Voi, munţi singuratici, moşnegi cununaţi
Cu stele în ceruri albastre,
În leagănul vostru de codri păstraţi
În taină cântările voastre,
Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând
Din tainica voastră dumbravă
Se-nalţă cu fală în sus, proslăvind
Nespusa a Domnului slavă.

*

În voi îşi deşteaptă plânsorile lor
Pădurile-n toamna târzie,
Pe când le apucă al luptei fior
Şi-a vântului groază, mânie,
Şi mare vi-i jalea, când vânturi străbat
Prin tainica voastră dumbravă,
Dar vifori, furtuni şi chiar frunze ce cad
Vă cântă a Domnului slavă.

*

La voi m-a adus în cărările ei
A zilelor soartă săracă,
Pădurea cea mândră din ani mititei
Mi-a fost şi iubită şi dragă;
Cântarea frumoasă din codrii bătrâni
Dă strunelor mele viaţă;
Şi mândre poveşti din strămoşii creştini
Truditul meu suflet învaţă, --
Poveşti — de pe când oameni sfinţi locuiau
Prin tainica voastră dumbravă,
Poveşti — de pe când ne-ncetat proslăveau
Nespusa a Domnului slavă.

*

Din văile voastre, în largul cuprins,
Privirea mea zboară departe
Şi-n mintea mirată răsare aprins
Fiorul măririlor moarte...
Un cântec de jale eu parcă aud,
Ce moare în zvonuri de ape,
El plânge frumoasele vremi ce-au trecut
A sfintei iubiri de aproape,
Vremi, de pe când lume multă venea
Prin tainica voastră dumbravă
Şi scârbele lumii cei sfinţi mângâia
Spre marea a Domnului slavă.

*

Nu mai vezi pustnici prin dese păduri,
Prin tainici dumbrăvi şi poiene:
Vremi grele de patimi, păcate şi uri
Venit-au amarnic viclene...
Dar ştiu eu, schimba-se-vor vremile iar,
Căci toate în lume se schimbă;
Aşa-mi povesteşte bătrânul stejar
Cu-a frunzelor tainică limbă;
Iar slava Preasfântului este în veac,
Luceşte în toată schimbarea,
Şi răul şi binele într-un şirag
Ne-urmează în veci îndrumarea.
Amarele vremi de păcate şi uri,
Cum au venit — se vor duce;
Şi iarăşi în pacea umbroasei păduri
Luci-va a sfântului cruce;
Pătrunde-vor cântece sfinte de foc,
Prin tainica voastră dumbravă,
Copacul şi fiara cea rea la un loc
Cânta-vor a Domnului slavă.

Adeseori vara, când soarele-n dungi
Verdeaţa bogată vă-nvie,
Porniţi credincioşi preaînaltei porunci,
Năprasnica voastră mânie.
Din urletul vostru, sub cerul nestins
Din ploaie cu trăsnete grele,
Se naşte atunci, ca un fulger aprins,
Cântarea cântărilor mele.
Când vâjâie vântul, urlând mânios,
Prin tainica voastră dumbravă,
Atunci prin strune-mi răsună frumos
Nespusa a Domnului slavă.

Voi, munţi singuratici, moşnegi cununaţi
Cu stele în ceruri albastre,
În leagănul vostru de codri păstraţi
În taină cântările voastre,
Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând,
Din tainica voastră dumbravă
Se-nalţă cu fală în sus, proslăvind
Nespusa a Domnului slavă.

Octombrie 1912