari judecători, singuri pârâşi şi singuri plinitori Legii. Şi de acest obicei Moldova nu scapă..."

Ureche, sub anul 1564

FEŢELE:

RĂZVAN, ţigan dezrobit

SBIEREA, boier bătrân

TĂNASE, cerşitor

BAŞOTĂ, mare vătav

DASCĂLUL

TÂRGOVEAŢA I

TÂRGOVEAŢA II

TÂRGOVEAŢA III

TÂRGOVEAŢA IV

TÂRGOVEŢUL I

TÂRGOVEŢUL II

TÂRGOVEŢUL III

FATA I

FATA II

SLUJITORI de la vătăvie

O piaţă în Iaşi, în fund o biserică, mai încoace o piatră, în lături case.

TĂNASE

(şezând pe piatră)

Miluieşte-mă, jupâne! Dumnezeu va da-nzecit

Sufletelor ce se-ndură de-un sărman nenorocit!

SBIEREA

(oprindu-se în drum)

Cum? ce spui? La sută mia? O camătă minunată!

De-ar fi astfel, toată starea-mi eu ţi-aş da-o chiar îndată...

Să ştii însă că dând una, n-o mai vezi, n-o mai găseşti...

TĂNASE

(sculându-se)

Miluieşte-mă, jupâne, cu ce singur socoteşti!

Ş-un bănuţ o să-mi ajungă... Iată, de trei zile-n gură

N-am luat un pic de pâine, n-am avut o fărmitură...

SBIEREA

De trei zile? Ce minciună!.. Ş-apoi cine-i vinovat?

Pentru mine e totuna de-ai mâncat sau n-ai mâncat...

Un bănuţ! Cum nu! E lesne!.. Bănişorii nu s-aruncă.

Decât cerşitor, mai bine ia toporul şi la muncă.

(Răzvan se arată în fund şi se opreşte din dosul lui Sbierea)

TĂNASE

Vai, jupâne! vai, jupâne!.. Nu cerşeşte un român,

Nu cerşeşte cât mai are un pai de nădejde-n sân!

Nici eu nu cerşeam, jupâne, pe când aveam vitişoare,

Ş-un pământ cât trage plugul, ş-o prispuliţă la soare;

Dar vecinii, din rea pizmă, la judecată m-au tras,

Ş-acum iată-mă-s, jupâne, gol pe poduri am rămas!..

Copilaşii plâng de foame...

SBIEREA

Copilaşii!... Vrea să zică

Tu eşti un nebun de frunte! După ce n-ai chiar nimică,

Te mai apuci de prăsilă. Auzi! Îi trebui copii!

Un neam de netoţi... Dă-mi pace! Ducă-se pe la pustii!

TĂNASE

(aşezându-se)

Of, of, of!... Şi tu, jupâne, o să dai de vro ispită!

(Sbierea face trei cruci mari dinaintea bisericii şi se depărtează, fără a băga de seamă că i-a căzut o pungă din chimir.)

RĂZVAN

Aşa cruci evlavioase, aşa faţă răstignită,

Aşa-nchinăciuni plecate, până la brâu şi mai jos,

Nu făcea nici sfântul Petre, nici însuşi domnul Hristos!...

Bre! Jupânul ăsta crede că drept la rai o să meargă,

Pe când dracii după dânsul cu limba scoasă aleargă!...

(Face câţiva paşi şi ridică de jos punga.)

Aoleu! O punguliţă!... Ba-i un săculeţ cam greu!...

Îl va fi pierdut boierul cel cu zor de Dumnezeu...

Măi, opreşte-te, jupâne!... Stai, jupâne, de m-ascultă!...

SBIEREA

(din afară)

La naiba! Ţi-am spus o dată că nu-mi place vorba multă!

Un singur pas nu poţi face făr'să dai de vrun calic!...

Fugi! N-am bani! N-am o groşiţă! N-am nimic, nimic, nimic!

RĂZVAN

Nimic n-are, sărăcuţul! Aşa zice!... Prin urmare,

Omul neputând să piarză tocmai lucrul ce nu-l are,

Punga nu-i a lui. Atuncea... fie dar a cui o vrea,

De vreme ce toată lumea mi se leapădă de ea...

(Numără: "unu..., cinci..., opt...")

Douăzeci, şi toţi cu găuri! Parc-ar fi să-mi povestească

Cum se dezmierdau, sărmanii, în salba sărbătorească,

Pe-un grumaz de ţărăncuţă, grăsuliu şi răsfăţat,

Pân'ce gheara ciocoimii din carne i-a înhăţat!...

De-ar avea banii o limbă, lucrurile ce ne-ar spune

Pe mulţi albi i-ar face negri, ca cel mai negru tăciune...

Nu! Eu nu vreau astă pungă!... Şi chiar foame de mi-ar fi,

Pâinea astfel cumpărată mă tem că m-ar otrăvi!...

Moşule!

TĂNASE

Ce vrei?

RĂZVAN

Jupânul nu ţi-a dat lescaie frântă?

Uite! Eu îţi dau o pungă... Scoală, moşule, şi cântă!

TĂNASE

De la un ţigan pomană?

RĂZVAN

Dec! Şi totuşi, pe boier,

De-ţi da o scârbă de-aramă, tu l-ai fi urcat în cer?

TĂNASE

E român, oricum.

RĂZVAN

Jupânul e român? Vai, ce ocară!

Te-nşeli, moşule! El este piatră, lemn, strigoi sau fiară,

Dar numai român nu-l cheamă, că mult mai român sunt eu!...

Nu căta că-ţi pare searbăd şi pârlit obrazul meu,

Că nici noaptea nu-i bălană, dar pământul odihneşte;

Că şi pâinea de secară este neagră, dar hrăneşte

Ş-apoi, moşule, eu unul nu-s ţigan de rând, mă jur.

Nu, nu, crede-mă, în pieptu-mi bate suflet de vultur.

Măiculiţa fu româncă...

TĂNASE

Moldoveancă?

RĂZVAN

Se-nţelege.

TĂNASE

Moldoveancă? Ce-auz, Doamne!... Dar asta-i o fărdelege! Unde s-a aflat

Că s-a-mpreunat

Corbi cu turturele,

Şerpi cu floricele,

Urşi cu căprioare

Şi norii cu soare?...

Orumbiţă să-ndure un bărbat cioroi...

RĂZVAN

Taci, măi!

Că simţesc cum intră-n mine şaptezeci de năbădăi!...

N-atinge ţărâna mamei, că nu mai ştiu ce-o să fie!

Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie.

Eu nu-s ţigan... ţi-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!...

Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci!

TĂNASE

De la un şerb nu voi cere, nu voi lua niciodată:

Ursita-mi e neferice, dar a ta-i chiar blestemată.

De mi-ar fi să mor de foame, mâna mea n-o voi păta,

Primind milă dintr-o mână, care... nici ea nu-i a ta!

RĂZVAN

Eu şerb? Dar bată-te focul, mitropolitul Năstase

Nu ştii oare că la moarte-i pe toţi robii săi iertase?...

Singurul vlădică-n lume, sau cel puţin la români,

Care nu voia ca fraţii să fie slugi şi stăpâni,

Fiind tot un os ş-o carne... Aşa scris-a în diată,

Poruncind să plece slobozi toţi ţiganii săi deodată;

Toţi, moşule, pân'la unul: bărbaţi, copii şi muieri...

S-a spart lanţul! De-atunci, iată, două ierni şi două veri

Eu zbor în stânga şi-n dreapta, ca voioasa ciocârlie

Pe care n-o mai popreşte ferecata colivie.

TĂNASE

Eşti ţigan pe jumătate, nu eşti rob...

RĂZVAN

Asta-i nimic,

Mai este ceva. Văzut-ai?...

TĂNASE

Ce?

RĂZVAN

Un ţigan grămătic?

TĂNASE

Grămătic?... nu!... nu, băiete... N-am văzut, căci nu se vede,

Şi chiar de-aş vedea cu ochii, pare-mi-se că n-aş crede.

RĂZVAN

Ţiganii sunt tot ce-ţi place: şelari, fierari, potcovari...

TĂNASE

Călăi...

RĂZVAN

Adică, nu-i vorbă, nici călăii nu sunt rari!

Dar grămătici, ba... Ei bine! Numai singur eu sub soare,

Dintre mii de ţigănime, ştiut-am să-nvăţ scrisoare,

Sârbească şi românească, încât ajunsei de mic

În casa mitropoliei cel mai isteţ grămătic...

Grămătic, moşule dragă!... Acuma ia dară banii,

Şi te rog a nu mă pune într-un hal cu toţi ţiganii...

TĂNASE

Dar aceşti bani, măi băiete, vor fi un lucru... furat.

RĂZVAN

Aşa-i! Tocmai! Ai dreptate! Ai vorbit adevărat!

Toţi banii din ţara noastră poartă, moşule, pe sine

Semnul furilor ce-i pradă, pintre lacrimi şi suspine,

De la noi, de la opincă, de la omul cel sărman,

Ş-apoi nu vor să ne-arunce în obraz un gologan!

Zburători ce sug în umbră! Javre, moşule, d-acelea

La cari omenească-ţi pare numai faţa, numai pielea,

Iar sufletul pe dobândă fu luat de la Satan,

Cu tocmeală să se-ntoarcă mai murdar şi mai viclean!...

TĂNASE

Bine, bine spui, băiete!...

RĂZVAN

Lucru furat! ai dreptate!

Însă n-oi fi eu acela care va prăda pe-un frate!

Mama, buna măiculiţă, din mormânt ar tresări

De-ar şti că-n pieptu-mi se mişcă păcatul de-a tâlhări!...

Dar la naiba frunza verde! Ce să mai tocăm degeaba?

Iată banii, mulţumeşte, du-te, caută-ţi de treabă!

Află, moşule, atâta: fie banii chiar furaţi,

Copilaşii tăi te-aşteaptă fără pită şi-nsetaţi!...

TĂNASE

(luând punga şi sculându-se)

Bogdaprosti, măi băiete!... Bogdaprosti! Rău îmi pare

Ca să văz o lighioană c-un suflet atât de mare!

De-ai fi român, cale-vale! dar ţigan, păcat! păcat!

Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat

De-au întortocheat pe mă-ta în linguşirile lui...

Multe dragostea mai face pe faţa pământului!

E curat un fel de boală, ce de noi când se lipeşte,

Pe român mi-l ţigăneşte, le ţigan mi-l româneşte,

Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos:

Îngerul urât se pare, ucigă-l crucea, frumos!...

Dar eram să uit, băiete, de-a te-ntreba, cum te cheamă?

RĂZVAN

Pe mine Răzvan... Smaranda chema pe drăguţa mamă;

Muri an.. ba nu!... trăieşte! trăieşte-n cugetul meu,

Şi va trăi totdauna, până voi trăi şi eu!...

TĂNASE

Dumnezeu să mi te-ajute, precum tu m-ajuţi pe mine;

Zilele tale să curgă tot zile lungi şi senine;

Iar nevoia să doboare pe-oricine-ţi va fi duşman!...

Rămâi sănătos, băiete!... Ce păcat că eşti ţigan!...

(Pleacă murmurând: "Răzvan, Răzvan, Răzvan"... apoi se întoarce)

Ştii ce? Mi-am luat de seamă... Nu-mi trebuie punga-ntreagă,

Mi-ajunge ş-un singur galbăn... zău aşa, Răzvane dragă!

Mai sunt mulţi săraci, băiete, şi eu n-aş vrea de prisos,

Pe când se zbuciumă fraţii, simţind cuţitul la os!

(scoţând punga)

Na!...

RĂZVAN

Dar, moşule...

TĂNASE

Ascultă, nu mai face vorbă lungă!

Mai împarte tu ş-altora pâine din această pungă.

(Ia un galbăn şi dă sacul lui Răzvan.)

Fă pe gândul meu, căci altfel, zău, nu primesc nici un ban...

Acuma mă duc, băiete... Mare păcat că-i ţigan!...

(Iese.)

RĂZVAN

Bietul om!.. Ce fudulie! Ce vorbe late! Ce toană!

Cineva, privind, l-ar crede că-i un împărat în goană!

Ce dispreţ! D-abia ne vede... Taica lui n-a fost ţigan!...

(Se uită în jur cu pază, apoi scoate din sân o hârtie.)

Lumea-şi bate joc de mine! Râde lumea de Răzvan!...

O să râz şi eu de lume!... Da, vom râde fiecare:

Ea de mine cu trufie, eu de dânsa cu turbare!...

(Lipeşte hârtia pe un stâlp şi iese, pe când uşa bisericii se deschide, venind mai mulţi, dintre cari dascălul se opreşte lângă hârtie, iar ceilalţi se grămădesc.)

TÂRGOVEAŢA I

Uf! Nu mai stau pe picioare de necăjită ce sânt?

Zău, nu-i prea bună zăbava, fie locul cât de sfânt.

Părinţelul Agaftanghel ar fi un preot cu minte,

Dar lungeşte, vai!... Te face să fugi chiar de cele sfinte.

TÂRGOVEAŢA II

E mai deştept popa Tacu de la Sfântul Nicolai;

În două vorbe ţi-arată calea-n iad şi calea-n rai,

Ş-apoi îţi zice: alege-ţi! - şi-ntr-o suflare sfârşeşte!

De-ţi place iadul sau raiul, cum vrei, el nu te sileşte...

(Dascălul, stând lângă hârtie, începe a râde cu hohot.)

TÂRGOVEŢUL I

Dar tu ce râzi, măi fârtate, singur, chiar ca un smintit?

Te ştiam om de ispravă! Doară n-ai înnebunit?

Spune, ce scrie pe-acolo?

TÂRGOVEŢELE

Cine scrie şi cum scrie?

TÂRGOVEŢUL II

Nu cumva iarăşi vrun cântec, rânjind de biata domnie?

TÂRGOVEŢUL III

Sau poate vro păcăleală, pe vornici? pe logofeţi?

DASCĂLUL

Eâyuwu, âaveyuwu, xateywu ; neşte cai verzi pe păreţi!...

TÂRGOVEŢUL I

Eşti nerod, şi pace bună! Eu nu-s cărturar ca tine.

TÂRGOVEŢUL II

Nici eu!

TÂRGOVEŢUL III

Nici eu!

TOŢI

Chiar nici unul!... Ştiu şi răsştiu

DASCĂLUL

Aşa să fie!

TOŢI

Vezi bine!

DASCĂLUL

Vai de ţară!

TÂRGOVEŢUL I

Tu citeşte!

TÂRGOVEŢUL II

Eşti dascăl!

TÂRGOVEŢUL III

E treaba ta!

TÂRGOVEAŢA I

Curând! Curând!

TÂRGOVEAŢA II

Zi odată!

CELELALTE

Nu mai putem aştepta!

DASCĂLUL

Fiindcă voi nu ştiţi carte...

TOŢI

Ei bine?

DASCĂLUL

Dar faceţi gură...

TOŢI

Ei bine?

DASCĂLUL

Căci, din păcate, a românului făptură

Este...

TOŢI

Ei bine?

DASCĂLUL

Să zbiere cu câtu-i mai nătărău.

TOŢI

Ei bine?

DASCĂLUL

De voi mi-e milă...

TOŢI

Ei bine?

DASCĂLUL

Voi citi eu.

TÂRGOVEŢUL I

Citeşte!

TÂRGOVEŢUL II

Da! Da!

TÂRGOVEŢUL III

Începe!

TÂRGOVEŢELE

Ascultare! Ascultare!

TÂRGOVEŢUL I

Eu port bumbac în ureche. Ridică-ţi glasul mai tare...

TÂRGOVEŢUL II

Dar nu răcni, că pe mine mă cam supără la cap...

TÂRGOVEŢUL III

Mai în sfârşit, hai odată, mişcă-ţi barba cea de ţap!

DASCĂLUL

(citeşte)

Frunză verde de negară,

De când domneşte în ţară

Petru-vodă şchiop şi slut,

De râs ţara s-a făcut!...

TOŢI

De răs ţara s-a făcut! Da, da, da!

Hi, hi, hi! Ha, ha, ha! Hi, hi! Ha, ha!

TÂRGOVEAŢA I

Petru-vodă şchiopătează, dar nu-i slut!

TĂRGOVEAŢA II

Nu, nu, nu este!

Ba-i chiar frumuşel la faţă ca fătul cel din poveste!

TÂRGOVEŢII

Tăceţi, gâştelor, odată!

TÂRGOVEŢELE

Auzi, obraznici, mojici!

DASCĂLUL

Ori me-ţi asculta, sau altfel mă duc şi vă las aici...

TÂRGOVEŢII

Ba nu! Citeşte! citeşte!

TÂRGOVEŢELE

Noi gâşte? Noi?... Ce ocară!

TÂRGOVEŢUL I

Tăceţi sau plecaţi!

TÂRGOVEŢUL II

Fireşte!

TÂRGOVEŢUL III

Da, da! Afară! Afară!

DASCĂLUL

Vreţi să m-ascultaţi odată?

TÂRGOVEŢUL I

Negreşit! Nu ne pricepi?

TÂRGOVEŢUL II

Citeşte! Haide! Tăcere!

TÂRGOVEŢUL III

Apoi dară ce nu-ncepi?

DASCĂLUL

Frunză verde de negară,

Vodă doarme în cămară,

Iar boierii, tot furând,

Îşi fac trebile pe rând!

TOŢI

Îşi fac trebile pe rând! Da! da, da!

Hi, hi, hi! Ha, ha, ha! Hi, hi! Ha, ha!

DASCĂLUL

Frunză verde de negară,

Norodul plânge şi zbiară,

Dar în cer şi pe pământ

Nu-l aude nici un sfânt!

TOŢI

Nu-l aude nici un sfânt! Da, da, da!

Hi, hi, hi! Ha, ha, ha! Hi, hi! Ha, ha!

DASCĂLUL

Frunză verde de neg...

TÂRGOVEAŢA I

(întrerupând) Haide! iarăşi frunză de negară?

Ce Doamne! Tot numai una?... Ca şi cum n-ar fi-ntr-o vară

Feluri de feluri de frunze!...

TÂRGOVEAŢA II

Viorele, rozmarini...

TÂRGOVEAŢA III

Garofiţe, busuioace...

TÂRGOVEAŢA IV

Trandafiri, brânduşe...

TOATE

Crini...

TĂRGOVEŢUL I

Tăceţi odată, că-i poznă!

TĂRGOVEŢUL II

O să vă luăm la goană!

TÂRGOVEAŢA I

Auzit-ai, soro, vorbe!

TÂRGOVEŢUL III

Bre! Doar nu eşti o icoană?

TÂRGOVEAŢA II

Dar nici dumneata un vodă, ca să ne batjocoreşti!

DASCĂLUL

Vreţi să citesc mai departe? Nu vreţi...

TOŢI

Ba da, să citeşti!

DASCĂLUL

Frunză verde de negară,

Decât un domn de ocară,

Iar boieri mişei şi hoţi,

Mai bine la dracu toţi!

TOŢI

Mai bine la dracu toţi! Da, da, da!

Hi, hi, hi! Ha, ha, ha! Hi, hi! Ha, ha!

TÂRGOVEŢUL I

Măi! Oare tocmai la dracu?... Să nu fie?... Ştii... Mai lasă...

TÂRGOVEŢUL II

Ba nu! Nicidecum! La dracu!

TÂRGOVEŢUL III

La dracu cei ce ne-apasă!

TÂRGOVEŢUL I

Fie şi la dracu, totuşi... vro vorbă mai cu papuci...

De pildă: la cel cu coadă şi cu coarne să te duci;

Se-nţelege că-i tot dracul, dar ocara-i mai cioplită...

DASCĂLUL

Aş! Cu carne şi cu coadă poate să fie ş-o vită!

Mai bine dar drept la dracu!

TÂRGOVEŢUL II

Mai bine, pre legea mea!

MAI MULTE VOCI

Ho! Încet! Vine vatavul!

TÂRGOVEAŢA I

O să dăm de vreo belea!...

(Se arată Başotă, înconjurat de slujitori.)

DASCĂLUL

Soseşte nenorocitul tocmai când vorbeam de vite.

Se-ntâmplă, zău, câteodată, cimilituri potrivite.

BAŞOTĂ

Oameni buni! Ce staţi aice? Ce veste? Ce v-aţi orpit?

Cu ce scop?... A! o hârtie! Să vedem, ce s-a citit?

TÂRGOVEŢUL I

Va fi o carte domnească...

TÂRGOVEŢUL II

O cazanie...

TÂRGOVEŢUL III

O rugă...

BAŞOTĂ

Slujitori! să fiţi cu pază, ca nici unul să nu fugă...

Parc-aş fi sigur că-i iarăşi vrun cântec neruşinat!

TÂRGOVEŢUL I

N-aş crede!

TÂRGOVEŢUL II

Nu-l mai citeşte!

TÂRGOVEŢUL III

Foarte rău ne-am încurcat...

BAŞOTĂ

(apropiindu-se de placard şi silabisind: "frun... frunză... verde... de negară... de când... dom... dom... domneşte"...)

Cum? Împotriva domniei? Împotriva stăpânirii?

Şi voi toţi sunteţi în gloată părtaşi ai nelegiuirii?

A! V-am prins, litfe spurcate! Vi-i dragă viaţa sau ba?

Să-mi spună dar adevărul pe cine l-oi întreba!

(Apucă de piept pe Târgoveţul I.)

Tu ai o faţă cam proastă: frunte jos, gură căscată,

Semnele cele mai bune de-o inimă nestricată...

Pune dar mâna pe cuget ş-arată-mi, cine l-a scris

Acest cântec ce cutează pe-un vodă să-l ia în râs?

TÂRGOVEŢUL I

Iartă-mă, jupân vătave... măria-ta şi stăpâne...

Eu nu ştiu chiar nimicuţă... dar nu-i aşa, să fiu câine...

Eu am sosit acuşica... Sunt omul cel mai smerit...

Eu nu ştiu carte, jupâne... Nu eu, altul a citit...

(Răzvan, intrând pe nesimţite, se amestecă în gloată.)

BAŞOTĂ

A citit? Dar cine-anume? Care dintre toţi! Arată!

TÂRGOVEŢUL I

(arată la Dascăl)

Acesta, jupân vătave...

BAŞOTĂ

A! Fiinţă blestemată!

DASCĂLUL

Da, da! Cam aşa, jupâne! Ce să zic? Eu am citit,

Dar nu cu voie vegheată: chiar dumnealor m-au poftit...

Cercetează-i şi-i întreabă... Nu sunt eu cel cu pricina.

A citi când nu te lasă, de! a cui să fie vina?

BAŞOTĂ

Oameni buni! Acuma dară, ca să văz ce-i de făcut,

Vă mai întreb, cum anume a citit acest limbut?

TÂRGOVEŢUL I

Curat pe moldovenie...

TÂRGOVEŢUL II

Negreşit! Cum se citeşte!

BAŞOTĂ

Drace! nu-i aci-ntrebarea. Eu ştiu că moldoveneşte,

Dar citit-a oare iute? Fără a se-nvălmăşa?

Resfirat? Limpede? Neted? Repede?

MAI MULŢI

Aşa! aşa!

BAŞOTĂ

Aşa-i, hoţule!... Ei bine! Acuma ce-mi vei răspunde?

DASCĂLUL

Hoţ!, Gvwři óautňu jupâne. Eu nu doresc a m-ascunde.

Citit-am cum este rostul; vezi bine că nu-n zadar

Am tot învăţat la buche. Sunt dascăl! Sunt cărturar!

BAŞOTĂ

Ticălosule! Cum, Doamne, nu ţi-e greu, nu ţi-e ruşine

Să-mi spui mie la palavre când vorbeşti tocmai cu mine?...

Eu! eu, vătavul cel mare, mă-nţelegi tu cine-s eu?

Mâna dreaptă a lui hatman, carele la rândul său

Este şi el mâna dreaptă a lui vodă... Prin urmare,

Vreau să-ţi spun, cap făr' de crieri! că eu, vătavul cel mare,

N-aş putea citi prea iute ceea ce alţii au scris.

Ş-apoi tu! tu s-o poţi face? Ar fi un lucru de râs!

Un dăscălaş, o nimică, tu să mă-ntreci chiar pe mine?

Aceasta-i peste putinţă! Aceasta nu se cuvine!...

Deci judecata ţi-e scurtă, fiind foarte-nvederat

Că cine-i foarte obraznic este foarte vinovat.

Tu ai scris cântecul ăsta! Te cunoşti după sprânceană:

Un nas ascuţit de vulpe, o bărbiuţă vicleană,

Ochi mici şi buză subţire... chiar un chip de fariseu!

Vezi că te-am ghicit? Pe mine nu mă-nşeli tu, fătul meu!...

Slujitorilor, luaţi-l! E bun de spânzurătoare!

RÂZVAN

Mai staţi! De ce-i aşa pripă? Turci, tătari sunteţi voi oare

De săriţi dintr-o năvală grabnic a ne spânzura?

Jupân vătav, mână dreaptă! Mă rog nu te supăra!

Să fie oare cu cale, în ţara moldovenească,

A omorî pentru-un cântec o fiinţă omenească?

BAŞOTĂ

Ţigan! Cioară! Faraoane!

RĂZVAN

Fie toate cum vei vrea,

Dar pe bietul om, jupâne, iartă-l, nu-l mai spânzura!

El nu-i faraon, nu-i cioară; e român, îţi este frate...

TÂRGOVEŢII

Are dreptate ţiganul! Ţiganul are dreptate!

BAŞOTĂ

O să-l învăţ eu îndată! Să mă-nfrunte ş-un netot?

Băieţi! Pe-amândoi luaţi-i! Spânzuraţi-i bot la bot!

RĂZVAN

Zău? Ce spui? Aşa-i povestea? De minune! Foarte bine...

Atunci lăsaţi-l pe dascăl şi luaţi-mă pe mine;

El nu-i vinovat, sărmanul; cântecul făcut-am eu;

L-am scris, l-am lipit, şi pace! De nu-i bun, îmi pare rău...

Ce priviţi aşa la mine? Doară nu-s o arătare...

MAI MULŢI

Tu ai scris?

RĂZVAN

Chiar eu, fireşte.

BAŞOTĂ

Lucru vrednic de mirare,

Un ţigan să scrie stihuri, n-aş fi crezut-o... Ce-i drept,

Mutra-i oarecum arată suflet ager şi deştept...

Vrea să zică, ş-acea doină din săptămâna trecută?...

RĂZVAN

Foaie verde magheran,

Logofătul e viclean...

Da, da, jupâne vătave! Tot de mine e făcută...

TOŢI

Bre!

BAŞOTĂ

Ciudat! Să ştie carte o jivină de ţigan!

RĂZVAN

Ba poate că-ntrec, jupâne, pe mulţi boieri din divan...

BAŞOTĂ

Slujitori! lăsaţi pe dascăl, măcar că eu cu arcanul

Pe toţi dascălii i-aş prinde ş-aş spânzura cu toptanul;

Căci ei răzvrătesc norodul, ei învaţă pe cei mulţi

C-ar trebui ca boierii să umble goi şi desculţi;

Şi chiar ăst ţigan n-ar merge astăzi la spânzurătoare

De n-ar fi fost nici un dascăl ca să-l pună la scrisoare...

Cată dar, dascăle, cată! Scăpat-ai cum ai scăpat,

Dar păzeşte-te de dracul, c-o să dai de vrun păcat!...

Acuma tu, faraoane, răspunde-mi doar docamdată,

De ce te-apuci tu d-o treabă poprită şi neiertată?

O faci oare de la tine? sau cineva ţi-o fi spus?

RĂZVAN

Apoi de, jupâne vatave, Stan e jos şi Oprea-i sus!

Dumneata mereu ne spânzuri, ş-astfel trăieşti boiereşte;

Eu fac doine şi doiniţe, ca să-mi petrec ţigăneşte;

Fiecare cu ce poate!... Nu-i dat dreptul orişicui

Să pună-n ştreang omenirea în mijlocul târgului!...

Ş-apoi acest drept, jupâne, dacă mi s-ar da şi mie,

Eu n-aş omorâ nici unul, ca să pot ierta o mie.

BAŞOTĂ

(Surâzând)

Şiret ţigan!... Dar nu-i lesne a scăpa pe-un osândit!

Fapta ce tu ai făcut-o e un lucru de gândit.

A necinsti cârmuirea, a batjocori divanul,

Poate numai doară vodă, sau măria-sa sultanul...

Totuşi, dragul meu, o lege, un vechi şi sfânt obicei

Te-ar scoate din gura morţii... Eşti însurat, sau holtei!

RĂZVAN

Ba nu-s însurat, jupâne...

BAŞOTĂ

Mare noroc! Eşti ferice!

Ai putea să scapi cu zile... În pravila ţării zice

Cum că de-osândă se iartă pe cine-l ia de bărbat

O copilă, o fecioară, un suflet nevinovat...

Aşa-i obiceiul nostru, datina cea strămoşească.

Acuma rămâne numai vro fată să se găsească...

(Către târgoveţe)

Printre voi nu este oare?

FATA I

Sunt eu.

FATA II

Şi eu.

BAŞOTĂ

Minunat!

Două fete cumsecade? Nu-i aşa? De măritat?

FATA I

Negreşit!

FATA II

Fără-ndoială!

BAŞOTĂ

Prea bine. Spuenţi-mi, dară,

Care dintre voi, de milă, nu va lăsa ca să piară

De-o caznă foarte cumplită acest băiat priceput?

Însuşi eu voi face nunta, după cum am mai făcut.

M-eţi fi ciraci...

FATA I

Iertăciune! Eu una nu vreau, jupâne!...

Un bărbat ţigan! O, Doamne!... Cum se poate!... E ruşine!

FATA II

Şi nici eu!... Ferească Sfântul!... Mai bine foc şi potop!

S-ajung de povestea lumii? Eu, fată de potropop?

RĂZVAN

Aşa-i? Atunci de ce dară ieşit-aţi voi amândouă,

Răsărind în sus deodată, ca ciupercile când plouă,

Ca să ne cântaţi cu ison că sunteţi de măritat!

FATA I

De ce!... Iată!... Să se ştie!... Fata II Ce ţigan neruşinat!

RĂZVAN

Măi! Le-aţi auzit cu toţii de la mic şi pân'la mare!

Astfel dar, de-acu-nainte, veţi şti bine fiecare,

Spunând-o-n toată Moldova, spre ştiinţa tuturor

că cine sunt dumnealor!

Mirese de porunceală ce-ar vrea bărbaţi să-şi găsească...

Iar dumneaei mai cu seamă, o fată potropopească!

(Toţi râd în hohote.)

SBIEREA

(intrând)

Ce oameni lipsiţi de minte! Să râză chiar de prisos:

Şi fără nici o dobândă, şi fără nici un folos.

RĂZVAN

Ai văzut, jupân vătave, că nu-i nici o fată-n lume

Ca să nu se înfioare când aude de-al meu nume...

Frumoasă-i legea străbună, ce iartă pe-un vinovat

Dacă poate să-l iubească un înger fără păcat;

Frumoasă-i legea străbună care pricepe c-o ceaţă

Se pierde când o răzbate o rază de dimineaţă;

Frumoasă-i legea străbună care crede că nu-i rău

Alesul unei fiinţe curate ca Dumnezeu!...

Frumoasă-i legea străbună... dar dânsa nu-i pentru mine,

Precum într-o florărie nu-i loc unui mărăcine,

Precum într-o sărbătoare nu-i loc unui cerşitor,

Precum în zvonul de râsuri nu-i loc plânsului de dor;

Căci numai cerul primeşte, sub streaşina-i milostivă,

Scai şi floare, catifeaua şi sucmanul dopotrivă!...

Eu ţigan! eu... o, jupâne! Decât vai, decât amar,

Mai dulce-i spânzurătoarea! Nu mai aştepta-n zadar!...

(În acest interval Sbierea, zărind capătul pungii ieşit din cămaşa lui Răzvan, se pipăie cu-ngrijire la chimir.)

BAŞOTĂ

Pentru cea dintâi greşeală, moartea ştreangului e mare...

Slujitori, acum dodată... duceţi-mi-l la-nchisoare.

SBIEREA

(smulgând punga din sânul lui Răzvan)

Sacul meu, jupân vătave! Iată-l, săculeţul meu!

(Se pune a număra banii.)

BAŞOTĂ

Cum? Aşa să fie oare? L-ai furat? Tu?

RĂZVAN

Ba nu eu.

TÂRGOVEŢUL I

Ţiganul la mal se-neacă!

TÂRGOVEŢUL II

Ţiganul îşi dete-n petec!

TÂRGOVEŢUL III

Zi că-i un ţigan, şi pace!

TÂRGOVEŢELE

Un ticălos! Un besmetec!

SBIEREA

Fost-au douăzeci de galbeni... Numai nouăspreci mai sânt!...

Unde-i unui? unul? unul?... Daţi-mi-l de sub pământ!

BAŞOTĂ

Unde-i galbănul, ţigane?

SBIEREA

Un gălbănaş, rupt din soare,

Strălucitor, fără gaură, ferecat... M-auzi tu oare?

BAŞOTĂ

De ce nu răspunzi, ţigane?

SBIEREA

De ce mă nenoroceşti?

RĂZVAN

Apoi de!... Iartă, jupâne... Galbănu-ţi nu-l mai găseşti...

În locu-i va fi o pâine într-o colibă săracă...

SBIEREA

Eu nu te-nţeleg! Eu nu ştiu!... Scoate-mi-l din piatră seacă!

BAŞOTĂ

Ţiganul e prea obraznic. Am fost cu dânsul prea blând.

Slujitorilor, luaţi-l! Spânzuraţi-l mai curând!

SBIEREA

(apucând pe Başotă de mână)

Mai stai, jupâne vătave! Nu te grăbi! Mai aşteaptă...

Spânzură-l, dar mai-nainte fă-mi o judecată dreaptă.

BAŞOTĂ

Ciudat, boierule dragă! Apoi ce-ţi pot face eu?

SBIEREA

Cum ce? Vreau sfânta dreptate!... Cum ce? Dă-mi galbănul meu!...

Uitat-ai pravila ţării? obicei? canoane? lege?...

DASCĂLUL

În ce guri încape legea!

SBIEREA

În gura mea, se-nţelege!...

Ascultă, jupân vătave... Nu mă lăsa păgubaş!...

Sau ţiganul să-mi întoarcă acel galbăn... gălbănaş...

Ori de nu, atunci, jupâne, stăpânul să mi-l plătească...

Astfel este obiceiul, pravila moldovenească...

BAŞOTĂ

Al cui eşti tu, măi ţigane? Cine e stăpânul tău?

RĂZVAN

Sunt ţigan iertat, jupâne: ţiganul lui Dumnezeu!

SBIEREA

Iertat? cu atât mai bine! Dup-a legii glăsuire,

Băiatul mi se cuvine în loc de despăgubire,

Aşa-i jupâne vătave!... Pravila zice curat:

Furul să se dea acelui de la care a furat.

Dă-mi-l rob.

RĂZVAN

Eu rob?

SBIEREA

Vezi bine!

BAŞOTĂ

Adecă, oricum să fie,

Vrei, boierule, să-l capeţi jidoveşte în robie.

Ştii c-un ţigan, chiar de laie, se plăteşte orişicând

Peste douăzeci de taleri, pe când ăsta nu-i de rând:

E frumos şi ştie carte...

SBIEREA

Ştie carte?

BAŞOTĂ

Foarte bine.

SBIEREA

Tocmai aşa rob îmi trebui. Este tocmai pentru mine.

Îmi va ţine catastişe, socoteli şi daraveri.

Dă-mi-l după legea ţării...

DASCĂLUL

Cea făcută de boieri!

SBIEREA

Nu ştiu de cine-i făcută, dar ştiu că-i foarte cu cale.

BAŞOTĂ

Atuncea se schimbă treaba... Să-ţi spui verde dumitale

C-aş avea şi eu nevoie de-un ţigan aşa de rar,

Cam cutezător, cam ţanţoş, dar deştept şi cărturar.

Nu-nţeleg, nu pot pricepe şi nu vreau ca el să fie

Bună pradă pentru altul pe când îmi place şi mie...

Deci, ia-ţi galbănul din parte-mi, iar eu pe ţigan mi-l iau.

SBIEREA

Nu, jupâne! Niciodată! nu, nu, nu! Nu vreau! Nu vreau!...

Vinovatul să-mi plătească! Nu altul! Nu orişicare!

BAŞOTĂ

Boierule! Ştii prea bine, cine-i vătavul cel mare!...

SBIEREA

Dec! şi eu la visterie fost-am ftori-cămăraş!

BAŞOTĂ

Boierule! Află dară că postelnicul mi-e naş...

SBIEREA

Dar apoi şi eu, jupâne, cu logofătul sunt rudă...

BAŞOTĂ

Boierule! Nu m-aprinde!... Mă faci să plesnesc de ciudă!...

SBIEREA

Plesneşte. Eu nu te-mpiedec... Dar ţiganu-i tot al meu!...

BAŞOTĂ

Boierule! Taci din gură, căci mă jur că eu... eu... eu...

RĂZVAN

(către popor)

Câinii osul ca s-apuce, corbii stârvul ca să-mpartă,

Boierii ca să robească, unii cu alţii se ceartă!...

TÂRGOVEŢUL I

Se-nţelege!

TOŢI

Aşa este!

SBIEREA

Îi vezi, jupâne vătav!

Taie-i pe toţi! Nimiceşte mojicimea cu nărav!

Dar pe ţigan dă-mi-l mie.

RĂZVAN

Staţi, boieri! Vorba-i degeabă!

Nu me-ţi robi voi pe mine! Nu me-ţi robi! Mai degrabă

Veţi pune-n lanţuri furtuna, cu tunete şi cu ploi,

Decât s-ajung eu vrodată rob la unul dintre voi!...

Jupâne! Eu cer osânda. Spânzurătoarea m-aşteaptă.

Mi-am bătut joc de domnie: e cea mai groaznică faptă!...

Cineva poate să râză de sfinţi şi de Dumnezeu,

Dar de vodă, nu... Ei, bine! Dă-mi, jupâne, ştreangul meu!

BAŞOTĂ

Slujitorilor! Luaţi-l!... Ba nu!...

(lui Sbierea la o parte) Boierule dragă,

Uită cearta, căci, pe cinste, am glumit, a fost o şagă,

Un nimic. Dumneata, frate, cu logofătul eşti neam,

Şi chiar la logofeţie eu o judecată am

Cu nişte răzaşi... Un petec... Nu-i tocmai o treabă mare...

Mă-nţelegi... Să fim prieteni... O pricină de hotare...

(Se strâng de mâini cu căldură.)

RĂZVAN

Ce mai aşteptaţi voi dară? Ce staţi? Ce vă mai gândiţi?...

Călăi ce pe robi ucideţi, pe cei slobozi îi robiţi!

TOŢI

Are dreptate ţiganul! Ţiganul are dreptate!

BAŞOTĂ

Slujitori! Daţi-mi afară toate gurile căscate!

(Slujitorii gonesc poporul, care se depărtează cu nemulţumire.)

TÂRGOVEŢUL I

Lasă-mă, jupân vătave, să văz cioroi spânzurat!

CEILALŢI

Şi eu! şi eu!...

BAŞOTĂ

Ba la naiba!

SBIEREA

Afară de la mezat!

BAŞOTĂ

Aşa-i! Acum suntem singuri! Nimeni nu-mi mai stă la spate

Ca să strige că-i cu cale sau că nu este dreptate...

Slujitorilor, la lucru!... Apucaţi-l pe ţigan!

RĂZVAN

(lăsându-se în măinile slujitorilor)

Mă dau eu singur, jupâne.

BAŞOTĂ

Treaba merge găitan.

Legaţi-mi-l şi duceţi-l...

RĂZVAN

Întins la spânzurătoare!

Omul om, să fie slobod; decăt rob, mai bine moare;

Ş-apoi moartea-i înviere pentru cel dispreţuit!

SBIEREA

Aleu! Vorbeşte-ntr-aiurea... Necum să fi-nnebunit!...

BAŞOTĂ

Prietene! Ia-ţi ţiganul, şi nu uita mai cu samă

Pricina cea de hotare...

RĂZVAN

(zbuciumându-se cu desperare) Unde eşti, o! mamă! mamă!

CÂNTUL II - RĂZBUNAREA

"Ţiganul şi clăcaşul Au fost gândirea mea; Stăpânul, arendaşul Şi legea lor cea grea..."

C. Bolliac

FEŢELE:

RĂZVAN, căpitan de haiduci

RĂZAŞUL

VULPOI

VĂSCAN GANEA, boier

VIDRA, nepoata vornicului Moţoc

SBIEREA

ceauşi de haiduci

MOŞ TĂNASE

HOŢUL I

HOŢUL II

HOŢUL III

CIOBANUL

HAIDUCI

Un crâng în codul Orheiului în Basarabia. În fund, un părău. Mai încoace, un trunchi răsturnat. În laturi, stânci.

HOŢUL I

Ian să-mi spuneţi, ce să facem ca să mai scurtăm din vreme?

HOŢUL II

Face-vom ce face frunza când prin codru vântul geme;

Ori vom face ca izvorul, când aruncă spuma lui,

Scăpărând argint din undă, pe verdeaţa crângului;

Sau să facem ca securea, când fieru-n copaci loveşte,

Iar copaciul nu se lasă, luptându-se bărbăteşte;

Frunza, securea, izvorul, toate ne cântă cu dor:

Să cântăm şi noi ca frunză, ca secure, ca izvor!

HOŢUL III

Cântecul să fie freamăt, troscot, şoaptâ, toate-ntr-una;

Blând ca sărutarea mumei, crunt şi groaznic ca furtuna!

HOŢUL I

Să cânte Răzaşul dară!

RĂZAŞUL

(oftând) De ce nu, de-aş avea cui,

Ştergându-mi plânsul cu plânsul, cum se scoate cui prin cui!...

Dar ce zic! Nu sunt eu numai care suferă şi plânge;

N-oi fi singur eu în care doina-mi cugetul va frânge;

Tot ca mine varsă lacrimi, despuiaţi şi nevoiaşi,

Toţi acei ce-n ţara noastră se mândresc a fi răzaşi,

Păstrând, ca o moaşte sfântă, hrisoave, peceţi, urice

Putrezite de vechime şi-n cari cu fală se zice

Că, scăldându-se în sânge, moşii şi strămoşii lor

Au câştigat ca răsplată câte-o brazdă de ogor!...

Tune, fulgere, trăsnească, cu potopul şi pojarul!

Mult mare mi-este mânia! Mi-este mare mult amarul!

HOŢUL I

Eu am auzit, bădiţă, c-adecă şi la munteni

Ar fi răzaşi ca ş-ai noştri, numiţi acolo moşneni...

HOŢUL II

Sunt şi-n Ardeal, măi fârtate; ba şi-n Ţara Ungurească;

Le zice chineji, dar este chiar o breaslă răzăşească.

RĂZAŞUL

Apoi oriunde să fie, tot o soartă, tot un drac!

Tot vecinii mi-i înşeală, tot vecinii mi-i dezbrac;

Vecini de cei cu putere, cu căftane daurite,

Numai fir, numai mătasă, numai cu samur blănite;

Vecini dintr-aceia care, c-o-mbrâncire, c-un cuvânt,

Satul întreg plin de viaţă mi-l prefac într-un mormânt!

Vecini dintre cari acuma, de-i văz în cale-mi, îi spintec,

Şi hohotesc spintecându-i...

HOŢUL III

Dar tu ai uitat de cântec.

RĂZAŞUL

Ba n-am uitat. Vrut-am numai sângele-mi să-l pui în joc,

Ş-astfel, pomenind trecutul, să pot cânta mai cu foc.

(Îşi drege glasul, îşi apasă cuşma pe frunte şi cântă.) Frunză verde de sălcie,

Bat-o scârba răzăşie!

Eu credeam că-i boierie,

Şi-i curată calicie!

Ani întregi m-am judecat,

Sănătatea mi-am mâncat,

Şi nimic n-am câştigat.

Eu umblam la judecată,

Copiii-mi plângeau pe vatră,

Nevasta-mi era uitată!

Dar acuma Dumnezeu

A făcut pe gândul meu,

Ca să-mi mai răzbun şi eu!

Pentru dalba haiducie

Pentru mândra voinicie,

M-am lăsat de răzăşie,

Ş-am ales judecători

Cei stejari nestrâmbători,

Ca să-mi fie frăţiori!

TOŢI

Numai codruleţul drag

Dă dreptate la sărac!

Numai arcul după spate

Dă săracului drepatate!

HOŢUL I

Zi, Răzaşule,-nainte! Zi-nainte! Nu mai sta!

Că să ştiu că piere lumea, tot cu drag te-aş asculta!

HOŢUL II

Zi-nainte! Zi-nainte! Să te-auză sfântul soare!

HOŢUL III

Uf, uf, uf! Rău mă frământă! Mi-e şi cald, mi-e şi răcoare!

RĂZAŞUL

(ia arcul în mână şi cântă)

Frunză verde lemn sucit,

Şi de când m-am haiducit,

Dragu-mi-i drumul cotit

Şi de umbr-acoperit.

Când văz pe ciocoi viind,

Mă fac broască la pământ,

Îmi aşez săgeata-n vânt

Şi mi-l iau la căutare,

De la cap pân' la picioare,

Fără ah, fără cruţare!

Şi chitesc, şi socotesc,

Şi cuget, şi mă gândesc,

Pe unde să-l nemeresc:

La retezul părului,

Din dosul işlicului,

Unde-i greu ciocoiului!

TOŢI

Las' să moară ca un câine,

Că mult te-a căznit pe tine!

Las' să moară ca o fiară,

Că mult geme biata ţară!...

(Se arată, trecând puntea părăului, Ganea şi Ciobanul.)

HOŢUL I

Un boier aice-n codru!

CEILALŢI

(apucând armele)

Un căftan... Suntem trădaţi!

CIOBANUL

Liniştiţi-vă, că doară ne cunoaştem, măi fârtaţi!

Eu vi-l aduc pe credinţă: eu vi-s chezaş şi povaţă;

Voi aveţi lipsă de galbeni, el are lipsă de braţă...

GANEA

Care-i căpitanul vostru?

RĂZVAN

(ieşind dintre tufe)

Ce-ţi trebuie? Ce pofteşti?

GANEA

Pe căpitan...

RĂZVAN

Căpitanul?... sunt eu; dar tu cine eşti?

GANEA

Dumneata? Să fie oare? Sabia cea de văpaie,

De care tremură ţara?

RĂZVAN

Numai pe cei răi îi taie.

GANEA

Dumneata Răzvan?

RĂZVAN

Ei bine, ştii acuma cine-s eu;

Spune-mi dar şi tu, jupâne, cum se cheamă ciocul tău?

GANEA

Nu-i vorba de nume...

CIOBANUL

Lasă! ţi-oi spune eu, căpitane,

Din botez Văscan îi zice, iar după poreclă Gane:

Feciorul lui Osip Gane, ce fusese căminar...

GANEA

Eu n-am venit în pădure ca să vorbim în zadar.

Lucrul care mă zoreşte trebui isprăvit îndată...

Nu-ncape nici o zăbavă... Află că iubesc o fată...

RĂZVAN

Atunci du-te la vrun popă dintre cei ce pentr-un zlot

Cunună soră cu frate şi mătuşă cu nepot!

N-ai ce căta pe la mine,

Preoţit de cruda soarte

Ca să cunun alde tine

Numai cu duhul de moarte!

Aşadar pleacă, jupâne; pleacă, vesel c-ai scăpat...

Însă de-ai venit aice cu vrun scop înveninat...

(Pune mâna pe pumnal.)

CIOBANUL

Nu-l speria, căpitane... Boierii sunt slabi la fire:

Braţul, haina, mintea, faţa, inima, totu-i subţire.

RĂZVAN

Urmează-ţi vorba, jupâne. Te-ascult...

GANEA

Apoi îţi spuneam

C-am îndrăgit pe-oarecine, fireşte fată de neam;

Din nenorocire, totuşi, ea n-are mamă, nici tată,

Ş-unchiu-său vrea să-i răpească moştenirea cea bogată,

Luându-şi de gând s-o-nchiză călugăriţă la schit!...

O faptă nelegiuită! Un lucru nepilduit!

RĂZVAN

Sărmana?... Dar zestrea-i mare?...

CIOBANUL

Avuţii nenumărate!...

RĂZVAN

Sărmana!... Mori după dânsa?

GANEA

(dând lui Răzvan o pungă)

Iată trei sute de galbeni. Alţi trei sute, negreşit,

O să-ţi aducă ciobanul, după lucrul săvârşit...

RĂZVAN

Cum o cheamă pe sărmana?... Pe iubita cea bogată?

GANEA

Nu-i vorbă...

CIOBANUL

O cheamă Vidra... Ştii?... A lui Moţoc nepoată...

Şi cin-oare n-o cunoaşte!

RĂZVAN

Da! Am auzit şi eu...

HOŢUL II

Un fătoi ce călăreşte şi-mpuşcă chiar ca un zmeu.

Într-o zi am întâlnit-o alergând la vânătoare...

E voinică, n-am ce zice! Şi-i frumoasă ca o floare...

RĂZAŞUL

Ştiut! După ce-i din osul acelui vornic Moţoc,

De care Moldova-ntreagă mi se temea ca de foc!

GANEA

Căpitane! Noi în vorbe pierdem vremea fără treabă...

RĂZVAN

Se-nţelege! Tu ai sete s-apuci zestrea mai în grabă...

Spune-mi însă mai-nainte, pentru banii ce ne-ai dat,

Ce fel de marfă anume să-ţi dea codru-ntunecat?

GANEA

Chiar acuma, căpitane, zece călăraşi în silă

Târăsc la călugărie pe nefericea copilă...

Mănăstirea nu-i departe... S-o smulgi din mâinile lor...

Dă-mi-o mie...

RĂZVAN

Te iubeşte?

CIOBANUL

Aşa! Nu-i ceva uşor!

Vidra-i o fată semeaţă, bâcsită cu fudulie,

Care n-o să bage-n samă nici chiar pe sfântul Ilie!...

Să iubească pe jupânul? Dec! Să-şi pună pofta-n cui...

Boierul ştiu c-o iubeşte, dar nu ea pe dumnealui...

GANEA

După cununie, lasă! şi iubirea o să vie...

Dar grăbeşte, căpitane...

RĂZVAN

Aşa-i! După cununie!

Adevărat. Eu uitasem c-asta-i legea pe la voi:

Numai zestrea înainte, iar iubirea mai apoi!...

Mai apoi? ba nu! iubirea nu mai vine niciodată,

Unde dintre două inimi, una-i boarfă cumpărată!...

Dar, mai în sfârşit, ce-mi pasă!...

CIOBANUL

Curat aşa zic şi eu:

De nu se iubesc boierii, pentru dânşii e mai rău.

RĂZVAN

Băieţi! Mergeţi cu jupânul. Aţi auzit ce pofteşte.

Simbria-i destul de bună: faceţi treaba voiniceşte...

CIOBANUL

Sănătate, căpitane!...

GANEA

Niciodată n-oi uita

Slujbuliţa cea frumoasă ce-o mi-i face dumneata,

Şi-ţi făgăduiesc pe cinste că dacă din întâmplare

Vei fi prins de cărmuire, te scap eu din supărare:

Sunt cumnat cu părcălabul, iar vornicii amândoi

Mi-s cam rude de departe...

RĂZVAN

Ciocoii sunt tot ciocoi!

(Către Răzaşul, care vrea să plece cu ceilalţi.)

Răzaşule! mai aşteaptă...

RĂZAŞUL

Porunceşte!

RĂZVAN

(luându-l deoparte)

Cată bine.

De-i pricepe că miroasă...

RĂZAŞUL

A trădare? Las' pe mine!

RĂZVAN

Dar nu v-atingeţi de Vidra... E femeie.

RĂZAŞUL

Chiar să vrei,

Răzaşul nu se pogoară la bătaie cu femei!

(Ganea, Ciobanul şi haiducii ies.)

RĂZVAN

Femeie! Precum pojarul se naşte dintr-o scânteie,

Aşa m-aprinde pe mine ciudata vorbă: femeie!...

Femeie! De când pe dânsa o făcuse Dumnezeu,

El nu mai face nimica, fermecat de lucrul său,

Şi privind cu mulţumire la lumea cea zâmbitoare,

Zice: eu sunt rădăcină, dar femeia este floare!...

Femeie!... Şi totuşi, omul, de lăcomie târât,

Iubeşte nu pe femeie, ci auru-i cântărit!...

Pentru dânsul e femeie moşia cea măsurată,

O sculă preţeluită sau o pungă numărată!...

(Se aude afară glas strigând: "Răzvan! Răzvan!!")

Mă cheamă?... Cine să fie?...

TĂNASE

(arătându-se dintr-o parte)

A! Iată că te-am găsit!

RĂZVAN

Stăi! Tu eşti... Mi-aduc aminte... Eşti acel nenorocit

Carele la Iaşi pe poduri oboseai strigând "jupâne",

Pân' să capeţi o lescaie sau o fărâmă de pâine!...

Te cunosc, deşi de-atuncea trecut-a un veac întreg:

Trei ani cumpliţi de robie...

TĂNASE

Robie? Nu te-nţeleg!

Te ştiam slobod, băiete; sprinten ca o rândunică;

Bătându-ţi joc de necazuri... Zău! nu mai pricep nimică...

RĂZVAN

Da! O robie de spaimă, cum numai duhul cel rău,

De-ar putea să biruiască, ar robi pe Dumnezeu!

Fost-am şerb, fost-am în lanţuri, ş-acum inima-mi suspină

Întâlnindu-te pe tine, căci tu, tu ai fost pricină!...

TĂNASE

Eu?

RĂZVAN

Tu, moşule! Tu singur! Asta-n veci eu n-oi uita...

Ş-apoi iată-mă-s în codru, haiducind din vina ta;

Şi mâini, de-mi va fi ursita să mor pe spânzurătoare,

Ţi-o voi datora tot ţie...

TĂNASE

(făcând semnul crucii)

Poznă!... Nu glumeşti tu oare?...

Să ştiu c-aşa-i adevărul, o clipă n-aş zăbovi,

Dându-ţi pieptul meu drept ţintă, să te poftesc a lovi...

RĂZVAN

Tu! da, tu eşti o unealtă a puterii fără nume,

Care ţese nevăzută toate lucrurile-n lume,

Astfel c-ades muritorul, bun ca blândul mieluşel,

Face rele peste rele, făr' s-o ştie singur el!...

TĂNASE

Dar ce spui?...

RĂZVAN

Ţi-aduci aminte nenorocita de pungă,

Din care luaşi un galbăn, zicându-mi c-o să-ţi ajungă,

Că sunt mulţi sărmani în ţară, că nu-ţi place de prisos,

Pe când se zbuciumă fraţii, simţind cuţitul la os?...

Moşule! Făcând aceasta, puteai să prevezi tu oare

C-o să mă cufunzi pe mine în robia-ngrozitoare?...

Ei bine! căzut în fiare pentr-un galbăn ce-a lipsit,

De primeai tu punga-întreagă, eu scăpam nepedepsit!...

Ha, ha, ha! Ş-apoi mai strige căpăţânile-nţelepte

C-omul ştie tot ce face, ştie tot ce-o să-l aştepte,

Uitând c-un flutur de seară, ce trece repede-n zbor,

Este-n stare să răstoarne toată prevederea lor!...

O faptă cât de frumoasă, ca o floare cu otravă,

Tăinuieşte câteodată pieirea cea mai grozavă!...

În sfârşit, tu eşti pricină!...

TĂNASE

Dar de ce, copilul meu,

Să nu mă vesteşti în clipă, lăsându-mă-n locul tău

Însuşi eu să-ncarc robia pe cărunteţele mele,

Şi scăpându-te pe tine, să port lanţuri cât de grele?...

Un ţigan ce miluieşte pe-un neputincios bătrân,

Zică tot ce-i place lumea, este chiar ca ş-un român...

RĂZVAN

Haide! Ce-a fost se trecuse... Spune-mi acuma, iubite,

De ce-ţi târăşti tu la codru oasele cele-nvechite?

Cum de ţi-ai lăsat copiii?

TĂNASE

Ba copiii m-au lăsat.

RĂZVAN

Te-au lăsat? Nu-mi vine a crede!...

TĂNASE

Săracii au răposat.

În ţara noastră cea mare şi bogată, măi băiete,

Sunt români ce pier de foame! Sunt români ce mor de sete!...

Astfel în toată Moldova, păcătosului Tănas

Nici un sprijin, nici un razăm, nici un scut n-a mai rămas,

Decât numai să-şi însemne pieptul cu cea sfântă cruce

Şi zicându-şi "Doamne-ajută!" calea codrului s-apuce;

Căci de-o bucată de vreme, cerşitorind pe meidan,

Auzeam mereu tot vorbe de căpitanul Răzvan...

RĂZVAN

Cum? La Iaşi?...

TĂNASE

La Iaşi, băiete, se vorbeşte despre tine

Felurite verzi ş-uscate, câte nici în cap nu-ţi vine!

Unii te laudă foarte, ca pe-un strălucit viteaz;

Alţii, adică boierii, te sfăşie cu năcaz;

Iar ţiganii tăi... iertare! O să-mi pui lacăt la limbă,

C-alta orice i-aş mai face, degeaba! tot nu se schimbă!...

RĂZVAN

Zi, moşule! Zi-nainte... Eu nu mă supăr de loc.

TĂNASE

Ei bine, ţiganii zbiară că tu eşti al lor proroc:

Tu o să-i scoţi din cătuşe, tu o să-i speli din păcate,

În tine-i toată nădejdea, fără tine nu-i dreptate;

O nebună de ţigancă le-a spus c-a visat prin somn

Că tu o s-ajungi odată nu numai jude, ci domn!...

RĂZVAN

Ciudat!

TĂNASE

O blestemăţie! Auzi cine să domnească!

Însuşi dracul nu croieşte minciună mai ţigănească.

Dar nu-i vorba de ţigancă... Apoi precum îţi spusei,

Rămâind singur în lume, fără copilaşii mei,

Fără milă şi-ndurare, fără căpătâi şi vatră,

Mai rău decât chiar ţiganii ce colindează cu şatră,

M-am pus pe gânduri, băiete; gânditu-m-am, răzgândit,

Ş-acum iată-mă-s aicea, bucuros că te-am găsit...

M-am bătut cu multe litfe, care de care mai rele,

Ba leşi, ba păgâni, ba unguri, ba frânci de-ai lui Despot.

Şi ce-am învăţat atuncea n-am uitat încă de tot...

Mă vezi prăpădit, dar altfel această mână secată

Tot ar mai putea trimite duşmanului o săgeată...

Decât să mor în oraşe de cruzimea celor răi,

Mai bine voi în pădure prin mine să piară ei!...

O fiinţă cât de slabă sporeşte când îşi răzbună.

Încearcă-mă şi pe mine... Sunt haiduc şi pace bună!

RĂZVAN

Aşa te vreau, moş Tănase! Ş-o să vezi peste puţin

C-oraşu-i o lighioană şi numai codru-i creştin...

În oraş totu-i robie; cel mai mic şi cel mai mare,

Toţi ca unul poartă lanţuri, toţi ca unul gem în fiare;

Fiecare slugăreşte, şi nici unul nu-i stăpân;

Însuşi domnul cu ruşine pleacă fruntea la păgân!...

Pe când aicea stejarul lîngă buruiană creşte,

Dar fie cât de puternic, el pe dânsa n-o robeşte;

Iar sălbatecele fiare, ce flămânde rătăcesc,

Omoară sărmana jertfă pe care mi-o nemeresc,

Dar n-o-njugă cu năpaste, ca fiara cea omenească,

Care prada-i n-o ucide şi n-o iartă să trăiască!...

În oraş totul se-ngroapă şi putrezeşte de viu

În locuinţa-i îngustă şi rece ca un sicriu,

Unde suflarea se curmă, unde văzduhul lipseşte,

Unde cărămidă, lespezi, lut şi piatră te-nvăleşte;

Pe când aicea verdeaţa ne ţine loc de păreţi,

Ne-acopere numai frunza şi numai cerul măreţ,

Iar jos s-aşterne covorul, văpsit cu mii de văpsele,

Ce singură firea-l ţese din ierburi şi floricele!...

Lumea totuşi de departe ne numeşte cu fiori

Ucigaşi, împuşcă-n-lună, hoţi, tâlhari, omorâtori...

O, nu, moşule! Nu crede! Aşa fost-a totdauna

Că de cel gonit se leagă clevetirea şi minciuna,

Precum muşchiul se lăţeşte pe-un copaci pe care-l tai,

Şi nu-l lasă pân' ce viermii nu-l prefac în putregai!

Săracul ţăran ce-şi pierde vitişoarele sau plugul,

Robul osândit ce fuge, blăstemând biciul şi jugul,

Toţi cei slabi, izbiţi de soartă, de nevoi înconjuraţi,

Află-n codru mângâiere şi ne dau nume de fraţi.

Când priveşti Moldova-ntreagă părăsită-n jaf şi-n silă,

Pe cei buni în neputinţă, pe cei răi fără de milă,

Veneticul şi păgânul, cel de neam şi cel bogat,

Numai ei având dreptate şi la vodă şi la sfat,

Căciuliţi de toată lumea, fără grijă de nimică...

O! atunce-ţi pare bine când deodată se ridică

Spaima de haiduci în ţară, născuţi din al ţării chin,

Precum o durere crudă naşte-n piept câte-un suspin!

TĂNASE

Urmează, frate Răzvane! Mai vorbeşte! Mai vorbeşte!...

Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcoreşte!

Sunt vorbe de sus, băiete, iar nu de-un om pământean...

O, Doamne! Să iasă tocmai dintr-o gură de ţigan!...

VULPOI

(de departe)

Căpitane! Căpitane!

RĂZVAN

Ce veste?

VULPOI

(târând după dânsul pe Zbierea)

O caracudă!

Am pescuit-o acuma pe-uscat fără multă trudă...

RĂZVAN

Sbierea? În mâinile mele?

SBIEREA

Chiar Răzvan!... Vai!... Sunt topit!...

TĂNASE

Te cunosc şi eu prea bine!

SBIEREA

(căzând în genunchi)

Şi dumneata?... Am murit!...

Sfinte Petre!... Sfântă Ana!... Mucenice Spiridoane!...

Scăpaţi-mă de pieire!... O să vă dau trei icoane,

Tot d-aramă poleită cu aur... sau cu argint!...

VULPOI

Drace! Nu ştiam eu singur c-am pus mâna chiar pe-un sfânt!

L-am găsit în drum la stânga, într-o căruţă stricată;

De gras ce-l vezi, de departe mi se păru că-i o roată;

Dar fiindcă vrea să fugă, îi dădui un bobârnac,

Şi simţii atunci de-aproape că-n roată-i ascuns un sac.

Deci acuma, căpitane, poţi să-i dai răvaş la dracul,

Că tot ce-a fost bun într-însul nu mai este: iată sacul!...

SBIEREA

(frângându-şi mâinile)

Taleri trei mii patru sute cincizeci şi şapte ş-un ort!...

Sunt pierdut!... Preasfântă troiţă! Maică Precistă!... Sunt mort!...

TĂNASE

Daţi-mi cinevaşi o armă, căci poftesc cu pofta mare

Să-i număr, tot unul-unul, vro zece mii pe spinare!

RĂZVAN

Eu ţigan, şi iată cine se laudă că-i român...

Fraţilor! Priviţi-l bine: eu sunt rob, dânsu-i stăpân!...

TOŢI

Stăpân?...

RĂZVAN

Boierule, scoală!... Nu-i frumos şi nu-i cu cale

Să-ngenunchezi dinaintea unui rob al dumitale.

Jupânului, ce-i cu dreptul d-a şedea chiar în divan,

Nu se cade să se plece de frica unui ţigan...

Scoală dar ca ş-altă dată, scuipă-mă şi pălmuieşte,

Că vodă nu-ţi cere sama, şi pravila nu te-opreşte!

Scoală dar ca ş-altă dată, şi pune pe-argaţii tăi

Ca să-mi dea şi dânşii palme, ca să mă scuipe şi ei!

Ţara-ntreagă nu-i a voastră?... Codru sau oraş, ce-ţi pasă?

Oricând ş-oriunde, jupâne, sunteţi tot la voi acasă!...

(Sosesc Vidra, Ganea, Răzaşul şi ceilalţi hoţi.)

RĂZAŞUL

Căpitane! Îţi aducem pe nepoata lui Moţoc,

E cam cu nărav ciocoaica: n-o auzi vorbind de loc...

VULPOI

Bre! Ce de mai boierime! Doi jupâni ş-o jupâneasă!

HOŢUL I

Parcă-i la Curtea domnească!

HOŢUL II

O adunare aleasă!

RĂZAŞUL

(privind la Sbierea)

Haida-de! Dar ăsta cine-i?... De când maica m-a făcut,

N-am întâlnit niciodată om mai pocit şi mai slut!

HOŢUL I

O gadină!

HOŢUL II

O şopârlă!

HOŢUL III

O năpârcă-nveninată.

RĂZVAN

Tăcere? Să fiţi cu toţii martori la o judecată.

Ăst boier, pe care-acuma îl vedeţi îngenuncheat

Şi care la Iaşi se plimbă mândru ca un împărat...

SBIEREA

Nu, nu, nu...

VULPOI

Taci, caracudă!

RĂZVAN

Ăst boier prin răutate

Întrece gadini, şopârle şi năpârci înveninate...

Ca painjenul ce ţese pe furiş vicleanu-i ciur,

Şi-l întinde, şi-l anină, şi-l acaţă pe-mprejur,

Şi drept din mijloc pândeşte, pironit în neclintire,

Aşteptând să-i intre gâza în capcana-i cea subţire,

Apoi lacom se repede, bucuros c-a înşelat,

Ş-o tot rumpe, ş-o tot vâră în stomahu-i desfundat,

Şi iar îşi cârpeşte ciurul, şi iar la pândă s-aşează,

Şi iar ocheşte-n tăcere, nouă pradă să-i mai cază...

Astfel şi boierul ăsta e painjenul sătul,

Gata să-şi mai dreagă cursa, tot strigând că nu-i destul!

SBIEREA

Nu, nu...

VULPOI

Taci, că te ia naiba!

HOŢUL I

Nici iadul n-o să-l primească!

RĂZVAN

Însă din jertfele sale, nu-i alta ca să-l urască

Cu furie mai cumplită, cu foc mai înverşunat,

De cum Răzvan îl urăşte, setos de-a fi răzbunat!

Pentr-un galben, ce pe drumuri l-am găsit pe neaşteptate,

El, cu pravila-i în mână şi pe buză-i cu dreptate,

Mă ia rob... rob pentr-un galben şi mă face nevăzut

Într-un beci, de mucezeală în mocirlă prefăcut,

Unde mă legăse-n zgardă, ca pe-un câine-n bătătură...

Îl urăsc cu cea mai cruntă şi nepovestită ură!...

(Vidra face o mişcare de groază.)

TĂNASE

Răzbunare! Răzbunare!

HOŢII

Furcă!

RĂZVAN

Da! voiesc şi eu

Să-mi răzbun; dar moartea-n furcă i-ar fi prea puţin...

SBIEREA

(căzând jos)

Valeu!

RĂZVAN

Cruce, ţeapă, glonţ, săgeată... Nu-i destulă răzbunare!

Vreau o altfel de pedeapsă: o pedeapsă şi mai mare...

RĂZAŞUL

Căpitane! Ian sfârşeşte! Că decât să mai aştept,

Mai bine-acum dintr-o dată să-i înfig măciuca-n piept!

RĂZVAN

Măi Vulpoiule, ridică-l!...

SBIEREA

(când îl scoală Vulpoi)

Vai mie!... Răzvane frate!...

Mă jur c-am lăsat acasă catastişe ne-ncheiate...

Iartă-mă!... Tocmai pe tocmai!... Fost-ai rob, te iert şi eu...

De vrei, îţi voi da ş-un zapis... Martor mi-este Dumnezeu!...

RĂZVAN

Vulpoiule, du-l din codru! Scoate-mi-l pânâ la răspânte,

Arată-i drumul cel mare şi zi-i aceste cuvinte:

Iată dreapta, iată stânga, iată jos şi iată sus;

Alege la deal, la vale, la răsărit, la apus;

Răzvan te-avusese-n palmă, şi numai c-un semn de mână

Ar fi putut să te facă praf, publere şi ţărână...

Totuşi, uite! Nu-ţi lipseşte nici un fir din perii tăi...

Să trăiască codrul verde!... Pleacă slobod unde vrei...

(Vidra e foarte mişcată.)

TĂNASE

Cum? îl ierţi? Îl laşi să scape?...

RĂZAŞUL

Căpitane! Mi se pare

Că tu-ţi cam petreci cu glume ş-ai uitat de răzbunare!

RĂZVAN

Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău

E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău!...

RĂZAŞUL

Astea nu se trec la mine! Doară nu-s o fată mare,

Ca să cred că răzbunarea nu-i decât o sărutare!...

Noi l-am prins, al nostru-i dară, al codrului, nu-i al tău!

Nu-l iert eu, bată-l să-l bată!...

VULPOI

Şi nici eu nu-l iert!

HOŢUL I

Nici eu!

HOŢUL II

Bagă sama, căpitane! Noi nu te-am ales pe tine,

Ca să te pupi cu boierii şi să ne dai de ruşine!

O VOCE

Ţiganul se prea gurguţă!

ALTĂ VOCE

Se cunoaşte că-i ţigan!

MAI MULTE VOCI

Ţigan! Chiar ţigan!...

RĂZVAN

Ţiganul nu mai este căpitan!

(Scoate din brâu o bardă poleită.)

Când voi m-aţi pus peste codru, dându-mi în mână securea,

Juratu-mi-aţi să m-asculte lunca, drumul şi pădurea.

Iată barda ce-a pătat-o jurământul cel viclean;

Daţi-o unui alt mai vrednic, care nu va fi ţigan!

Puneţi dintre voi pe-acela care-i meşter să vă-nveţe

A năvăli-n slăbiciune, a vă izbi-n bătrâneţe,

Sau pe-o singură furnică să daţi iurăş câte doi!

Aşa căpitan vă trebui, dar Răzvan nu-i pentru voi!

(Aruncă barda şi voieşte a ieşi.)

RĂZAŞUL

Haide, haide, căpitane! Te iuţeşti peste măsură!

Nu te pierdem noi pe tine pentru astă pocitură!

(Priveşte încruntat la Sbierea, rădică de jos securea şi o dă lui Răzvan.)

Iată barda, ia-ţi-o iarăşi, fă ce-ţi place, fă cum ştii...

Dar eu, unul... of, măicuţă!... l-aş tăia făşii-făşii!

VULPOI

Să trăiască căpitanul!

TOŢI

Căpitanul să trăiască!

TĂNASE

Da, da! Şi de ţigănie să nu se mai pomenească!

RĂZVAN

(către Sbierea)

Stăpâne, acuma pleacă!...

SBIEREA

Să plec?... Cum?... Adevărat!...

O, ce om! Ce piatră scumpă! Ce suflet de matostat!...

Dar fiindcă scapi de moarte pe-un creştin foarte cucernic,

O să te blagoslovească Dumnezeu atotputernic!...

RĂZVAN

Fugi, boierule, de-aice!... Fă-mi şi tu pe placul meu!...

Mi-e scârbă s-aud din gură-ţi numele lui Dumnezeu!

VULPOI

(împingând pe Sbierea)

Mişcă! Mişcă, caracudă!

SBIEREA

Ba nu... Mă rog! Fără pripă!...

Mai avem o socoteală... Numai un cuvânt... O clipă!...

Daţi-mi sacul meu!... Răzvane!... Nu mă sărăci de tot...

Taleri trei mii patru sute cincizeci şi şapte ş-un zlot!

(Iese ghiontit de Vulpoi.)

VIDRA

(înaintând şi întinzând mâna către Răzvan)

Aş fi mândră, căpitane, ca să strâng o mână, care

Nu voieşte să-şi răzbune decât numai prin iertare!...

RĂZVAN

Mâna mea?... Această mână, dezmierdată de cuţit,

Arsă de foc şi de vânturi, bătută necontenit,

Spălată de ploi şi grindini, aspră şi neagră din fire,

Cuteza-va ea s-atingă mâna-ţi albă şi subţire?...

VIDRA

De când oamenii din codru răpitu-m-au după drum,

N-am oftat, n-am zis o vorbă, fost-am mută pân-acum,

Oprind lacrima pe geană şi-necând în piept suspine,

Ca să nu pogor pe Vidra pân' la ei şi pân' la tine...

Dar nu-i pasăre pe lume să nu cânte mai cu dor,

Când ziua-i plină de soare şi cerul e fără nor;

Nu-i femeie să nu-şi simţă inima-i în tulburare,

Când s-aşterne dinainte-i luminând o faptă mare!...

Rob, ţigan, haiduc, de-oriunde soartea să te fi adus,

Un suflet c-al dumitale îşi va face loc în sus!

(Răzvan rămâne aţintit.)

TĂNASE

Aferim! Ce mai muiere! De-ar fi mulţi boieri ca tine...

GANEA

Ce fac, dragă jupâneasă? Cine-ar crede!... E ruşine!

Nepoata marelui vornic şi fiica unui spătar,

Dumneata să stai la vorbă... ce-njosire!... c-un tâlhar!...

RĂZAŞUL

Căpitane! Căpitane!... Fă-ţi cu mine o pomană:

Dă-mi voie măcar dintr-însul să-ţi fierb de prânz o tocană!

HOŢII

Da, da! Să-l tăiem îndată!...

RĂZAŞUL

Să-l bucăţim mărunţel,

Ca să nu se mai cunoască de-a fost boier sau viţel!...

RĂZVAN

(ieşind din gândire)

Cum? De ce-i aşa urgie?... Lăsaţi-l în bună pace!...

El nu v-a făcut nimica...

RĂZAŞUL

Nu cumva! Iată ce-mi place!

Doar n-ai fost surd, căpitane!... Nu-l mai apăra-n zadar!...

Nu l-ai auzit tu singur că te numeşte tâlhar?...

RĂZVAN

Eu tâlhar?... Dar cine-a zis-o?... Răzvan nu putea s-auză,

Căci simţirea-i se pierduse, rătăcindu-se pe-o buză

Din care sorbea cu-ncetul cuvinte ce-mi par mereu

Că tot încă sună, sună şi răsună-n jurul meu!

O, tu, femeie măreaţă! tu un înger! tu o zână!

Tu, ivire minunată ce-mi răsai ca o lumină!

Să te mai auz o dată că locul meu este sus...

Aşa c-ai spus-o? Mai spune-mi! Mai spune-mi încă!...

VIDRA

(cu sfială)

Am spus...

RĂZVAN

Ai spus!... Eu credeam că-n lume nu va fi nici o fiinţă

Ca să-şi cufunde privirea sub gunoi de umilinţă,

Pân' la omul care-n viaţa-i n-a gustat de nicăiri

Decât dispreţ şi nemilă, batjocură şi loviri!...

Dar ştii tu oare puterea ce-o au cuvintele tale,

Luminându-mă cu raza străcurată jos în vale,

Unde de-ale nopţii umbre, sub un văl întunecos,

Ascundeau în adormire tot ce-i bun, tot ce-i frumos?...

Tu mi-ai dat o lume nouă, mi-ai deschis o nouă cale!

C-un cuvânt, c-o vorbă numai, cu suflarea gurii tale,

Ca domnul Hristos pe Lazăr tu din moarte m-ai sculat!...

Ce putere! Ce minune!...

RĂZAŞUL

Căpitanu-i fermecat!

RĂZVAN

Dar tu stai şi taci acuma?... Îţi pare rău dumitale

C-ai picurat o nădejde peste un noian de jale?

Poate-ţi mai aduci aminte cine eşti?... Ei bine, dar,

Nici eu n-o să uit atuncea că Răzvan e un tâlhar!

(Cătră Ganea.)

Sunt tâlhar!... Aşa-i, jupâne?... Ei, da! Sunt tâlhar! Fireşte!...

Am înţeles cum mă cheamă, şi-o să mă port tâlhăreşte...

(Aruncând jos o pungă.)

Na, boierule! Ia-ţi punga!...

GANEA

Ba nu! Ia-ţi-o dumneata...

Îţi mai datoresc trei sute... Crede-mă că n-oi uita...

Ciobanul o să-ţi aducă.

RĂZVAN

Nu-mi pasă de datorie!

Iată banii tăi, jupâne! Dă-mi o altfel de simbrie!...

Numai cântecul deschide cugetul haiducului! P-un deal, p-un colnic,

Mergea un voinic,

Voinicul voinicilor

În ţara piticilor:

Cu faţa voinică

Ş-o inimă mică!

Lângă el mergea,

Şi la el privea, Şi mereu ofta,

Poate că-l iubea,

O copilă dalbă

Cu galbeni în salbă

O dulce fetiţă

Cu flori în cosiţă,

Cu rai în guriţă!

Amândoi mergea,

Şi mergând grăia,

Şi grăind zâmbea,

Când iată

Deodată

Pe drum mi s-arată,

Stând în calea lor,

Vatavul haiducilor,

Căpitanul hoţilor,

Groaza veneticilor!

Şi cum mi s-arată,

Priveşte la fată,

O vede şi iată:

I se face milă

De biata copilă!

Şi zice apoi

Cătră cel ciocoi,

Cătră cel voinic,

Voinic de nimic:

Calea e a ta,

Mândra e a mea,

Şi de nu mi-o dai,

Hai la luptă, hai!...

(Vidra îşi pune mâna pe frunte.)

TĂNASE

Uf, uf, ce inimă mare! Păcat, zău, că nu-i creştin!...

GANEA

Eu nu-nţeleg, căpitane... Ce vrei? Ţi-oi plăti deplin...

RĂZAŞUL

Nu-nţelegi ce este lupta?

GANEA

Lupta?

RĂZAŞUL

Lupta voinicească:

Unul pe-altul să-mi apuce, ş-apoi să mi se trântească!

GANEA

Dar căpitanu-i mai tare... mai umăros... mai cu piept...

Lesne poate să mă bată... nu se cade... n-ar fi drept.

RĂZVAN

A! jupânului, pesemne, îi place lupta nemţeşte?

Daţi-i săbii dumisale; să-şi aleagă ce pofteşte!...

Pentru mine-i chiar totuna: ne vom bate cum va vrea;

De-oi muri nu-i mare treabă, iar de nu, Vidra-i a mea!

(Scoate paloşul, pe când Răzaşul dă pe al său lui Ganea.)

Apucă spata, jupâne!...

GANEA

(scoţând paloşul)

Din dragoste!

CIOBANUL

Patru sate!

RĂZVAN

(năvălind)

Apără-te!...

VIDRA

(descoperindu-şi faţa şi punându-se între amândoi)

Nu, Răzvane!... N-ai cu cine!... Nu te bate!...

CÂNTUL III - NEPOATA LUI MOŢOC

"Să nu te blăsteme cineva: s-ajungi slugă la cai albi şi stăpân femeie s-aibi!"

Anton Pann

FEŢELE:

RĂZVAN, ostaş leşesc

VIDRA, iubita lui

RĂZAŞUL, tovarăşii lui

VULPOI, tovarăşii lui

SBIEREA, prins în război

HATMANUL

MINSKI

PIOTROWSKI

ISCOADA MUSCĂLEASCĂ

OSTAŞUL I

OSTAŞUL II

OSTAŞUL III

CĂPITANI ŞI OSTAŞI LEŞEŞTI

O tabără leşească la marginile ţării muscăleşti: corturi, tunuri, arme...

(Trei ostaşi, din cari I şi II duc pe cel al treilea, greu rănit.)

OSTAŞUL I

Mulţi musculi ucis-ai oare?

OSTAŞUL II

Cu sabie?

OSTAŞUL I

Cu ce vrei!

OSTAŞUL II

Cu suliţa două sute şi cu paloşul vro trei!

Opt sau nouă-zece sute... Poate şi mai mult!...

OSTAŞUL I

Desigur!

OSTAŞUL II

Dar tu?

OSTAŞUL I

N-am ucis nici unul. Nu-mi place. N-am vrut eu singur!...

Rănit-am însă vro mie... Tu mă ştii că-s cam voinic:

Tot răni de cele mai grele, de la cap pân' la buric...

OSTAŞUL II

Vezi, aşa suntem noi, leşii!

OSTAŞUL I

Trăiască Ţara Leşească!

Muscalul, de-ar fi cu dracul, tot nu-i chip s-o biruiască!...

OSTAŞUL III

Of!... Eu mă sfârşesc cu zile... şi voi, ca nişte nebuni,

Când nu tremuraţi în tufe, vă desfătaţi în minciuni!...

Ah! duceţi-mă la doftor: încai moartea să mă scape...

(Câteşitrei ies la dreapta, pe când la stânga se arată Minski şi Piotrowski.)

MINSKI

Uite, măi! Inima-n mine plesneşte, gata să crape!...

Sângele mi se ridică şi se suie în obraz

De ciudă, de-ntărâtare, de durere, de necaz!

Cum ţi se pare, iubite? într-o tabără crăiască,

Tocmai în mijlocul nostru şi-n ţara noastră leşească,

Un străin, o venitură, un om fără căpătâi,

Un nătărău din Moldova să fie tot cel dintâi?

Pe când eu zac la o parte, lăsat fără nici o treabă,

Uitat ca o jucărie, ca un copil, ca o babă!

PIOTROWSKI

Ce vrei! Ut verum dicamus , mărturiseşte şi tu

C-acest vir valachus este strenuissimus... Ca să vorbim drept

MINSKI

Ba nu!

Eu nu recunosc aceasta! Nu se cheamă vitejie

A nu se teme de moarte numai din obrăznicie!

Un nu ştiu cine ca dânsul, un mojic necunoscut,

Nu-i este iertat a face lucrurile ce-a făcut!

Să cuteze el s-apuce steagul muscălesc cel mare...

Aceasta m-aruncă-n friguri, în furie, în turbare!...

Să pătrunză chiar în cortul voievodului rusesc...

O! aceasta-i grozăvie! Sunt gata să-nnebunesc!

Spune singur tu, fârtate, dacă nu era mai bine

Nişte astfel de izbânde să se fi făcut de tine?

Sau de-un altul orişicare... iar de mine mai ales!...

Spune, spune tu!...

PIOTROWSKI

Fireşte! Non est in dubio res.

Însă, carissim' amice , aşa va fi totdauna

Că virtus nu-i alta-n lume decât prospera fortuna.

Răzvan e felix ad casunt ! Totu-i merge găitan!

E noroc. Venti faventes!

MINSKI

Tot Răzvan! Răzvan! Răzvan!

Tabăra leşească-ntreagă mi-l înalţă şi-l ridică,

Iar despre noi nu s-aude, nu se vorbeşte nimică!... Nu-i nici o îndoială

Dreptu-i oare, ca-ntr-o ţară, în care eu sunt născut,

Un venetic fără nume să fie mai cunoscut?!...

Zici că-i noroc?... Nu-i aceasta!... Nici noroc, nici vitejie!

Este altceva, iubite, şi-o să ţi-o spun numai ţie...

Eu sunt sigur ş-aş fi gata chiar să jur c-acest Răzvan

E frate...

PIOTROWSKI

Frate cu cine?

MINSKI

Cu...

PIOTROWSKI

Dic quaeso!

MINSKI

Cu Satan!

PIOTROWSKI

Ce spui, Domine mi Deus! ... Dar de-unde s-o ştii aceasta?...

MINSKI

O vei şti şi tu ca mine... Spune-mi, văzut-ai nevasta

Îmbrăcată bărbăteşte, haine negre, chip bălan,

Care întovărăşeşte ne-ncetat pe-acest Răzvan? Spune, te rog

PIOTROWSKI

Am văzut-o... E frumoasă! Virgo facie concina,

Perdecora, pervenusta...

MINSKI

Ha, ha, ha! Asta-i pricina!

Răzvan zice că-i e soră, dar eu pot să-ţi dovedesc

C-acea muiere-i chiar dracul, numai botu-i femeiesc!

Dânsa-i o fermecătoare ce cu farmecele sale

Are puterea pe-oricine să-ntunece, să-l înşale,

Să-i ia văzul, să-l orbească, să facă noaptea-n amiaz,

Încât s-o crezi că-i frumoasă şi pe Răzvan că-i viteaz!...

PIOTROWSKI

Ce-i drept, Sanctissimus Thomas, in Summa Theologiae,

Firmat asemenea fapte, iar Petrus Hispanus scrie

Cum că foemina şi dracul sunt affines oarecum:

Dracul e foc, iar femeia iese dintr-însul ca fum...

MINSKI

Crede-mă c-acea muiere, orice-i spune, orice-i zice,

Orice-i vrea, e însuşi dracul... Fecioară cu chip plăcut, minunată, foarte frumoasă

PIOTROWSKI

Taci, că, iată, vin aice

Alii duo Valachi , ce-i tot văd mai-mai de-un an

Conjunctissime vivendo nedespărţiţi de Răzvan...

MINSKI

(privind în partea de unde vin Răzaşul şi Vulpoi)

Piha! Ce făpturi ciudate! Ce fiinţi nesuferite!

Ce mişcări respingătoare! Ce obrazuri necioplite!

Eu unul îţi spui atâta că de-oi fi vrodată crai Lucrul este cu putinţă - ei bine, de trei ori vai

Ce legi aspre n-aş mai face, ca să dau peste hotară

Şi să gonesc într-o clipă toţi moldovenii afară!

Însă toţi! Toţi pân' la unul! Nici un om! Nici un picior!

Numai pe Răzvan, el singur, l-aş lăsa... ca să-l omor!

RĂZAŞUL

(cântând de departe)

Vom îmblăti la săcară

Până-n mândra primăvară

Ş-om ieşi la codru iară,

În capătul şesului,

La marginea drumului,

În calea armeanului!

MINSKI

(dulce)

Să trăiţi, voinici! Ceilalţi doi valahi

VULPOI

Prea bine; mulţumim.

RĂZAŞUL

Şi sănătate,

Căci în lume sănătatea e mai bună decât toate!

MINSKI

Mă prea bucură-ntâlnirea... Doream să vă văz de mult...

Eram să vă-ntreb un lucru...

RĂZAŞUL

De nu-i fi lung, eu te-ascult,

Fiindcă noi, moldovenii, ştim aşa că vorba lungă

E nebunie de creieri şi sărăcie de pungă.

MINSKI

Aş dori s-aflu... Pe cinste, Răzvan al vostru mi-i drag,

Şi... vorbind c-un oarecine... făcut-am un rămăşag...

Ca să nu-l pierd... mă pricepeţi... vreau să zic... îmi trebui mie...

În sfârşit, ce fel de slujbă sau ce fel de boierie

Va fi avut în Moldova viteazul cel strălucit,

Ostaşul cel mai de frunte, bărbatul cel mai vestit,

Podoaba taberei noastre, un luceafăr, o minune!...

VULPOI

Drace! vrei numai atâta?...

RĂZAŞUL

Taci, Vulpoiule; nu-i spune...

VULPOI

(zâmbind)

Ba să-i spui! De ce să piarză săracul un rămăşag?

Mai vârtos când ştiu acuma că Răzvan îi este drag!...

Învaţă dar de la mine că slujba ce-o avusese

În ţara Moldovei este dintre cele mai alese;

O treaptă atât de naltă, încât era mititel

Boierul cel mai puternic când se punea lângă el...

PIOTROWSKI

Admirandum!

MINSKI

Dar ce slujbă? Cum se cheamă?

RĂZAŞUL

Măi, ţi-ajungă!

Că ne-am înţeles odată de-a nu face vorbă lungă...

Sunt cam iute. Bagă sama!...

VULPOI

Las', Răzaşule!... Eu vreau

La toate câte doreşte să-i pot răspunde pe şleau.

Că doar nu ne cercetează cu vrun scop de răutate,

Mai cu samă când iubeşte pe Răzvan ca şi pe-un frate... Este de admirat

Aşadar, mă-ntrebi ce slujbă? Cum se cheamă?... Fel de fel!

Unii căpitan îi zice, alţii-i zice vătăşel...

Dar treapta-i mult mai de frunte, prin putere şi simbrie,

De cum pe la voi aice este chiar o hătmănie!...

PIOTROWSKI

Capitaneus pedestris?

VULPOI

Ba şi călare ades:

Pedestrime la strâmtoare şi călărime la şes...

În codru se pedestreşte, pe câmp încalecă iară:

Astfel este rânduiala oştilor la noi în ţară...

MINSKI

Dar avea moşii?

VULPOI

Ha, drace! La asta eu nu m-am gândit!...

(După o tăcere.)

Cât poate da o moşie, Răzvan capătă-nzecit...

Adecă cevaşi ca dijmă, în bani, în grâne şi-n vite,

Ce trebuia la poruncă să-i dea toţi pe negândite...

PIOTROWSKI

Şi-ţi fi avut multe pugnas, videlicet bătălii? Comandant de infanterie?

Lupte, adică

VULPOI

O! se-ntâmplă câteodată şi-ntr-o zi două sau trii,

Cât ţinea vremea de vară, căci în urmă, la iernatec,

Ne hodineam cum fac turcii: obicei îndemânatec!

MINSKI

Dar spune-mi, acea femeie...

RĂZAŞUL

(cu furie)

La dracu! La nouă draci!

La nouă sute!...

MINSKI

Ce-ţi trebui? Ce vrei, voinice?...

RĂZAŞUL

Să taci!

Bată-te mama-pădurii! Te mai legi şi de muiere?

MINSKI

Ba nu; doream să ştiu numai...

RĂZAŞUL

Zău, mai bine fă-mi plăcere,

Ori ne lasă tu aice, sau noi te lăsăm aici!...

MINSKI

(către Piotrowski)

Haidem, tovarăşe!

PIOTROWSKI

Ergo...

MINSKI

Să fiţi sănătoşi, voinici!

(Iese cu Piotrowski.)

RĂZAŞUL

Bună treabă!... Pizma, ura, zavistia, vrăjmăşia,

Şi nici un pai de răsplată pentru toată vitejia,

Iată câştigul cel mare, ce Răzvan l-a dobândit!

De când părăsise ţara şi codrul blagoslovit!

Vai de dreptatea leşească! Vai de bunătăţi streine!

Ne-am păcălit, măi fârtate! Rău ne-am păcălit!...

VULPOI

(gânditor)

Vezi bine!...

RĂZAŞUL

Mai înţelept moş Tănase, când zicea oftând cu foc!

Tu fă ce-ţi place, Răzvane, dar eu o să stau pe loc;

Nu las Moldova, şi pace! foamete, sete, ruşine,

Aice să sufăr toate, căci e cuibul meu!...

VULPOI

Vezi bine!... Aşadar

RĂZAŞUL

Şi eu, Vulpoiule dragă, trebuia verde să-i spui,

Iar nu să caut orbeşte buricul pământului,

Uitându-mi de răzăşie!... Poate că prin judecată

De mai rămâneam în ţară, tot o câştigam odată.

Hrisoavele mele iată-s!

(Scoate din sân o legătură.) Aci trei urice sânt

De la Alexandru-vodă şi de la Ştefan cel Sfânt,

Pe cari le stropesc cu lacrimi, le şterg de praf cu suspine,

Şi le ştiu pe dinafară, făr' să fi citit!

VULPOI

Vezi bine!...

RĂZAŞUL

(sărută şi apoi ascunde legătura)

Îi ziceam eu: Măi Răzvane, nu pleca! nu fi nebun!

Decât orice trai în lume, traiul codrulu-i mai bun!...

Of! Nu vru să mă-nţeleagă!... Şi tu ştii a cui e vina?

Aşa-i când tace cocoşul, lăsând să cânte găina;

Aşa-i când capra-i în frunte, poruncind în loc de ţap,

Aşa-i când bărbatu-i coadă; aşa-i când muierea-i cap!...

Din dobitoacele toate, numai matca la albine

N-are cusur ca stăpână... Celelalte, vai!

VULPOI

Vezi bine!

RĂZAŞUL

Dracul ne trimise-n cale pe nepoata lui Moţoc!

Sărmanul Răzvan acuma nu-i om, ci-i un năpârstoc,

Pe care Vidra mi-l mişcă şi-l întoarce fără preget,

Şi la dreapta, şi la stânga, nu cu mâna, ci c-un deget!...

Ş-apoi eu nu dau cu gândul, oricât de mult chibzuiesc,

De ce Vidrei nu-i plăcuse obiceiul haiducesc?

VULPOI

M-am gândit şi eu l-aceasta, ş-am ajuns drept încheiere

Să cred că Vidra-i smintită, ca orişicare muiere,

Iar Răzvan, de-a fost odată cu o minte de bărbat,

De când ascultă pe Vidra, şi dânsul s-a deocheat;

Căci nebunia s-acaţă mai rău ca un mărăcine

Şi trece ca o căscare de la om la om...

RĂZAŞUL

(gânditor)

Vezi bine!

VULPOI

Este-nvederat că leahul nu face haz de Răzvan...

Ş-apoi de-ar mai şti, o, Doamne! că nu-i creştin, ci-i ţigan...

Oho! L-ar goni departe! Ba cu dânsul şi pe tine...

Iată cum ne duce Vidra, trăgându-l de nas!

RĂZAŞUL

Vezi bine!

VULPOI

Leşii au o lege-anume: un om de neam ţigănesc

Să nu calce cu piciorul pe pământul cel leşesc...

Alte neamuri să poftească, orişicând şi orişicine...

RĂZAŞUL

Vezi bine!

ISCOADA

(arătându-se din fund)

Creştini cucernici...

VULPOI

Ce-ţi trebui?

ISCOADA

V-am văzut, de nu mă-nşel,

Umblând cu Răzvan...

RĂZAŞUL

La naiba! Nici tu nu te-mpaci cu el?

ISCOADA

Nu mă-mpac? Iartă-mă, Doamne! Eu nici nu-nţeleg ce-i ură;

A iubi pe toţi creştinii mă-nvaţă Sfânta Scriptură...

Aşadar, vă rog să-mi spuneţi într-un chip cuviincios,

Unde poci oare să-l aflu, în numele lui Hristos?...

(Zărind pe Răzvan, care se apropie.)

Dar ce văd! Iată chiar dânsul!... Dumneata eşti, mi se pare,

În toată creştinătatea luptătorul cel mai tare?

Ca sabia lui Arhanghel, ca toiagul lui Aron,

Praştea lui David prorocul, buzduganul lui Samson...

RĂZVAN

Sunt Răzvan...

ISCOADA

E de nevoie, nimenea ca să n-o ştie,

Să vorbim precum vorbise Moise cu Iehova...

RĂZVAN

(cătră Vulpoi şi Răzaşul, făcându-le semn să plece)

Fie!

RĂZAŞUL

Crede-mă c-ar fi mai bine ca şi pe noi să ne laşi.

Ai mulţi duşmani... Chiar muscalii nu-ţi sunt aşa de vrăjmaşi

Ca leahul cel pizmătareţ, care alta nu visează

Decât el să se ridice şi toată lumea că cază...

RĂZVAN

N-aveţi grijă! Fiţi în pace!... Puteţi să vă depărtaţi!

Braţul meu e lângă mine şi sabia-i lângă braţ...

VULPOI

(depărtându-se cu Răzaşul)

Haidem, Răzaşule dragă! Să-i spunem Vidrei aceasta:

Cine pe noi nu ne-ascultă o s-asculte pe nevasta...

RĂZVAN

Suntem singuri. Ce vrei?

ISCOADA

Jură de-a nu spune nimănui

Taina cea de mântuire ce-am venit ca să ţi-o spui.

(Răzvan face un semn de învoire.)

Nu-i aşa! Eu vreau anume pe crucea prea lăudată,

Pe cei doisprezeci apostoli şi pe maica cea curată,

Pe cele şapte biserici, pe cei patruzeci de sfinţi,

Pe soborul din Nikeia cu trei sute de părinţi,

Pe-o sută cincizeci de psalmuri, pe şaptezeci de tâlcovnici,

Pe toţi fericiţii pusnici şi mucenici şi duhovnici

Şi pe ieslele la care se-nchinară cei trei crai

Să-mi juri mai întâi de toate că leşilor nu mă dai...

RĂZVAN

Tu nu eşti leah prin urmare?

ISCOADA

(făcând cruce)

Dumnezeu să mă păzească

De-a fi eretic ca leşii de lege papistăşească!...

Dar dumneata, ca şi mine, eşti pravoslavnic curat,

Şi slujind în astă ţară, faci cel mai mare păcat,

Precum zice sfântul Pavel...

RĂZVAN

Aşa! Iarăşi cele sfinte?

Ce vrei? Ce cauţi pe-aice? De la cine vii şi de-unde?

Ce faci în oastea leşească şi ce-ai cu mine?... Răspunde!...

ISCOADA

(văzând pe Vidra, care se apropiase şi se pusese în faţa lui)

Acest om... astă muiere... muierea nu-i tocmai om,

După cum mărturiseşte fericitul Chrisostom...

RĂZVAN

Taci!

ISCOADA

Femeia-i cam limbută: ea nu pricepe ce-i taina;

Vorba-i lungă ca şi coada, coada-i lungă ca şi haina,

Precum arată prorocul!

RĂZVAN

(apucându-l de barbă)

Zău, nu mă mai stăpânesc!

ISCOADA

Nu mă necinsti!... Sunt preot şi părinte sufletesc...

RĂZVAN

Zici că eşti preot?... Dar spune-mi, popii i se cade oare

Să-şi arunce jos veşmântul, călcând rasa sub picioare,

Şi prin fapta cea mai neagră să mânjească sfântul dar,

Iscoadă-n întreaga lume, preot numai în altar?

ISCOADA

Fiule! Eu nu văd răul de-a lucra cu stăruinţă

Pentru sfântul ţar şi pentru pravoslavnica credinţă.

Păcatu-i al dumitale, care, fiind moldovean,

Îţi dai sufletul în gheara leahului celui viclean,

Popor depărtat de lege, oi rătăcite din turmă

Şi pe cari o să-i strivească judecata cea din urmă,

La un loc cu filistenii şi cu Gog şi cu Magog...

Ş-apoi făcându-le astea, unde-i folosul, mă rog?

RĂZVAN

Eu caut numai la cinste...

ISCOADA

Fleacuri! Treabă de cuvinte!

Folos, cinste, tot aceea, deşi se cheamă altminte!

Aşadar, ce fel de cinste dobândit-ai de când eşti?

Ca Nemvrodul din Scriptură, floarea cetei diavoleşti?

VIDRA

Are dreptate, Răzvane! Iat-a treia bătălie

În care braţul tău varsă ploi de sânge pe câmpie,

Ş-apoi unde-i mulţumirea şi răsplata ce-o primeşti,

Ridicând pe brazda morţii clăi de stârvuri duşmăneşti?...

Pe când tu goneai vrăjmaşul, dând cu pieptul la năvală,

Alţii mulţi s-ascund în umbră, de-unde, răsărind cu fală,

Îi vezi mari, îi vezi în frunte, lăudaţi, slăviţi, aleşi,

Iar tu rămâi tot în urmă, ca o slugă printre leşi!

RĂZVAN

Şi tu, Vidro?

ISCOADA

Jupâneasa vorbit-a dumnezeieşte!

Câteodată prin femeie duhul cel sfânt ne vorbeşte!

De pildă, Ana, Iudita, Estera... mai în sfârşit,

Este-nvederat că leahul de loc nu te-a răsplătit...

Rusul ştie mult mai bine să dea orişicui dreptate...

RĂZVAN

Taci! Destul!

VIDRA

Vorbeşte!

ISCOADA

Ţarul îţi dăruieşte trei sate...

VIDRA

(cu dispreţ)

Bogăţie? Nu-i aceasta!

ISCOADA

Trei sate lângă Kazan,

Şi, cât va ţine războiul, o treaptă de căpitan...

VIDRA

(mişcată)

Căpitan?

ISCOADA

Mai pe dasupra, pentru creştineasca faptă,

După moarte fericirea ş-un locaş în rai te-aşteaptă...

RĂZVAN

Nu primesc!

VIDRA

Ce spui, Răzvane! Dar de ce să nu primeşti?...

Nu-i puţin căpitănia în oştile muscăleşti.

Tu nu eşti născut aice; poţi să mergi în lumea-ntreagă;

De leşi n-ai nici o nevoie şi nimica nu te leagă...

Cată-ţi norocul aiurea, dacă nu-l găsim aici!

RĂZVAN

Am jurat!

ISCOADA

Dar jurământul nu se dă la eretici.

Deci mitropolitul nostru pe dată o să-l dezlege,

Judecând după soboare şi dumnezeiasca lege,

Precum anume se scrie în sfântul Nomocanon,

Citeşte cap paisprezece soborul din Chalkedon,

Cap treizeci şi trei sau patru sobor din Laodikia,

Asemenea capul două sobor din Antiohia...

RĂZVAN

Fugi, popă fără credinţă, ce legea ţi-o iei în râs!

Fugi, de-aci!...

VIDRA

Dar uiţi, iubite, că de-ar fi oricum să fie

Muscalu-ţi dă chiar îndată cinstea de căpitănie...

Vei fi căpitan, Răzvane!... Căpitan, aceasta-i mult!...

ISCOADA

Şi trei sate mari...

RĂZVAN

Lipseşte! Mi-e greu să te mai ascult!...

VULPOI

(venind iute, turburat)

Topenie! Grozăvie! Bazaconie!...

RĂZVAN

Ce este?

VULPOI

Lucrul nevisat în vise, nepovestit în poveste!...

Vezi pe hatmanul acolo, stând la vorbă şi la sfat,

De toată căpitănimea ocolit şi-nconjurat?

(Iscoada se uită unde arată Vulpoi şi fuge în partea cealaltă.)

RĂZVAN

Ei bine, ce mă priveşte?

VULPOI

(cu necaz)

Ei bine!... Ba zău nu-i bine!...

Ei vorbesc şi pun la cale şi se-ntreabă chiar de tine...

RĂZVAN

De mine? Ce nălucire!

VULPOI

Căpitanii într-un gând

Îţi tot caută pricină şi te defaimă pe rând;

Unul cere să te scoaţă din oaste, altul din ţară,

Al treilea chiar din lume te-ar da bucuros afară,

Iar hatmanul mi-i ascultă, neclintit ca un butuc;

De multe ce tot aude s-a făcut şi el năuc!

VIDRA

Veză, Răzvane, ce greşeală de-a ne vesteji aice,

Pe când într-o altă parte ai putea să fii ferice?

Hai în oastea muscălească! Atâta ne-a mai rămas...

Te-aşteaptă căpitănia, de-i face numai un pas...

VULPOI

Vine hatmanul... Priveşte!... S-au orpit în două rânduri...

E posomorât bătrânul: se cunoaşte că-i pe gânduri.

RĂZVAN

Fie ce-a fi, las' să fie!... Eu, unul, tot ce-am jurat

Păstrez cu fruntea senină şi cu cugetul curat!

Jurământul nu-i o glumă născută printre pahare

Şi, deodată cu beţia, răsuflată prin uitare:

Jurământul pentru mine este mândrul curcubeu,

Ce leagă josul cu susul şi pe om cu Dumnezeu!...

VIDRA

Ba mai bine-i o unealtă, o păpuşă, o momeală,

Prin care cel ce nu crede pe toţi ceilalţi îi înşeală!...

(Se pune deoparte. Vin hatmanul, Piotrowski, Minski, mai mulţi căpitani, în urma lor Răzaşul.)

MINSKI

Ştiu bine, sunt foarte sigur şi de tot încredinţat

Că tabăra n-o să guste hotărârea ce-ai luat...

PIOTROWSKI

Asciscere peregrinos multe primejdii aduce:

Pe străini lasă-i în coadă, sapientissime duce...

HATMANUL

Cine pentru noi se luptă nu-i străin, ci-i pământean...

Eu te căutam pe tine, viteazule căpitan.

RĂZVAN

Poate mă iai drept un altul, hatmane prealuminate,

Eu nu-s căpitan...

HATMANUL

Aceasta-i cam puţin; după dreptate

Ar trebui să fii hatman, căci chiar bătălia de-azi

Nu eu, tu ai câştigat-o, viteazul cel mai viteaz! A admite pe străini

Preaînţelepte duce

RĂZVAN

Iartă-mă...

HATMANUL

(ridicând buzduganul)

Deci, în puterea semnului de hătmănie,

Răsplătind măcar în parte minunata-ţi bărbăţie,

Căpitan pe câmpul luptei te ridic şi te vestesc,

În faţa taberei mele şi prin numele crăiesc!

(Muzica militară intonează un marş triumfal. Vulpoi sare în sus, Răzaşul îşi freacă mâinile.)

RĂZVAN

Eu?... Dar cum... În ce cuvinte...

MINSKI

(cu căldură)

Căpitane, eu aş cere

Să te facă chiar polcovnic! Aş leşina de... plăcere!

O dorinţă-nvăpăiată mă tot roade ne-ncetat,

Ca dup-atâtea războaie să te văd... înaintat!...

PIOTROWSKI

(sărutând pe Răzvan)

Satisfactionis causa , şi eu te sărut acuma,

Ştiindu-te dignum esse chiar amplitudine summa

Din pricina mulţumirii

Că eşti demn... de cea mai mare cinste

HATMANUL

Însă nici căpitănia, mă jur pe-acest buzdugan,

Nu-i ceva destul de mare pentru braţul lui Răzvan.

La seimul cel mai de-aproape ţara o să te primească,

Spre mai deplină răsplată, în boierimea leşească...

Voi stărui şi eu însumi, şi toţi prietenii mei...

Dar pân' atunci, căpitane, spune-mi singur, ce mai vrei?

RĂZVAN

Nu pot mulţumi... n-am vorbe, hatmane prealuminate...

HATMANUL

(zâmbind)

A, da! Mi-am adus aminte! Printre prăzile luate

În tabăra muscălească, găsit-am un moldovan,

Un boier, un om de frunte, judecând după căftan,

Deşi de multă vechime nu mai are nici o faţă,

Iar din ceprazuri sclipeşte ici-colea d-abia vro aţă...

Ţi-l dăruiesc...

(Răzvan se închină, hatmanul şi căpitanii încep a ieşi.)

MINSKI

(întorcându-se iute)

Căpitane! În veci nu m-oi sătura

Toate bunurile lumii cu toptanul a-ţi ura,

Şi văzându-te pe cale la o treaptă şi mai-naltă,

Inima-mi de bucurie saltă, saltă, saltă, saltă...

(Iese. Răzvan încrucişează mâinile pe piept şi rămâne nemişcat pe gânduri. Vidra îl priveşte în tăcere.)

VULPOI

Iată-n sfârşit, căpitane, eşti chiar căpitan acum!

Şi-n pădure, căpitane, fuşi căpitan oarecum,

Astăzi, însă, căpitane, eşti mai cu căpitănie!

RĂZAŞUL

Bată-l norocul să-l bată! hai să facem o beţie!

(Târăşte afară pe Vulpoi, cântând) Frunză verde de castan,

Căpitanu-i căpitan!

Tan! tan! tan!

Tan! tan! tan!

Căpitanu-i căpitan!

Frunză verde de castan!...

RĂZVAN

Iartă-mă, scumpo iubită!... Chiar fericirea ne-apasă,

Când deodată, ca un fulger, pe sărmanul om se lasă!...

Simţ în mine-o greutate... Doresc şi nu pot să crez...

Nu-i cumva vro nălucire? Poate dorm? Poate visez?...

VIDRA

Cum? Atâta veselie? Pentru ce?... Pentr-o nimică?

Căpitan! Ce mare treabă!... Căpitanu-i o furnică!...

Veselească-se Răzaşul şi Vulpoi, făpturi de rând,

Care pentr-un pai sunt gata a se tăvăli cântând!...

Dar tu?... Tu s-o faci, Răzvane?... Căpitanii într-o oaste

Sunt atâţia, că-n mulţime se lovesc coaste la coaste...

Căpitan!... o jucărie!... Căpitan!... e un covrig,

După care colindează bieţii copilaşi pe frig!...

RĂZVAN

Ce? Căpitanu-i o glumă? Într-o tabără crăiască?

Dar ce fel de lucru-ţi trebui care să te mulţumească?...

Au nu mă-nvăţai tu, Vidro, a merge chiar la duşman,

Câştigând prin viclenie tot cinstea de căpitan?...

Nu-mi spuneai tu dineoare, cu mânie şi mustrare,

Că-ntr-o tabără domnească căpitanu-i lucru mare?...

Lămureşte-mă, iubito, unde vrei tu să m-aduci?

Nu-i de mult de când în codru, cu o ceată de haiduci,

Numele-mi suna prin ţară, ca o seceră ce sună

Când retează buruiana să crească iarba cea bună!

Eu credeam atunci că-n lume nu-i chip să fie pe-aiuri

O zodie mai ferice ca traiul unei păduri,

Unde brazii şi stejarii, uriaşi din vremea veche,

Înfruntând mii de furtune, viteji fără de pereche,

Mi se-nchinau cu răbdare, m-apăra şi m-asculta,

Pân' ce din sânul lor verde nu m-a smuls voinţa ta!...

Te văzui... iubirea şterge tot ce-i place ca să şteargă:

Lăsat-am cărări înguste ş-am ieşit la calea largă,

Uitat-am codrul, Moldova, tot ce-a fost, tot ce-a trecut,

Venit-am în ţări străine, cum ai spus şi cum ai vrut...

Astăzi norocu-mi zâmbeşte: sunt căpitan şi pe cale...

VIDRA

De-a fi boier ca toţi leşii: o boierime de jale!

RĂZVAN

Hatmanul mă socoteşte, de ceilalţi sunt căutat,

Numai tu pe bucuria-mi tragi un văl întunecat,

Pe când c-un ceas mai-nainte erai de-o altă părere...

Nu sunt un copil, de care să-şi bată joc o muiere!

VIDRA

Da! O muiere din neamul acelui groaznic bărbat,

Care numai cu-o-mbrâncire patru domni a răsturnat,

Ş-al căruia falnic sânge clocoteşte cu putere,

Ca talazurile mării, în pieptul meu de muiere!

Ah, ascultă-mă, Răzvane! Şi-ntre firile de jos

Foarte mulţi sunt tari de mână ş-au un suflet inimos,

Dat totuşi rămân ca broasca cea cufundată-ntr-o baltă,

De-unde numai câteodată, ieşind pe uscat, tresaltă,

Priveşte la mândrul soare, se-ntinde pe-un verde strat,

Sughiţa-n sine cu poftă văzduhul lin şi curat,

Încât ai crede, văzând-o, c-a priceput ce-i lumina

Şi nu mai poate să guste întunericul şi tina,

Pe când n-a trecut o clipă: iată, broasca înapoi

Se-ntoarce iarăşi în noapte, în mocirlă şi-n noroi!...

Vitejia cea mai mare, inima cea mai aleasă,

Mii de bunătăţi cu care nu ştiu cine te-nzestrasă,

Sunt, iubitule, ca fierul ruginit şi fără preţ,

Până când încape-n mâna lucrătorului isteţ,

Ce-l apucă strâns în cleşte, îl curăţă pe cărbune,

Şi dintr-o grămadă neagră mi-l vezi scoţând o minune,

Strălucită ca oglinda, gingaşă încât, suflând,

Suflarea-i întipărită pe luciul cel plăpând!

Acel lucrător, Răzvane, se numeşte...

RĂZVAN

Se numeşte?

VIDRA

Setea de-a merge-nainte... Iată ceea ce-ţi lipseşte,

Acea sete care frige şi-ngheaţă inima mea!

Dar trebui s-o aibi, Răzvane! Eu voiesc, ş-o vei avea...

Atunce când buza Vidrei obrazu-ţi pârlit l-atinge,

Ochii mei în ochii-ţi cată, mâna mea pe mâna-ţi strânge, Sufletul meu desfăşoară

Câte-o părticea mereu,

Ce pe furiş se strecoară

Adânc în sufletul tău!

Vidra-i pentru tine-n lume

Ca izvoarele de munte

Ce fac Dunărea să spume

Din păraiele mărunte...

VULPOI

(vine şovâind)

Hi, hi! Dunăre!... Departe!... Căpitane, eu sunt beat,

Ş-aş vrea să-ţi spui, căpitane, un lucru foarte ciudat...

Adicăte, căpitane... zău, n-are nici o pereche...

Dar lasă-mă, căpitane, că să ţi-o spui la ureche...

RĂZVAN

Spune...

VULPOI

Apoi, căpitane, ştii leahul cel blestemat?...

Ştii cela ce-ţi strângea mâna?... Căpitane, eu sunt beat!...

Ştii, se vâră-n om ca musca?... Ştii, chiar cu nepusă masa?...

Hi, hi! Ştii leahul acela? Iubeşte pe jupâneasa!

RĂZVAN

Vidra?

VIDRA

Eu?

VULPOI

Da, da, da, Vidra!... Mi-a spus că-i place de foc!

Zău aşa! Chiar acuşica!... Ha, ha, ha! Ce dobitoc!...

(Minski se arată în fund.)

Dar iată-l! Întreabă-l singur! Bată-l năbădaica, leahul!

Hi, hi, hi!... Mi-e somn!... Mi-e lene!... Ba nu! Mă doare stomahul!

(Iese.)

RĂZVAN

(mergând iute înaintea lui Minski şi apucându-l de mână)

Ascultă-mă, cum te cheamă!... Ştii un lucru? Ştii sau ba!

Noi trebuie să ne batem!...

MINSKI

Dar pentru ce?

RĂZVAN

Nu-ntreba!...

Pentru ce?... Pentru că... pentru... pentru că, privind la tine,

Simţesc un fel de simţire... mai în sfârşit, nu mi-e bine!...

O să ne batem chiar astăzi... Chiar acuşi! M-ai auzit?...

MINSKI

Cum aşa? Nu pot pricepe, tovarăşe preaiubit...

Eu nu ţi-am făcut nimica... Să ne batem nu-i cu cale...

Spune mai întâi pricina...

RĂZVAN

(cu furie)

Nu-mi plac ochii dumitale!

Mă supără, mă-ntărâtă, m-aprind... Nu mai pot vorbi!...

MINSKI

(zâmbind cu dulceaţă)

Numai atâta? Ei bine... atunci, când ne-om întâlni,

Mă jur a-mi închide ochii... O să mă feresc de ceartă...

Dar sunt grăbit... Am o treabă... Mă duc... Iartă, iartă, iartă!...

(Fuge)

RĂZVAN

(cu dezgust)

Ce mişel!...

VIDRA

Mă mir, Răzvane, văzându-te temător,

Nu cumva m-ai crede-n stare pân'la viermi să mă pogor?...

RĂZVAN

(luând-o de mână cu aprindere)

Şi palaturi aurite, ş-un acoperiş de paie,

Când flacăra le cuprinde, fac tot un fel de văpaie;

Iubirea-i un foc, iar focul, oricât de jos ar veni,

E grozav când izbucneşte, şi-i lesne a izbucni!

Mi-eşti dragă şi-n toată lumea găsesc cu putinţă toate,

Dar dragoste fără teamă nu se poate, nu se poate!...

VIDRA

(arătând în urma lui Minski)

Cugetă acum, iubite, de-i cinste pentr-un Răzvan

O biată căpitănie: şi dânsul e căpitan!...

OSTAŞUL

(aducând pe Sbierea, care vine cu capul plecat şi numără pe degete)

Robul de la hatman...

(Se închină şi iese.)

RĂZVAN

Sbierea!...

SBIEREA

(ridicând capul, cu bucurie)

Tu eşti, Răzvănică dragă?...

Şi dumneata, jupâneasă?... Parcă văd o pungă-ntreagă!...

RĂZVAN

Te rog să ne spui şi nouă prin ce minune-ncăpuşi,

Aşa departe de ţară, tocma-n tabără la ruşi?

SBIEREA

Încăpui ca două-n patru... Ce-ntrebare! Nu ştii oare

Că tabăra muscălească este foarte-ncăpătoare?

Ş-apoi, mai având necazuri, slăbisem mai mult de-un şfert:

Carnea spânzură pe mine curat ca un sac deşert...

RĂZVAN

Eu te-ntreb prin ce-ntâmplare te găseşti în astă ţară?

Cum de te-au luat muscalii?...

SBIEREA

De la tătari mă luară...

RĂZVAN

Dar tătarii?

SBIEREA

Mă robise mai anţărţ, când au trecut

Prin moşia mea Flămânzii, o moşie lângă Prut.

Asta n-ar fi fost nimica, să nu fi luat cu mine

Un chimir cu trei fâşicuri pline, pline, pline, pline:

Cel dintâi era cu taleri, altul numai cu florinţi,

Al treilea galbeni, galbeni de cei ungureşti cu zimţi!...

Ce chimir!... De piele neagră, şi bagă bine de samă,

Avea-n juru-i acăţate zece năsturaşi de-alamă...

RĂZVAN

(zâmbind)

Tătarul de la Moldova, muscalul de la tătar,

De la muscal te ia leahul, ş-ar fi cu putinţă iar

De la leah să te ia neamţul, încât astfel într-o zi,

Deodată cine mai ştie prin ce ţară te-ai trezi!...

Oare nu era mai lesne, cu puţină cheltuială,

Să te răscumperi din lanţuri şi să scapi de tărbăceală?

SBIEREA

Cum? Să mai plătesc? Vai mie? Ar fi mai bine să crap!

O asemenea prostie nici nu mi-a trecut prin cap!

Ce-mi pasă că nu sunt slobod, când stăpânul mă hrăneşte?

Iar pân-atunci în Moldova venitul meu creşte, creşte...

Ş-apoi eu am totdauna o nădejde-n Dumnezeu,

Că sfântul mereu mă scapă, fără să-i dau nici un leu,

Decât numai câteodată vro lumânare de ceară,

Care, de frica scumpetei, o fac la mine la ţară...

RĂZVAN

Du-te, boierule, du-te! Nădejdea te-a mântuit...

Întoarce-te la Moldova fără să fi cheltuit!

Te iert pentru-a doua oară...

SBIEREA

(făcând cruce)

În sfârşit, o, Doamne sfinte!

RĂZVAN

Te-am mai iertat în pădure...

SBIEREA

Bine că-mi aduci aminte!

Răzvănaşe, cer dreptate! Ar fi un păcat să tac...

Hoţii tăi atunci în codru mă despoiară de-un sac.

Fii şi tu om cumsecade, fă-ţi o pomană deplină;

Nu te bucura, drăguţă, de-o avuţie streină...

Dă-mi înapoi săculeţul!... tu ştii c-a fost peste tot

Taleri trei mii patru sute cincizeci şi şapte ş-un zlot!...

VIDRA

(luând pe Răzvan la o parte)

Vezi! Învaţă de la dânsul patima ce vrea să zică!

Acest om pentr-o lescaie, acest om pentr-o nimică

Va suferi cu plăcere, făr' să scoaţă un suspin,

Robie, lanţuri, ruşine, bătăi, închisoare, chin...

SBIEREA

(zâmbind cu mândrie)

O, da, da...

VIDRA

Ş-orice adaos, orice spor de bogăţie,

În loc ca să-l mărginească, îi dă o poftă mai vie,

O dorinţă mai setoasă ş-un avânt mai arzător

De-a vedea lucind în ladă-i sunător pe sunător!

SBIEREA

O, aşa... aşa...

VIDRA

Aşterne dinainte-i ca zăpadă

Covoare cu pietre scumpe, aur şi argint grămadă...

SBIEREA

(cu desfătare)

Şi...

VIDRA

Dânsul tot n-o să-ţi zică: Stai! acuma-s mulţumit!

SBIEREA

Hai-de-de-de! Na! Fireşte! Doară n-am înnebunit!

VIDRA

O! dacă şi tu, Răzvane, ai simţi aşa de tare

Mândra patimă de-a creşte tot mai mare şi mai mare,

Precum Sbierea mii de galbeni din nimic a secerat,

Tu dintr-o căpitănie ai ajunge împărat!...

SBIEREA

Atunci m-ei da şi dobânda... Acum însă, deocamdată,

Să ne răfuim cu sacul. Fii datornic bun de plată...

Răzvănică, sufleţele, să nu uiţi că eşti creştin...

Numai camătă s-ar face nouă sute pe puţin...

RĂZVAN

Nu!... Departe de la mine toate patimile care

Cu lăcomia lui Sbierea au vrun fel de-asemănare!

VIDRA

(respingându-l cu dispreţ)

Fugi! Mi-e milă şi mi-e jale! Mic, tot mic şi iarăşi mic!

În deşert din înjosire eu mă-ncerc să te ridic!

Du-te dar de te-nvârteşte în îngusta-ţi vizuină:

Cearcă-ţi mintea-n întuneric, scaldă-ţi sufletul în tină!

Eu te las! Te las, Răzvane! Om tâmpit şi sfiicios!

O prăpastie ne desparte: eu prea sus şi tu prea jos!

(Vrea să iasă. Răzvan se repede după dânsa. Sbierea strigă: "Sacul meu! sacul meu!"...)

CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS

"Pentru ţigani s-au zis multe, ca să nu fie primiţi,

Căci ruşine Eteriei a fi cu ţigani uniţi,

Căci luându-se Elada, de vor fi şi ei ostaşi,

Vor cere cu tot cuvântul şi ei să fie părtaşi..."

Beldiman , Jalnica tragodie

FEŢELE:

RĂZVAN, polcovnic leşesc

VIDRA, nevasta lui

RĂZAŞUL

BAŞOTĂ

VULPOI

SBIEREA

HATMANUL

Locuinţa lui Răzvan într-un orăşel leşesc la marginea Moldovei.

RĂZAŞUL

Nu mai pot, bată-l năpastea! De-atâtica timp în şir

Să nu vezi o sărmăluţă, ci tot numai borş cu ştir!

Destulă străinătate!

(Arată la gât.) M-am săturat pân-aice:

De amărâtă ce mi-e viaţa, nu mai ştiu cum i-aş mai zice!...

Şase veri şi ierni vro şapte, nu o lună sau un an,

De când parc-aş fi o umbră după paşii lui Răzvan:

Ba zău, chiar umbra, fârtate, când e lumină s-ascunde,

Pe când eu rămân cu dânsul, amândoi oricând ş-oriunde!...

Haiducit-am împreună şi-mpreună am trecut

În astă ţară leşească, unde dracul s-a născut!...

VULPOI

(cu displăcere)

Haide! Cineva te-ar crede că numai voi amândoi

Aţi făcut şi mari şi late! Dar uitat-ai de Vulpoi?

RĂZAŞUL

Orice-i zice tu, acuma fostul nostru harambaşa

Ajuns-a obraz de cinste, cât un vizir sau un paşă:

E polcovnic, e om mare, şi ca mâini o să-l privim

Înălţându-se deodată şi mai ceva!... Aferim!

Nu-i vorbă... I se cuvine!... N-a câştigat de pomană!

Chiar săptămâna trecută a mai căpătat o rană

În lupta cea cu tătarii...

VULPOI

Aş! D-abia l-au zgâriat!

Sărutare de săgeată... Nu-i lucru de speriat...

Dec! A fost rănit şi dânsul într-o singură bătaie,

După ce trecuse teafăr prin douăzeci de războaie.

RĂZAŞUL

Dar să lăsăm toate astea... Nu ştiu ce voiam să-ţi zic...

Aa! Uite pe fereastră!... Priveşte!... Nu vezi nimic?...

(Cântă, arătând cu mâna.) Cu miros de viorele,

Trandafir şi micşunele,

Bate vântul ţării mele!

Bate-ai, vântule, curat,

Să alini al meu oftat!

Bate-ai, vântule, uşor,

Să-mi mai treacă din cel dor!

Bate-ai, vântule, cu foc,

Să mă muţi din acest loc!

Aşa-i, Vulpoiule dragă! Tare mă furnică dorul!

Ţărişoara-i prea aproape: de-i azvârli cu toporul,

Dai de brazda românească!...

Ş-apoi astăzi în Moldova nu mai e nici Petrea Şchiopul,

Prietenul ciocoimii, bat-o focul şi potopul!

Alt vodă stătuse-n locu-i, un stăpân mai omenos,

Care şade sus, dar ţine cu norodul cel de jos!

Cică-l cheamă Aron-vodă... un voinic, un flăcăiandru,

O viţă lăpuşnenească: feciorul lui Alexandru...

Ştii? Cel Alexandru-vodă, ce mânca boieri de vii,

Încât îi făcea de groază bejenari pe la pustii!...

Aşadar, pe-aci mi-e drumul. Trec prin foc şi prin furtună!

Să mai stea Răzvan şi singur... nu rămâi şi pace bună!...

Mă duc la Iaşi cu hrisoave...

(Scoate din sân o legătură.) Iată-le! Aice sânt

Ispisoace şi direse chiar de la Ştefan cel Sfânt!...

E cam veche legătura, de mare-mult ce-i purtată,

Dar n-o las de lângă mine, n-o las cu capul odată!

O voi strânge tot la sânu-mi cât voi umbla pe pământ,

Şi-n urmă, dând ortul popii, o voi duce şi-n mormânt!...

(Sărută legătura ş-o ascunde.)

Voi merge iar cu proţapul, o să vorbesc cu domnia,

Doară va da sfântuleţul să-mi întoarcă răzăşia...

VULPOI

Drace! Nu cumvaşi ai crede c-o să rămâi numai eu?

Culcă-te pe-acea ureche! Nu cunoşti tu gândul meu.

Orice ţipenie-n lume un sfânt are sau o sfântă:

Pe tine, vezi bunăoară, răzăşia te frământă,

Pe mine mă prigoneşte frumuseţea codrului,

Când şedeam cântând din frunză la umbra stejarului.

Tu a tale, eu a mele, fiecine ale sale!...

Uite, zău, când mi se-ntâmplă de-ntâlnesc viind în cale

Un ciocoi ca o fetiţă, mititel şi curăţel,

Lins la ceafă, dres la faţă, sprintenel şi spălăţel,

În sfârşit, o pocitură dintre cele guri căscate...

Mă-nvoaltă, mă răsuceşte ca să-i dau pe după spate!...

Când privesc într-o livadă copăcelul ofticos,

Cu crengi tocite de-omidă şi cu trunchiul găunos,

Hoţomanul meu de cuget mă gâdilă şi-mi şopteşte:

Nu-i aşa că-n codrul nostru ciuperca mai bine creşte?

Când aud o păsăruică ciripind pe vrun zăplaz,

Mi se pare ciripirea-i că, zău, n-are nici un haz,

Căci mi-aduc aminte bine... of, of, of, mi-aduc aminte

Cum ciripea dineoare, cum ciripea mai-nainte,

Cum ciripea la pădure prin rărişul cel din crâng...

Şi când mi-o aduc aminte, pe loc îmi vine să plâng!

(Intră Răzvan, cu braţul stâng oblojit.)

RĂZAŞUL

Polcovnice!

RĂZVAN

Ha? Ce treabă?

RĂZAŞUL

Dă-mi drumul să plec de-aice.

VULPOI

Şi eu...

RĂZVAN

Mă lăsaţi pe mine?

VULPOI

Ba nu... totuşi... cum am zice...

RĂZVAN

Ce? Nu vă mai place dară al armelor meşteşug?

În loc de sabia lată vreţi la sapă şi la plug?

Vi s-a urât cu războaie? Poftiţi odihnă?...

RĂZAŞUL

Nu încă...

RĂZVAN

Poate vi-i foame? Vi-i sete?... N-aveţi cuşmă sau opincă?

VULPOI

Nu...

RĂZVAN

Atunci care-i pricina?

RĂZAŞUL

Apoi dă, ce să vorbesc!

Mi-e dor de ţara Moldovei, de căminul strămoşesc...

VULPOI

Şi mie...

RĂZVAN

(furios)

Aşa, nemernici!... Cum! Vouă vi-i dor de ţară!...

Dar eu? Ce-s eu? Ce? Răspundeţi! Sunt o gadină? O fiară?

Oare inima-mi cernită, ca o rază dup-un nor,

Nu plânge şi ea, sărmana, de focul acelui dor?

Numai voi iubiţi Moldova?... Dor de ţară!... Dor de ţară!...

Rândunicele, când pleacă, se gândesc la primăvară,

Ca să se-ntoarcă voioase iar la cuiburile lor,

Şi numai omul, el singur, să nu simţă nici un dor!

Fugiţi! Lipsiţi dinainte-mi...

VULPOI

Polcovnice...

RĂZVAN

(lovind cu piciorul în pământ)

Dor de ţară!...

RĂZAŞUL

(scărpinându-se la cap)

Zău, n-ai cuvânt să te superi...

RĂZVAN

(punând mâna pe sabie)

Ieşi afară! Ieşi afară!...

(Răzaşul şi Vulpoi ies prin o uşă, pe când Vidra intră prin alta.)

VIDRA

Ce-nsemnează astă larmă?

RĂZVAN

Dintâi să mă liniştesc!

VIDRA

Eşti turburat?

RĂZVAN

Nu-i nimica... Nu poci să mă stăpânesc...

Dor de ţară!... Sunt cam iute...

(Strigă.) Măi Răzaşule! Vulpoi!...

VIDRA

Dar ce vrei să faci, iubite?

(Vulpoi intră cu sfială.)

RĂZVAN

(dându-i mâna)

Fie pace între noi!...

Celalalt de ce nu vine?...

VULPOI

Aş! El fulgeră, trăsneşte,

După cum ştii că-i e firea: când se supără, plesneşte!

RĂZVAN

Spune-i că-l rog să mă ierte... Mi-aţi vorbit într-un ceas rău.

Cât despre plecarea voastră, o să vedem mai târziu.

VULPOI

Să trăieşti!

(Iese.)

VIDRA

Aş vrea să aflu şi eu cu tot dinadinsul

Ce-i şi cum...

RĂZVAN

Am fost la hatman...

VIDRA

A! Şi ce-ai făcut la dânsul?

RĂZVAN

Dragă, o să-ţi spui în urmă lucrurile ce-am grăit;

Ajungă-ţi acum dodată că ieşii foarte mâhnit...

M-arunc pe cal ca vârtejul, înfig în coasta-i un pinten,

Murgul scutură din coamă, zboară vesel, fuge sprinten,

Şi cu cât sălta mai tare, şi cu cât mai mult sărea,

Mişcarea-i cea furioasă simţeam că mă răcorea,

Până ce-l lăsai în voie, azvărlind din mâini căpăstrul.

Astăzi însă de nevoie mă simţii împins la mal,

Căci dorul ţării răzbate pân' şi sufletul de cal!...

Nainte-mi se dezvăliră, şerpuind ca un balaur,

Holde şi câmpii, în care, jucând pintre spice de-aur,

Se zăreau, ca pietricele presărate pe-un inel,

Busuioc şi garofiţă, toporaş şi ghiocel,

Iar prin ele-n depărtare, un român muncind la soare,

Falnic, rumen, plin de viaţă, se părea şi el o floare!...

Le văzui acele locuri şi din văz le sărutai:

Ţara-mi, unde însuşi iadul parcă se preface-n rai!...

Numai tu poţi înţelege, numai tu, Vidro iubită,

Poţi simţi cu ce durere am trecut eu prin ispită

Şi, scăldând calul în spume, de la ţărmul fermecat:

Eu şi dânsul, fără voie, amândoi ne-am depărtat!...

Viu acasă... d-abia însă pus-am piciorul, şi iată,

Vin Răzaşul şi Vulpoiul dinaintea mea dodată,

Neştiind că-n pieptu-mi arde cel pojar îngrozitor,

Şi-mi vorbesc de ţara noastră, şi-mi grăiesc de-al ţării dor!

Ei să plece la Moldova! Dor de ţară! Dor de ţară!...

Iară sângele meu fierbe! Furia m-apucă iară!...

VIDRA

Vrea să zică, tu, Răzaşul, calul vostru şi Vulpoi

Sunteţi tocmai deopotrivă, tot un fel şi tot un soi?

RĂZVAN

Cum aşa?...

VIDRA

Inima voastră se vaietă şi suspină

Dup-o pulbere deşartă, o bucată de ţărână,

Un pământ uscat şi rece, de ierburi acoperit,

Printre cari o floricică de-ntâmplare-a răsărit!...

Asta-i iubirea de ţară?... De-aşa iubire mi-e jale,

De-aşa fiinţă mi-e milă...

RĂZVAN

Tu iar cu visele tale!...

VIDRA

Vise!... Nu oricine poate să viseze-al Vidrei vis!...

Când te-am întâlnit în codru şi-ntâlnindu-te mi-am zis:

Acest haiduc o să-ntreacă trândăvita boierime Eu visam... ş-astfel de vise altul nu visează nime!

Când te-am smuls la lumea largă din ascunsu-ţi adăpost,

Împingându-te-nainte, iarăşi visul meu a fost!

Ş-acum eu visez, Răzvane, când mi se pare ciudată

Iubirea ţării ce numai prin buruieni se desfată!...

Omul ce-şi iubeşte ţara cu adevăratul dor

Nu-i pasă de lutul ţării, ci de-al ţării viitor!

Năzuieşte pân' la stele, fă-te tot şi tot mai mare,

Şi slava-ţi o să mărească ţara ta din depărtare.

Precum luminosul soare,

Din lăcaşu-i depărtat,

Sparge făr' să se pogoare

Vălul nopţii-ntunecat!...

Fie Răzvan orişiunde, el tot ţara şi-o iubeşte,

Dacă prin faptele sale se ridică şi uimeşte,

Încât împrejuru-i face pe străin şi pe păgân

Să şoptească cu mirare: multe poate un român!...

(Sbierea se arată în uşă.)

RĂZVAN

Tu, jupâne? Cum? Ş-aice?...

SBIEREA

(frecându-şi mâinile)

Da, da! Ş-aice! Ş-aice!

De ce nu? Viu din Moldova ca să te fac mai ferice...

Jupâneasă foarte scumpă, nu ştii încă, negreşit,

C-uncheşelul dumitale nu mai este?... S-a sfârşit:

Şi-a încheiat catastihul, isprăvind de cheltuială,

Căci şi viaţa omenească-i tot un fel de socoteală...

VIDRA

(cu răceală)

A murit? Ce spui, jupâne? Şi dumneata cum o ştii?

SBIEREA

De vro câtva timp încoace eram vecini la moşii.

Când mă-ntorsei din robie, cu dobânzi întârziate

Cumpărai pe lângă Nistru nişte câmpuri nelucrate...

Apoi bine, jupâneasă, dumneata acuma eşti

Deplină stăpânitoare moştenirii părinteşti:

Patru sate, două iazuri, mii de vite râmătoare,

Şepte mori, o herghelie, ş-o pădure... Nu vinzi oare?

VIDRA

Duneata ai vrea să cumperei?

SBIEREA

Ieftin; bani în ţară nu-s!

Cu turcii, cu bir, cu dajdii, toţi gălbănaşii s-au dus...

RĂZVAN

Nu! Noi nu vindem nimica! Voi lăsa pe leşi mai bine

Ş-o să m-aşez româneşte în ţara mea şi la mine...

VIDRA

Aşa? Nu cumva, Răzvane, să ne-nchidem într-un sat,

Gustând viaţa de câmpie şi văzduhul cel curat

Într-o cuşcă mojicească, plină cu miros de varză,

În casă grămezi de teancuri şi pe-acoperiş o barză?

Tu o să petreci, iubite, vânând potârnichi şi lupi?

Eu purtând grijă de turme, de ţarină şi de stupi,

Iar vătavii, părcălabii şi vecinii de moşie,

Văzându-ne, o să zică: Ce bună gospodărie!...

Frumos trai! plăcută soartă! Noi, o Vidră ş-un Răzvan,

Să-nlemnim stând la o parte, nemişcaţi ca un buştean!...

SBIEREA

Este foarte potrivită socoteala dumitale:

Decât a sta la moşie, mult mai bine cu parale...

RĂZVAN

Dar ascultă, dragă Vidră, şi-n Moldova, ca ş-aici,

Se dă cuvenita cinste la ostaşi şi la voinici...

SBIEREA

(clătinând din cap)

Hem! s-ar putea ca ş-acolo să te primească polcovnic...

Însă la români o slujbă nu-i tocmai lucru statornic!

VIDRA

Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan

Pe lângă cei mai din coadă boieraşi de la divan

Pentru ca dintr-înşii unul, c-o inimă mai miloasă,

Ca la un câine din curte să-i arunce nişte oase?

Ba poate că şi pe Vidra, pe nepoata lui Moţoc,

O să mă trimiţi, cu lacrimi să mă duc într-un noroc

La nevasta vrunui vornic sau la vro logofeteasă,

Care n-ar putea la mine să fie nici fată-n casă!...

Aşa se capătă slujba când tu te pleci ca s-o cei,

În loc d-a-i sili prin fapte să te caute chiar ei!

Nu, nu! Las' ca ţara noastră să simţă durerea crudă

Că-n sânu-i omul de frunte în deşert îl vezi c-asudă,

Şi din cupa deznădejdii bând ocară, bând amar,

Lucrează şi zi şi noapte, lucrează tot în zadar,

Căci mişeii, ca o strajă, cârma ţării împresoară

Şi pe-oricine nu-i dintr-înşii mi-l resping şi mi-l doboară!

SBIEREA

Ca unul ş-unul fac două, vorbit-ai drept şi frumos!

Pe mine, zău, tot mişeii din visterie m-au scos.

Mulţi mişei sunt în Moldova! Dumnezeu să te ferească

Eu ş-oricare om de treabă poate să se prăpădească!...

(Către Răzvan.)

Aşadar, vinde-ţi moşia, să n-ai bătaie de cap:

Uite, eu, ca un prieten, aş vrea numai să te scap...

RĂZVAN

(luând pe Vidra la o parte)

Iubită Vidră, mai lasă... De ce-i astă grabă mare?

Eu nu ţi-am spus încă toate... Mai este o-mprejurare...

(Cu răceală, către Sbierea.)

Vino mai târziu, jupâne,... Mai târziu!

SBIEREA

(cu umilinţă)

Vă las... Vă las...

Mă-ntorc într-o jumătate, ba nu! Într-un sfert de ceas.

(Se depărtează, apoi se opreşte în uşă, se mai închină o dată şi iese.)

VIDRA

(cu tărie)

Fie! Eu ţi-am spus, Răzvane, ş-acum îţi voi spune iară

Că Vidra nu vrea să plece ca să se-ngroape la ţară...

RĂZVAN

Bine! Nu ne vom întoarce!... Vreau şi eu să-ţi dovedesc

Cât de mare ţi-e puterea şi cât de mult te iubesc.

VIDRA

Dar oare viaţa-mi întreagă nu-i destul să-ţi dovedească,

În toată clipa, că Vidra ştie şi ea să iubească?

Eu nu mă gândesc, Răzvane, eu nu mai pot cugeta,

Eu nu mai pricep nimica decât înălţarea ta...

RĂZVAN

Nu vom pleca la Moldova; mă supun voinţei tale,

Dar lumea-i încăpătoare; s-alegem o altă cale;

La nemţi, la turci sau aiurea, oriunde-mi vei porunci,

Atâta-i cu neputinţă de-a mai rămânea pe-aci...

VIDRA

Şi de ce-i cu neputinţă?

RĂZVAN

Ştii c-am fost la hatman...

VIDRA

Bine...

RĂZVAN

Acum el n-o mai ascunde ş-o spune la orişicine

C-o să fie cu Moldova un război înfricoşat...

Astăzi la dânsul acasă ne-a chemat pe toţi la sfat,

Ne spuse dintâi că leşii sunt rău cu ţara nemţească,

Ş-având legături cu turcii ar dori să le păzească;

Ne mai spuse c-Aron-vodă, noul domn moldovenesc,

Ţine-mpotriva Turciei cu-mpăratul cel nemţesc;

Ne-a mai spus altele multe, înşirând vro patru oare,

Şi-n sfârşit, drept încheiere, ne-a arătat o scrisoare,

În care craiul îi zice să fie gata pe loc

A trece hotarul ţării cu sabie şi cu foc...

M-ai lăsa tu oare, Vidro, ca braţul meu să izbească

Un piept de român? S-aprinză o colibă românească?...

RĂZAŞUL

(intrând zăpăcit)

Vine hatmanul! El însuşi!...

(Iese)

VIDRA

Eu te las a cugeta

Că... lovind pe-un domn netrebnic, vei scăpe chiar ţara ta...

(Vidra iese prin o uşă, pe când prin alta intră hatmanul.)

HATMANUL

(privind în urma Vidrei)

Este sora dumitale? Acea femeie vitează,

Ce te-nsoţeşte-n războaie, înfruntă moartea, veghează

Pe câmpul de bătălie, în rând cu ostaşii mei,

Pe cari ades îi întrece?... Minune dintre femei!

RĂZVAN

Este Vidra...

HATMANUL

Astă dată cerul a fost cu dreptate,

Dând o asemenea soră la un asemenea frate...

(Se aşază, se gândeşte, apoi, după o tăcere.)

Fiindcă-astăzi dimineaţă ne certasem oarecum,

Tu nu te-aşteptai, sunt sigur, să ne mai vedem acum...

RĂZVAN

Nu, hatmane. Neaşteptată e numai cinstea cea mare

De-a te vedea-n locuinţa unui om fără-nsemnare...

HATMANUL

În întâlnirea ce-avurăm pare-mi-se că-mi spuseşi...

RĂZVAN

Şi ţi-o mai spui înc-o dată că-mi dau viaţa pentru leşi,

Ş-oriunde mă vor trimite, le voi sluji cu credinţă,

Dar nu mă bat cu românii... nu; asta-i peste putinţă!...

HATMANUL

Polcovnice! Bagă seama că, mai mult ca orişicând,

Eşti dator tocmai acuma să te jertfeşti chiar nevrând.

Ajutorul dumitale, decât altul orişicare,

Ni-i cu totul de nevoie în această-mprejurare.

Dumneata cunoşti Moldova; ţara ş-oamenii cunoşti,

Locurile, rânduiala, tot ce trebui pentru oşti...

Războaiele se câştigă nu numai prin vitejie;

Ades mai mult ca prin braţe se face prin dibăcie...

RĂZVAN

(posomorându-se)

Am înţeles! Prin urmare, vouă vi-i trebuitor

Un om vândut, o iscoadă, un mişel, un trădător...

HATMANUL

A, polcovnice! Se poate să-mi faci astfel de dojene?

Dumneata eşti leah acuma, căci patria ubi bene,

După cum zice latinul, şi nu mai eşti moldovean:

Poţi să te baţi cu Moldova făr-a te numi viclean...

RĂZVAN

Hatmane, latinul zice... dar fii bun de-mi tălmăceşte,

În cuibul meu, la Moldova, nu se-nvaţă latineşte...

HATMANUL

Ţara este unde-i bine...

RĂZVAN

Aşa?... Păcătos latin,

Cine iubea deopotrivă pe-un frate şi pe-un străin,

Zicând că ţara-i o turtă, încât să poată stomahul

Leah a mă face pe mine, sau muscal să facă leahul!

Nu, hatmane! Niciodată!... Fie pâinea cât de rea,

Tot mai dulce mi se pare când o ştiu din ţara mea!...

HATMANUL

(sculându-se)

Vrea să zică, eşti statornic în hotărârea luată

De-a ieşi din sânul nostru?

RĂZVAN

Da. Ş-o mai spui înc-o dată,

Dar mă jur că de nevoie şi cu părere de rău:

Dumneata singur ai face tot aşa la locul meu...

HATMANUL

(aşezându-se, după o tăcere)

Pe castelanul Piotrowski îl cunoşti; rudă cu mine,

În războaie totdauna s-a bătut destul de bine,

Fiind dintre cei de frunte şi la luptă, şi la sfat,

Nu-i bătrân, nu-i fără stare, este foarte învăţat...

Ei bine! eu, cum s-ar zice, aş putea să pun la cale

Ca nepotul meu Piotrowski să ia sora dumitale...

RĂZVAN

(sculându-se)

Pe Vidra? El o iubeşte? Ţi-a spus?

HATMANUL

Nu...

RĂZVAN

El nu ţi-a spus?

HATMANUL

Piotrowski o să m-asculte: tânărul e preasupus...

RĂZVAN

(liniştindu-se)

Bine! O să-ntreb pe Vidra... Vom vedea ce-o să ne zică!...

El nu ţi-a spus c-o iubeşte? Să fi spus... Dar nu-i nimică...

HATMANUL

Ş-aceasta nu-i încă totul. Ca să leg cu ţara mea

Pe viteazul cel mai mare din câţi am putut vedea,

Eu, eu, hatmanul, sunt gata să-ţi dau în căsătorie

Pe fiica mea...

RĂZVAN

(mişcat)

Cum? pe fiica-ţi...

HATMANUL

Aşa, polcovnice...

RĂZVAN

Mie?

HATMANUL

Nu mă mir că te uimeşte...

RĂZVAN

Da! Ş-o s-uimească pe toţi!

Hatmane! Eu în Moldova ştii oare ce-am fost?

HATMANUL

Ce?

RĂZVAN

Hoţ!

HATMANUL

(sculându-se cu mirare)

Hoţ? O, Doamne!...

RĂZVAN

Hoţ de codru! Să răpească şi s-omoare,

Nu făcea braţul meu alta... Îmi mai dai pe fiica-ţi oare?

HATMANUL

Trecutul nu ne priveşte... Să privim ce este azi:

Eu te văd boier, polcovnic, ostaşul cel mai viteaz;

Când ţara mea-ţi datorează izbânde strălucitoare,

Iar cine caută pete, le găseşte chiar în soare,

Eu îţi dau pe fiica-mi!

RĂZVAN

Însă... gândeşte-te...

HATMANUL

(aşezându-se)

M-am gândit.

RĂZVAN

(după o tăcere)

Hatmane prealuminate! În Biblie ai citit

Că Faraon din Eghipet s-a-nfundat cu păcătoşii

Din voia dumnezeiască în undele Mării Roşii?

HATMANUL

Dar ce-nsemnează-ntrebarea?

RĂZVAN

Astfel pieri Faraon;

Puţini dintr-ai săi scăpară din acel grozav canon;

Totuşi, o altă pedeapsă de la urgia cerească,

O pedeapsă şi mai crudă a trebuit să primească.

Dumnezeu îi osândise, în urma celui potop,

Mii de veacuri să colinde fără ţintă, fără scop,

Alungaţi din ţară-n ţară, din loc în loc ca o turmă,

Dispreţuiţi de noroade ca lucrul cel mai din urmă,

Şi-nvârtindu-se pe drumuri, până la groaznica zi

Când trâmbiţa judecăţii din cer o vor auzi,

Ş-atunci lumea despletită, ca muierea vinovată

O să strige: Doamne! Doamne! mai iartă-mă ş-astă dată!...

HATMANUL

Polcovnice! Vino-n fire...

RĂZVAN

Acel neam nenorocit,

La Dumnezeu în osândă şi la oameni huiduit,

Sufere cu nepăsare mânia ursitei sale,

Bărbaţii lor nu ştiu alta decât să fure, să-nşale,

Tăvălindu-se minciună, în mişelii cufundaţi,

Iar femeile ajută, şi chiar întrec pe bărbaţi,

Vânzând drumaşilr floarea tinereţilor plăpânde,

Ş-apoi sufletul Satanei, când alta nu se mai vinde,

Căci soarta lor e să vânză... nu le pasă ce şi cui!

HATMANUL

Ţigani?

RĂZVAN

(ştergând sudoarea de pe frunte)

Tatăl dumitale a fost leah?

HATMANUL

Ce vrei să-mi spui?...

RĂZVAN

Însă maica dumitale se zice c-a fost maghiară?

HATMANUL

Polcovnice! Ce-ntrebare? Unde mergem?

RĂZVAN

Aşadară,

Eşti maghiar?

HATMANUL

Ba leah; dar totuşi prea ciudate mi se par

Aceste vorbe fără noimă...

RĂZVAN

Eşti leah! Vai, nu eşti maghiar!...

Neamul se ia după taică!... După taică!... Biata mamă

De loc nu se socoteşte, de loc nu se bagă-n samă!...

Sărmana maică, ce poartă copilu-n sângele său,

Ca să-i dea suflarea vieţii, duce chinul cel mai greu,

Cu cântecul ei ne-nvaţă, cu laptele-i ne nutreşte;

Când plângem noi, ea, drăguţa, c-un zâmbet ne linişteşte

Şi plânge de bucurie văzându-ne că zâmbim;

Maica, cea dintâi fiinţă pe care noi o iubim,

Cea dintâi ce ne iubeşte, nu-i nimică! Totu-i tată!...

O, dreptate omenească! O, dreptate blestemată!...

HATMANUL

(cu îngrijire)

Polcovnice! Tu mă sperii... Eşti bolnav... Eşti rătăcit...

RĂZVAN

Maica mea a fost româncă. Tată-meu... Mai în sfârşit,

Eu... eu sunt ţigan!

HATMANUL

O, Doamne! Tu ţigan?...

Nu-mi place gluma!...

RĂZVAN

Da! Ţigan, ţigan!... Ei bine, să te mai vedem acuma!...

HATMANUL

(îşi pune mâna pe frunte, se gândeşte, apoi, după o tăcere, în cursul căreia Răzvan îl priveşte aţintit)

Întreaga ţară leşească...

RĂZVAN

(apucându-l iute de mână)

Taci, hatmane! Nu uita

Cine-s eu, ş-adu-ţi aminte şi cine eşti dumneata!...

În viaţă numai o dată întâlnii în neagra-mi cale

Una singură fiinţă cu simţirea dumitale,

Ce din falnica nălţime a naşterii boiereşti,

Privind cu ochii cu care tu, hatmane, mă priveşti,

Cu mâna-i îmi strânse mâna şi-mi vorbi cu omenie.

Acea fiinţă e Vidra... nu soru-mea, ci soţie.

HATMANUL

(sculându-se şi răzămându-se de umerii lui Răzvan)

Am făcut, ca leah şi hatman, tot ce-n putinţă mi-a stat,

Şi nimic, nimic în lume din parte-mi n-aş fi cruţat,

Ca să câştig ţării mele pe iubitul meu tovarăş...

Dar nu-i chip! Să fim prieteni! Mâna ta!... spuindu-ţi iarăşi

Că primeam cu bucurie un ginere ca Răzvan!...

VULPOI

(intrând iute)

Polcovnice! De la ţară un boier... Un moldovan...

(Lasă să intre Başotă şi iese. Răzvan face o mişcare de mirare, Başotă, văzând pe hatman, se opreşte în uşă.)

HATMANUL

Boierule din Moldova! Nu te cunosc pân-acuma,

Şi totuşi, te rog dă-mi voie ca să-ţi spun o vorbă numa...

Norodul vostru se zice c-oareşicând ar fi venit

Şi s-ar trage tocma-tocma din Râmul cel preavestit;

Dar cum oare vreţi ca lumea să v-asculte, să vă crează,

Când întreagă firea voastră cu totul se depărtează

Din obiceiul acelor oameni ageri şi vârtoşi,

Pe care voi cu trufie ni-i arătaţi ca strămoşi?

Râmlenii cei din vechime căutau fără-ncetare

Ca să scoaţă la lumină tot ce-i bun şi tot ce-i mare,

Încât la plug şi la sapă găseau adesea bărbaţi

Cu cari se făleşte lumea: pe Catoni şi Cincinaţi...

La voi, însă, când o rază

De soare pătrunde-n ţară,

Toţi se scoală, toţi turbează,

Toţi voiesc s-o dea afară!...

(Arată la Răzvan şi iese.)

BAŞOTĂ

(închinându-se)

Cer iertare; viu d-a dreptul de la drum şi plin de prav.

Mă cheamă...

RĂZVAN

Ştiu cum te cheamă, jupâne mare vătav!

Ne cunoaştem foarte bine.

BAŞOTĂ

(închinându-se)

Umplut-ai Moldova-ntreagă de numele dumitale,

Şi slava ce-o câştigaseşi, nu puţin a mai crescut

Prin vestea că mai în urmă şi pe tătari i-ai bătut;

Deci icoana mătăluţei, la Cracovia lucrată

Şi care, cum eşti acuma, întocmai astfel te-arată,

Stăpânu-meu Aron-vodă o ţine-n palatul său,

Unde cu multă plăcere putut-am s-o văd şi eu;

Şi cum o văzui, pe dată zis-am: mare, mare, mare!

Nas de şoim! O frunte-naltă! din ochi inima tresare!

Mai în sfârşit, toată faţa numai duh şi numai foc!...

Căci pe cei aleşi de soartă eu unu-i ghicesc pe loc...

RĂZVAN

Nasul meu, ochii şi fruntea vor fi fost de tot altminte;

Aşadar, nu-i de mirare că nu-ţi mai aduci aminte!...

Ş-apoi altceva mai este: eu eram atât de mic,

Încât vătavul cel mare, zărind un sărman pitic,

Nu vrea nici să-l bage-n samă sau d-aproape să-l privească

Ş-ar fi putut cu piciorul ca pe-o muscă să-l turtească!

Piticul însă de-atuncea, speriat de-un vis grozav,

N-a uitat şi n-o să-l uite pe-acel puternic vătav...

Dar lăsând acestea toate, spune-mi, cinstite jupâne,

Ce-ntâmplare, ce furtună te-o fi aducând la mine?

BAŞOTĂ

(închinându-se)

Măria-sa Aron-vodă, din voia lui Dumnezeu

Moşteanul ţării Moldovei, domnul şi stăpânul meu Ba şi naş, căci mai deunăzi, din părinteasca sa milă,

Mi-a făcut nespusa cinste de-a-mi boteza o copilă Mă trimite cu solie la polcovnicul Răzvan,

Ca să-i spui că-l cheamă ţara, dându-i un loc în divan...

RĂZVAN

În divan?...

BAŞOTĂ

(închinându-se)

Suntem în luptă cu puterile păgâne,

Şi, după câte se spune, o să mai vedem ca mâine

Că şi leahul trece Nistrul turcului în ajutor.

Un război atât de straşnic nu-i tocmai lucru uşor!

Deşi nemţii şi muntenii sunt legaţi cu noi frăţeşte,

Deşi oşti avem destule, deşi hrana nu lipseşte,

Totuşi, este trebuinţă şi de-un hatman ispitit:

Stăpânul meu Aron-vodă la dumneata s-a gândit...

RĂZVAN

(iute)

Cum ai spus? Ce zici? Eu hatman? Mai spune dar înc-o dată!...

Hatman?... Hatman în Moldova?... Ce-ntâmplare neaşteptată!...

BAŞOTĂ

(închinându-se)

Sărut mâna. Merg la gazdă şi stau gata orişicând

La porunca dumitale... Cred c-o să plecăm curând...

(Iese cu multă umilinţă, pe când Vidra se arată în altă uşă, oprindu-se fără a fi văzută de Răzvan.)

RĂZVAN

(după o tăcere)

Acest om fără dreptate de nu m-arunca-n robie,

Eu n-aş fi cătat lumină la codru şi-n haiducie;

De nu mă ducea norocul în umbra negrei păduri,

Pe minunata mea Vidră n-aş fi întâlnit-o aiuri;

De nu iubeam o femeie cu o inimă semeaţă,

N-aş fi găsit în războaie un nume ş-o nouă viaţă!...

Acest om, fără s-o ştie, m-a ridicat pân-aci:

O, Doamne! căile tale cine le poate ghici!

Tu, ce pe duşmanii noştri ades ni-i faci o unealtă,

Prin care te-mpingi cu-ncetul la ţinta cea mai înaltă!...

VIDRA

(apropiindu-se)

Jupâne! Jupâne hatman!

RĂZVAN

(strângându-i mâna)

Tu o ştii?...

VIDRA

Ţi-a mai rămas

Să faci pe calea măririi un singur, un singur pas!

RĂZVAN

Un pas?...

VIDRA

Ca s-apuci cu fală scaunul lui Ştefan cel Mare

Şi patruzeci mii de oaste să te-aştepte-n ascultare,

Bucuroşi a-nfige lancea în ce parte-i va-ndrepta

Un deget al mâinei tale, o vorbă din gura ta!...

RĂZVAN

(turburat)

Scaunul lui Ştefan cel Mare?...

VIDRA

Ştefan cel Mare, iubite!

RĂZVAN

(punând mâna pe braţul cel legat)

Ştii tu oare că tătarii poartă săgeţi otrăvite?...

Astă rană...

VIDRA

(zâmbind)

Astă rană? Ei bine?... Ce-i?... Să vedem!...

Te temi de moarte, Răzvane?... De când asta?...

RĂZVAN

Da, mă tem!...

Nu mă temeam mai-nainte, până ce cu desfătare

Nu gustai, Vidro iubită, din fagurul de-a fi mare!

VIDRA

Aşa-i, Răzvane, că-i dulce?...

RĂZVAN

O, nepoata lui Moţoc!

Sufletul meu fără tine n-ar fi cunoscut de loc

Astă simţire ciudată, ce-l îndeamnă să dorească

Jos la picioarele sale toată lumea s-o privească!...

VIDRA

Şi numai tu ca un munte ce primeşte cel dintăi

Mândrul soare, pe când noaptea stă culcată peste văi!...

RĂZVAN

O, da! Voiesc a fi mare, precum Sbierea cu grămadă

Voieşte movile de-aur numai la dânsul în ladă!

(Sbierea scoate capul prin uşa din fund.)

Însă rana braţu-mi arde... O săgeată cu venin!

SBIEREA

(înaintând)

Vindeţi? Dacă daţi mai ieftin, eu plătesc acum peşin...

CÂNTUL V - MĂRIREA

"Aşa s-a plătit şi lui Răzvan răul ce-i făcuse şi el lui Aron-vodă..."

Miron Costin, cap. II

FEŢELE:

RĂZVAN, hatman moldovenesc

VIDRA

RĂZAŞUL

BAŞOTĂ

TĂNASE

VULPOI

SBIEREA

ŞOLTUZUL

UN COPIL, MAI MULŢI CĂPITANI ŞI TÂRGOVEŢI.

Palatul lui Răzvan la Iaşi.

(Răzaşul şade gânditor, fluierând o doină, cu capul plecat pe mână. Afară se aud din depărtare împuşcături de tun.)

VULPOI

(intrând)

Bună ziua, căpitane!

RĂZAŞUL

Ziua rea, nu ziua bună!

Unde vezi tu bunătate, când tot fulgeră şi tună?

Măi, Vulpoiule, nu-i bine...

VULPOI

Te prea poftesc mai întăi

Să te-nveţi a nu-mi mai zice nici "Vulpoiule", nici "măi"!

Sunt căpitan ca şi tine, şi nu-s căpitan degeaba:

Te rog dar să-mi zici de-acuma: "căpitane"...

RĂZAŞUL

Mare treabă!

Nu cumva să-ţi zic "jupâne", sau "boierule"? Ce spui!?

Mai aşteaptă! Deocamdată, pune-ţi, dragă, pofta-n cui!...

Leahul ne trimite-ntruna ghiulele peste ghiulele,

Noi stăm închişi în cetate ca dobitocul în piele,

Merinda se-mpuţinează, iarbă de puşcă mă tem

Că peste două-trei zile de leac n-o să mai avem,

Şi tu te gândeşti acuma, moară stricată! dihane!

A da lege şi poruncă ca eu să-ţi zic: "căpitane"?...

VULPOI

Te sperie leahul?... Asta-i?... Apoi pe pace să fii.

Noi ne-am înfrăţit cu dânşii.

RĂZAŞUL

Dar tu de unde o ştii?...

VULPOI

Drace! Vulpoi ce nu ştie? Ascultă, să-ţi spui pe faţă,

Măria-sa Aron-vodă trimis-a azi-dimineaţă

Chiar pe Başotă vatavul drept la hatmanul leşesc...

RĂZAŞUL

Şi crezi tu?...

VULPOI

Cu bună samă! Nicidecum nu mă-ndoiesc!...

Leşii sunt gata la pace... Vrei dovezi? Ei bine, iată!...

Dintâi cetatea Sucevei nu s-a luat niciodată

Şi, prin urmare, nici astăzi nu se ia aşa uşor;

Apoi Başotă vatavul e un faimos vorbitor

Şi deci, îndrugând la fleacuri, pe leşi o să-i ameţească,

Că-i ştiut ce fel de poamă-i înţelepciunea leşească;

În sfârşit, duşmanul vede că nu-i glumă cu Răzvan,

Cunoscându-l din aproape că-i suflet de hoţoman!...

Aşadar, la dracu lupta, ducă-se naibei vrăjmaşul,

Târgu-i rupt, pacea-i făcută, n-ar strica nici aldămaşul;

Crâşmăreasa nu-i departe: o măsură, doi şalăi,

Cotnar din via domnească...

RĂZAŞUL

Măi Vulpoiule...

VULPOI

Iar "măi"?

Nu poţi să zici "căpitane"?... Zău c-o s-ajungă la ceartă!...

RĂZAŞUL

Bre, n-am văzut pân-acuma o făptură mai deşartă,

Trăsni-te-ar căpitănia, căpitane mare fleac!

Sunt sute de semne rele, iar bune nu-s nici de leac.

Hatmanul nostru, de pildă, când intră, când vrea să iasă...

Mereu se tot poticneşte, intrând şi ieşind din casă...

VULPOI

Dec! Astea sunt semne bune!

RĂZAŞUL

Semne bune?

VULPOI

Negreşit!

Este rău când omul cade, iar nu când s-a poticnit...

RĂZAŞUL

Vezi că ş-altceva mai este...

VULPOI

Orişicâte mi s-ar spune,

Tălmăcind cum se cuvine, toate semnele sunt bune!

TĂNASE

(intrând)

O veste, copii!... O veste!...

VULPOI

Căpitani, iar nu copii!

Te rog, căpitan Tănase, ca şi dumneata s-o ştii...

Am ajuns şi eu odată să fiu un obraz în lume,

Şi tocmai acuma nimeni nu vrea să-mi zică pe nume!...

RĂZAŞUL

Ce veste?

TĂNASE

O veste mare. Vatav Başotă-n sfârşit

Împacă treaba cu leşii, şi domnul a iscălit...

Avem pace chiar la vreme: ne lipseau hrana şi pravul,

Nu era chip a mai merge...

VULPOI

Isteţ mai e şi vatavul!

RĂZAŞUL

Cu leşii?... Asta-i nimică!... Mai este turc şi tătar...

VULPOI

Haida-de! Ei sunt departe... Grijă le porţi în zadar...

TĂNASE

Ba nu-i vorbă că-s departe; dar leşii se-ndatorează

A ne tocmi şi cu dânşii...

RĂZAŞUL

Cine-i nebun ca să-i crează!

(Afară se aud strigăte: "Să trăiască Aron-vodă".)

VULPOI

Aron-vodă să trăiască... Auziţi ce chiu? ce zvon?

Mult mai iubeşte norodul pe măria-sa Aron!

TĂNASE

Adică, orice s-ar zice, e un vodă cumsecade:

Pe sărăcimea o cruţă, pe cei cu caftan îi rade,

Iar nu lasă pe ciocoiul, fără fund şi fără dop,

Să despoaie toată ţara, cum făcea Petrea cel Şchiop!...

Însă nu-i lucru temeinic a norodului strigare.

Sunt bătrân. Văzui cam multe... Strigau alţii şi mai tare:

"Să trăiască Lăpuşneanul", şi-l vicleniră urât:

"Despot-vodă să trăiască", ş-apoi mi l-au omorât;

"Să trăiască Ştefan Tomşa", şi-l goniră ca pe-un câine;

"Ioan-vodă să trăiască", şi-l dete-n gheare păgâne...

Într-o clipă Lăpuşneanul, Tomşa, Despot şi Ion

Fură jos şi jos dodată... Vai şi de vodă Aron!

Una crede ş-alta spune, iar face din zăpăcire

Necrezute şi nespuse: aşa-i românul din fire.

RĂZAŞUL

Bine-ar fi s-avem odihnă! După ce de la divan

Mi-am câştigat judecata mulţumită lui Răzvan,

Cum aş mai zbura, bădiţă, să-mi mai văz de răzăşie!...

VULPOI

Nu-ţi este greu, căpitane, ca să spui o nerozie?

Eu, unul, din ziulica de când m-am căpitănit,

Uitat-am nu răzăşia, ci chiar codrul înverzit!...

Ş-aice-s ca şi-n pădure, având puterea de-a face,

Fără frică de pedeapsă, tot ce vreau şi tot ce-mi place.

Neghiobii, ce nu m-ascultă, stau la pândă de-i ochesc,

Apoi mi-i iau la bătaie, mi-i închid şi mi-i globesc...

Suntem oameni, căpitane, pentru cari totul e lesne,

Căci lumea cea mai măruntă nu ne-ajunge nici la glezne.

Venit-a apa la moară! Vom măcina cât putem:

Să ne folosim de timpuri când alţii de noi se tem!...

Ce să te mai plângi atâta pentr-un pai de răzăşie,

Când acuma ţara-ntreagă e pentru noi o moşie!...

RĂZVAN

(intră foarte tulburat)

Bine că sunteţi aice!... Unde-i Vidra? Ascultaţi!...

Mergeţi... Pe toţi căpitanii pe dată să mi-i chemaţi!...

Eu v-am fost ca ş-un părinte!... Adunaţi-i mai în pripă!...

Timpul zboară... Mai degrabă!... Într-o clipă! într-o clipă!...

(Iese prin uşa din stânga.)

VULPOI

Ha, ha! Înţeles-aţi oare vrun singur cuvânt măcar?

Mă tem că hatmanul nostru e cu trei roate la car....

RĂZAŞUL

Ce-ţi spuneam eu dineoară? Tot la vorba ceea vine:

Poticneala-i mare lucru... Măi Vulpoiule, nu-i bine!...

VULPOI

(furios)

Măi? Iar măi?...

TĂNASE

Noi pierdem vremea, tot la fleacuri înşirând!...

Haidem! Pe toţi căpitanii să-i adunăm mai curând,

Hatmanul ştie ce face. El învaţă, el răspunde.

Este datoria noastră ca să-l ajutăm oriunde...

Eu ştiu că-n ţara Moldovei unul e Răzvan, mă jur!

Păcat că-i ţigan... La dracu!... Ăsta-i singuru-i cusur!

(Ies toţi prin uşa din fund, pe când prin cea din stânga intră Răzvan şi Vidra.)

RĂZVAN

Da! S-au împăcat cu leşii...

VIDRA

Şi cu păgânii?...

RĂZVAN

Fireşte!

VIDRA

Trebuia tu să-i dai sfaturi...

RĂZVAN

De la mine nu primeşte...

Atâta-i mai rău! Iubito, cată drept în ochii mei!

Drept!... Aşa!... Spune-mi, acuma, nu citeşti nimic în ei?...

VIDRA

(cu nedumerire)

Sunt tulburi...

RĂZVAN

Tulburi? Atâta?... Foarte bine! Vrea să zică,

Nici Aron-vodă în ochii-mi n-a putut citi nimică...

Ochii mi-au fost cu credinţă...

(Strângând pumnii şi cu un glas înecat.) Vidro! Vidro!... Eu voiesc

Negreşit una din două: sau moarte, ori să domnesc!

VIDRA

Asta-i şi dorinţa Vidrei... Însă trebui amânată...

Nu-i timp...

RĂZVAN

Astăzi, astăzi, astăzi; sau astăzi, ori niciodată!

Aron se-mpacă cu leşii, şi cu ajutorul lor

Se-ntăreşte la domnie, pe când eu sughiţ şi mor!

Prin duşmani să mă slăvească, iar slava duce la toate!...

Aron se-mpacă cu leşii... Fără nume, fără tron,

Ce fac eu?... Răspunde-mi, Vidro!... Aşadară, jos Aron!...

VIDRA

Nu te grăbi!... mă-ngrijeşte o presimţire ciudată.

Şi presimţirea femeii nu se-nşeală niciodată...

RĂZVAN

Vorbe seci!

VIDRA

O, nu, Răzvane! Chiar astăzi eu am visat

O vedenie grozavă, un lucru înfricoşat!...

Maica ta-n haine cernite din mormânt păşea spre mine,

Ochii-i se-necau, în lacrimi, pieptu-i gemea de suspine.

Şi durerea-i, plămădită cu mânia la un loc,

Îmi striga din gura-i moartă: Piei, nepoata lui Moţoc!...

RĂZVAN

Vise! O nimica toată! Luptătorul care-n viaţă

Întâlneşte la tot pasul însăşi moartea faţă-n faţă,

Încât i se par acuma deopotrivă morţi şi vii,

Nu-l tulbură o nălucă ce sperie pe copii!...

Ş-apoi unde-i acea Vidră care-mi tot spunea odată

De-a nu fi ca mici pâraie, ci ca Dunărea cea lată?

Unde-i acea Vidră care zi şi noapte mă-nvăţa

Că pân' şi iubirea ţării e pofta de-a se nălţa?

Unde-i acea mare Vidră ale căreia cuvinte,

Ca o sămânţă măruntă, îmi cădeau adânc în minte,

Şi din tainicele brazde ale sufletului meu,

Prinzând rădăcini cu-ncetul, dezvălindu-se mereu,

Ieşir-acuma deodată, pline de suc şi de viaţă,

Râzând de viscoli, ca bradul încins cu sute de braţă?

Unde-i Vidra?... Denainte-mi stă un chip tremurător,

Ce de spaimă crede-n umbre şi plânge de spaima lor...

Aşa? Tu, ce-ai fost în stare, cu-mbrânciri necontenite,

Pân' la marginea măririi să m-aduci pe nesimţite,

Tocmai astăzi, când ajungem la doritul nostru mal

Te-ngrozeşte faţa mării ce ridică val pe val?...

Află dară că degeaba unda muge, vântul geme;

Răzvan, împins pân-aice, de furtuni nu se mai teme,

Şi călcând cu disperare peste undă, peste vânt,

Va şti să meargă-nainte: sau la tron, ori la mormânt!...

(Intră Răzaşul, Vulpoi, Tănase şi mai mulţi căpitani.)

VIDRA

Mă duc să mă-nchin, Răzvane... Numai în zile de goană

Omul uită necredinţa şi-nţelege o icoană!...

(Iese.)

CĂPITANII

Să trăieşti!

RĂZVAN

Nu-i timp de vorbe!... Pe când viteazul Mihai

Scaldă Ţara Muntenească de la Giurgiu pân' la plai,

În sângele de năpârcă al urdiilor păgâne;

Pe când Jigmon ungureanul, la hotarele române,

Păscut cu noi împreună de şarpele veninos,

Îşi pune pieptul în luptă pentru crucea lui Hristos;

Pe când neamţul, frâncul, papa, ţările creştine toate

S-au unit ca să doboare spurcata păgânătate,

Numai leşii cei zburdalnici sunt cu turcul înţeleşi,

Iar domnul Aron al vostru s-a tocmit argat la leşi!

Sunteţi români, şi românii n-au suferit niciodată

Pe fruntea domnilor ţării măcar o singură pată!

Un vodă-i un fel de doftor, şi norodul, fraţii mei,

Nu-i dator să fie jertfa doftorilor celor răi!...

Mulţi domni avuse Moldova; cei buni au domnit o viaţă,

Celalţi au purtat cununa o singură dimineaţă;

Căci făcându-se lumină şi soarele fiind sus,

Poporul da jos pe-aceia pe cari poporul i-a pus!...

Un vodă, ca orişicine, îşi ia plata după faptă...

M-aţi înţeles? Vremea trece...

CĂPITANII

Jos Aron!...

RĂZVAN

(arătând uşa)

Ţara v-aşteaptă!

(Căpitanii ies, afară de Vulpoi şi de Tănase.)

VULPOI

Să-l ucidem?...

RĂZVAN

Nu, lăsaţi-l!... Domnii când nu mai domnesc

S-aseamănă cu strigoii: ei umblă, dar nu trăiesc...

VULPOI

Bine!...

RĂZVAN

După ce-l veţi prinde, să daţi semne din pistoale!...

VULPOI

Înţeleg!... Ş-apoi să facem ca norodul să se scoale,

Ş-adunându-se cu gloată, mic şi mare pe maidan,

Să zbiere dobitoceşte: "Trăiască vodă Răzvan"...

RĂZVAN

Pe Başotă...

VULPOI

Ştiu! Cu dânsul voi avea chiar eu a face:

De mult îl pândesc de-aproape, căci nici de frică nu-mi place!...

(Iese.)

TĂNASE

O să plec şi eu îndată, numai o vorbă să-ţi spui...

Faci rău!...

RĂZVAN

De ce?

TĂNASE

Apoi bine, nu se cade orişicui

A şedea pe scaunul ţării...

RĂZVAN

Ce-nsemnează?...

TĂNASE

Proasta minte

Ar vrea să-ndulcească vorba şi nu găseşte cuvinte...

Dă-mi voie să-ţi spui pe faţă...

RĂZVAN

Spune verde, moş Tănas!

TĂNASE

Despot fu grec, Ioan-vodă fu armean şi Iancu sas...

Dar orişicum pân-acilea, din mila dumnezeiască,

Noi n-am avut nici un vodă... ştii! Ţara o să cârtească.

Ce să-i faci!... Mai bine hatman. Să nu fi fost tată-tău...

RĂZVAN

(încruntat)

Cum?...

TĂNASE

Apoi de! Bătrâneţe!... Să ne ierte Dumnezeu!...

(Iese.)

RĂZVAN

(Se aşază cu capul plecat pe mâini, apoi se scoală, face în tăcere căţiva paşi prin odaie, se opreşte pe loc.)

Nu-i greu încă patru zile de-a ne mai lupta-n cetate,

Pân' ce tabăra lui Jigmon va lovi pe leşi la spate...

Docamdată, pân-atunce, nu ne temem de păgâni:

Ramazanul lor mai ţine tocmai două săptămâni...

M-am gândit bine la toate... Câte griji şi câte trude

Numai ca s-apuci domnia!...

(Cu tulburare.) Dar pistolul nu s-aude!...

(Ascultând.)

Nu!... Tot nu!...

(Îşi freacă fruntea, se aşază iarăşi pe divan şi pleacă capul pe mâini.)

VIDRA

(intrând încet)

Acum, iubite, nu-i timp a mai cugeta!

Steaua lui Răzvan e mare: încrede-te-n steaua ta!...

Fii bărbat în orice soartă: şi-n cădere, şi-n izbândă,

Privind cu sângele rece la răsplată sau osândă!...

RĂZVAN

(sculându-se)

Tu n-ai auzit pistolul?

VIDRA

De nu vei avea noroc,

Blăstemul o să izbească pe nepoata lui Moţoc,

Care din cupa măririi s-a străduit să te-mbete.

Şi nici ea nu-i vinovată! Nu!... Sunt neamuri cu pecete,

În cari Dumnezeu sădeşte vrun bine sau vrun păcat,

Ş-apoi toţi de-acelaşi sânge îl moştenesc ne-ncetat!

Neamul lui Moţoc nu poate s-aibă altă cugetare,

Decât numai-numai-numai văpaia s-ajungă mare!...

RĂZVAN

Tu n-ai auzit pistolul?... Pistolul!.... Nu l-ai auzit?

Spune!

(Cu furie.) Ureche! Ureche!...

(Afară se aude o împuşcătură.) A! De-acuma s-a sfârşit!

Sunt domn! Trăiască domnia!...

(Cu amărăciune.) Cât de lesne, cât de iute

Se răstoarnă domnii ţării, cel mult în zece minute!

(Către Vidra.)

Dar tu nu mai spui nimica? Mai dinioară mi-ai zis

Nu ştiu ce... ba mi se pare... de!... îmi povesteai un vis...

Mai spune-mi-l înc-o dată...

VIDRA

(îngenunchind)

Îţi mulţumesc, Doamne sfinte,

C-ai auzit cu-ndurare o rugăciune fierbinte!...

(Se scoală)

Crezut-ai oare, Răzvane, că se poate speria

De nişte deşerte vise chiar o inimă c-a mea?

Gândit-ai oare, iubite, c-o nălucă muierească

Ar putea glasul măririi în pieptu-mi să-l năbuşească?...

Vântuleţul, ce-adiază printre viţe din lăstar,

Rămâne fără putere în faţa unui stejar,

Pe care numai furtuna îl zguduie şi-l sfăramă...

RĂZVAN

Furtună?...

VIDRA

Cea mai cumplită!

RĂZVAN

Eşti doamnă, Vidro...

VIDRA

Sunt mamă!...

Aici copilul se mişcă... Simţindu-l în sânul meu,

Uit toate şi văd acuma, văd că-s femeie şi eu!...

(Afară se aud strigăte: "Să trăiască Răzvan-vodă!")

RĂZVAN

Ascultă, iubito Vidră! Ascultă, scumpo soţie!...

Sângele nostru din leagăn va moşteni o domnie!...

(Intră Şoltuzul şi mai mulţi târgoveţi.)

ŞOLTUZUL

(închinând lui Răzvan pe o tablă de argint struguri şi spice de grâu)

După datina străbună, rămasă de la mai-mari,

Eu, şoltuzul ot-Suceava, cu cei doisprezece părgari,

Aleşi ca să fim în fruntea târgoveţilor d-aice,

Dorim măriilor-voastre ani mulţi şi viaţă ferice,

Încât să-ncingeţi Moldova, asemenea unui brâu,

Numai cu livezi de struguri, numai cu câmpii de grâu;

Căci norodul, dând domnia, se mulţumeşte cu poame,

Ca să nu piară de sete şi să nu moară de foame.

RĂZVAN

Primesc din mâinile voastre prinosul de bun ogur,

Ş-a fi părintele ţării făgăduiesc şi mă jur:

Nu voi uita niciodată c-a românului tărie

Este plugul şi cântarul mai presus de boierie...

ŞOLTUZUL

Tot după vechi obiceie, păstrate din veac în veac,

Ales-am din sânul nostru băiatul cel mai sărac,

Pentru că măriei-tale din gura-i copilărească

Să dea, fără să se teamă, o povaţă bătrânească...

Copile, sărută poala îmbrăcămintei domneşti,

Şi cum vei putea mai bine, oraţia s-o citeşti!

BĂIATUL

(după ce sărută mâna ce-i întinde Răzvan)

Măria-ta!

Nu te supăra,

Ci fii bun a ne-asculta!

Îţi vom spune cam multe Şi mărunte,

Dar tot lucruri plăcute,

Să fie drag orişicui să ne-asculte!

O sută de ani să domneşti,

Pe duşmani să-i biruieşti,

Pe vrăşmaşi să-i pedepseşti.

Dar cu moldovenii tăi,

Măcar de-o fi şi răi,

Măria-ta, să fii bun cu ei;

Şi de-i vedea unii şi desculţi,

Măria-ta tot să-i asculţi;

Căci norodul e cam năzdrăvan:

Face multe pozne într-u an;

Şi ţara-i cam nebună:

Face multe pozne şi-ntr-o lună;

Ba le-ndemână;

Şi-ntr-o săptămână;

Iar de nu te-i păzi,

Chiar într-o zi

Multe-i auzi!

RĂZVAN

(dându-i o pungă)

Destul! Să trăieşti, băiete!...

(Intră Răzaşul, Tănase şi mai mulţi căpitani.)

RĂZAŞUL

Măria-ta! Sănătate!

Isprăvit-am toată treaba fără multă greutate:

P-Aron-vodă la răcoare în spătărie l-am pus;

Boierii, mitropolitul, pe toţi la palat i-am dus;

Mai în sfârşit, lucru-i gata!

RĂZVAN

Unde-i Başotă?

RĂZAŞUL

El are

Pe Vulpoi cu toată ceata de vânători în spinare.

RĂZVAN

Bine, dragii mei tovarăşi!... Stăpânirea-mi în curând

La toţi şi la fiecare va da răsplată pe rând...

SBIEREA

(intrând iute, speriat, pierzând răsuflul, cu o lădiţă în mână)

Jupâne!... Mărite Doamne!... Scapă-mă! Norodul pradă!

Sinete, zapise, ţara, lumea-i în această ladă!...

RĂZVAN

Linişteşte-te, jupâne. Averea-ţi chiar pe maidan

O poţi lăsa fără grijă în zilele lui Răzvan...

SBIEREA

(răsuflând mai uşor şi făcând semnul crucii)

În ladă tot e mai sigur!... Părăluţa cere pază:

Mai bine s-o ţii sub cheie, ca nimene să n-o vază...

VIDRA

Doamne, soţule, stăpâne! Nu mă mai pot opri!...

Într-un glas cu ţara-ntreagă, viu a-ţi ura ş-a-ţi dori

O domnie fericită... Ba înc-aş mai vrea ca mâine

Tu să legi într-o cunună toate ţările române,

Încât de la Marea Neagră pân' la falnicul Carpat,

Să nu domneşti ca un vodă, ci ca Răzvan-împărat!

CĂPITANII

Da, da, da! Împărăţie!...

RĂZVAN

(trist)

Ar fi bine docamdată

Să rămânem cu Moldova!

SBIEREA

Ce om fără judecată!

Dar Moldova-i sărăcită! Nu-i chip astfel s-o cârpeşti

Decât unind laolaltă mai multe ţări româneşti...

Două şi două fac patru: cea mai dreaptă socoteală!...

RĂZAŞUL

Vulpoi avuse dreptate... Nu mai cred în poticneală!...

Toate semnele sunt bune!... Măria-ta, la palat

Ne-aşteaptă mitropolitul cu toţi boierii din sfat!...

RĂZVAN

Să mergem! Voiesc acuma din gura domniei-mele

Ţara s-audă nădejdea d-a scăpa din zile grele.

SBIEREA

(cu umilinţă)

Stăpâne preamilostive, unde-i merge merg şi eu;

Lada mea e-n siguranţă numai lângă domnul meu!...

(Toţi se pregătesc a ieşi)

VULPOI

(intrând cu spaimă)

Pierduţi!...

TOŢI

Ce veste?

VULPOI

Vătavul...

TOŢI

Ce-i?...

VULPOI

Başotă...

TOŢI

Zi!...

VULPOI

Trădare!

Scăpă din mâinile mele, deschise poarta cea mare,

Leşii au umplut cetatea!...

(Sbierea cade mort, fulgerat de apoplexie.)

RĂZAŞUL

(clătinând din cap)

Poticneala!...

TĂNASE

Eu ştiam

Că nu se cădea s-apuce scaunul ţării orice neam...

VIDRA

(luând pe Răzvan de mână)

Iubite! Nu sta pe gânduri... Când soarta te prigoneşte,

Fii mândru chiar în cădere!...

CĂPITANII

Măria-ta! Porunceşte!...

VIDRA

Şi ce s-aşteptaţi voi oare de la viteazul Răzvan

Decât paloşul în mână şi-nainte la duşman?

RĂZVAN

(scoţând sabia)

Să trăiască neagra moarte! Ne cunoaştem foarte bine!...

Cine vrea s-o strângă-n braţe, iată calea! După mine!... Moartea-i mireasă,

Mormântu-i casă,

Viermii sunt naşi,

Hai la vrăjmaşi!

(Iese urmat de căpitani.)

VIDRA

Moarte!... Moarte!... Dar se poate?... Moară oamenii cei mici,

Precum călcâiul turteşte moşoroiul de furnici;

Omul, însă, care lumea pe palmă-i ar vrea s-o poarte,

Zodia-i, scrisă pe frunte, respinge pizmaşa moarte!...

(Se gândeşte.)

Dumnezeule puternic! De ce mai faci uriaşi

Dacă-n rând cu toţi piticii pradă morţii vrei să-i laşi?...

Cum? Cereasca ta dreptate se pogoară pân' la fiară:

Vulturul trăieşte veacuri, iar musca d-abia o vară,

Şi numai omul cel mare, stăpâne, tu-l osândeşti

Ca să moară dopotrivă cu muştele omeneşti!...

(Se cutremură.)

O, nu, nu! Răzvan nu moare!... Orice pai în astă lume

Trebui s-aibă vro ursită, o ţintă, vrun scop anume,

La care-i dator să meargă, de vântul sorţii împins,

Şi cade numai atunce când este semnul atins!...

Calea lui Răzvan e lungă şi d-abia se desfăşoară:

Pân' la capăt de departe... Răzvan nu poate să moară!

Nici chiar Dumnezeu el însuşi nu schimbă ceea ce-i scris!...

(Iute.)

În genunchi, Vidro!...

(Îngenunchează şi ridică ochii în sus.) Iertare!...

(Cu spaimă, punând mâna la ochi) Visul meu!... Grozavul vis!

(Sculându-se cu tărie.)

Şi de ce eu stau aice, când Răzvan înfruntă focul?

Daţi-mi armă!... Lângă dânsul, în primejdie mi-e locul...

(Se repede la armătura de pe perete şi se opreşte.)

Dar copilul meu, o, Doamne!

(Se cutremură.)

(Din spaţiu răsună o voce ca un echo: "Dar copilul meu?" Vidra cu groază îşi întoarce faţa spre uşă, ca şi când ar vedea pe cineva acolo.)

Muma lui Răzvan!... Mă-ntreabă... Şi ce-i pot răspunde eu?

(Făcând semnul crucii.)

Piei, nălucă, piei! Sunt mamă!

(Face un pas îndărăt.) Nu te-apropia!...

(Răsună iarăşi ecoul: "Sunt mamă!"... Vidra, zdrobită de emoţiune, se aruncă pe divan.)

Ea vrea dinte pentru dinte! Muma mumei cere samă!...

(Face o sforţare şi se scoală cu energie.)

Oare nu mai sunt eu Vidra?

(Abătură.) E cumplit al mumei dor!...

(Pe prag apare Răzvan, greu rănit, ţinut de Vulpoi şi de Răzaş. Vidra se repede îniante-i.)

A! Scăpat! Ce fericire!... Tu!

RĂZVAN

(cu un glas slab, pe când Vulpoi şi Răzaşul îl pun pe divan.) Am biruit şi mor!...

(Arătând la cadavrul lui Sbierea.)

Nu-mi ziceai tu, oare, Vidro, să fiu întocmai ca Sbierea?

Eu cu cinstea şi mărirea, el cu prada şi averea!

(Vidra îngenunchează şi-şi ascunde faţa în mâini.)

Dar ce-i mai trebui acuma mii de galbeni în grămezi?

Ce-mi foloseşte domnia?... Pe-amândoi aci ne vezi

Praf, pulbere şi cenuşă!... Nebuni, ce din lăcomie,

El pentr-o biată lescaie, eu pentr-un ceas de mândrie,

Necruţând nimica-n lume, neştiind nimica sfânt,

Uitam că viaţa-i o punte dintre leagăn şi mormânt!...

(Cu durere.)

Mi se-ntunecă vederea, dar văd ceva de departe...

O jumătate din mine de cealaltă se desparte...

Ah! veniţi, veniţi cu toţii!... Unde-i bătrânul Tănas?...

RĂZAŞUL

Apărându-te pe tine, mort în luptă a rămas!...

(Vulpoi plânge.)

RĂZVAN

(în agonie)

Ţigan!... Ţigan!... Apă!... Apă!...

(Cade mort peste Sbierea.)

RĂZAŞUL

Decât o aşa domnie,

Mii de tunete, mai bine-i un petec de răzăşie!...

Zmeul zmeilor să-ncapă într-o şchioapă de mormânt!...

VULPOI

(cu spaimă)

Nu vezi că-i moartă şi Vidra?... N-a zis un singur cuvânt,

Nici o vorbă, nici un ţipet, privind pe Răzvan că moare!...

VIDRA

(sculându-se liniştită)

Voi puteţi vorbi ş-a plânge!...

VULPOI

Doamnă!...

VIDRA

Pe voi nu vă doare!...

RĂZAŞUL

(cu furie)

Dar tu l-ai ucis, ciocoaică! Tu la moarte l-aduseşi!

O să mi-o plăteşti acuma, tune-fulgere!...

(Scoate cuţitul şi voieşte s-o lovească.)

VIDRA

(cu sânge rece, arătând la uşă)

Să ieşi!

(Răzaşul lasă mâna în jos şi pleacă capul.)