Epilog la o colecţie de fabule
Contenesc aice cursul
Ce-mpreună am făcut
Cu furnica şi cu ursul,
Pe drum încă nebătut.
Dar cum voiajerii fac,
Neputând nici eu să tac,
Dintre cât-am auzit
La apus şi răsărit,
Am scris mică
Cărticică,
Îns-acii ce o critică,
Între cele ce-or să zică,
Cugetez că-m vor s-împute,
Cum că fiarăle sunt mute,
Şi prin cele,
Care ele
Cugetează, spun şi dreg
Eu pre oameni înţăleg,
Ş-or căta ca să dezbine
Publicul tot de la mine.
Deci am zis cătr-a me carte:
Ca să scapi d-atâte sfezi,
Cărticico, acasă şezi!
Că-n Moldova nu ai parte,
Nici salonul e deschis
La cii ce nu-s din Paris.
Că la Ghiţă-n librărie
Pulberat-a să rămâie
Pănă vreun literat,
Ce-n Hârlău s-au doctorat,
Va lua-o
Şi-ndesară,
Cu ţigară,
Criticând, va afuma-o.
Au din Ţara cea de Gios
Boierul gras şi gros,
Ca s-aducă nou ceva
În a sa politioară,
Zisă au scris-istorioară,
După ce s-a neguţa,
Cartea ia în datorie,
Şi în loc d-Alexandrie,
Cu cafe şi cu zahar,
O va duce acasă-n dar.
Acolo o va ceti
Cuconiţa, dac-a şti,
Va da fiiei cei plăcute,
La isteţul cuconaş,
Ista are s-o-mprumute
La vecinului nănaş,
De la văr la verişoară
Cărticica văd cum zboară,
Mastih, vitrig ş-un cumnat
Fabula ş-au prumutat.
Pe la socrul şi bunica
Vor să-nşire cărticica,
Colendând la neamul tot,
De la moş păn la nepot.
Trecând pintre degeţi mii,
Va să-ncape la copii,
Carii în puţine zile
Unde-s stampe or rumpe file
Iar apoi
La ciocoi
Cartea a fi de silabat,
De râs şi de disputat.
După ce vor destrama-o
Şi de său vor sătura-o,
Un guzgan politicos,
Ca să-ncheie a ei soartă,
O va trage-n a lui bortă!
В контексте запуска программы «Европейское село», какие насущные потребности имеются в вашем населенном пункте?
- Статус:
- Село
- Первое Упоминание:
- 1633
- Население:
- 778 чел.
Логофтень (Logofteni) – село и административный центр одноименной коммуны района Фэлешть. В состав коммуны входят населенные пункты Логофтень и Молдовянка. Село расположено на расстоянии 14 км от города Фэлешть и 144 км от муниципия Кишинев. По данным переписи 2004 года, в селе проживало 778 человек. Первое документальное упоминание о селе Логофтень датировано 1633 годом.