Apolog
Imitaţie

Eu nu ştiu di ce acuma, ca în timpul cel trecut,
Alte vite chiar ca omul nu au dar de limbuţie?
Căci în epoca străveche, cum făcutu-ni-au ştiut
Esop, Lafonten în Franţa şi nu-s Cine-n Românie[1]
Zburătoare, târâitoare şi cvadrupede animale
Discutau politici cvestii prin camere şi tribunale.

Pe atuncea de oi turme cu ai lor berbeci şi miei
Alegeau acele câmpuri unde ierbele-s mai bune,
Rumigau trifoi şi cimbru pe podişuri şi prin văi,
Fără a fi privighete de păstori pe la păşune,
Nici de zer şi d-a lor lapte n-au fost vasăle umplute
Nici de lână dispoiete sau la măcelari vândute.

Îns-acea independenţă şi dorita liberta
Cătră care ş-oaia aspiră au avut defecte grele,
Cum în viaţa sa putut-au fiecine observa
C-orice stare au meserie nu-i scutită de-a ei răle,
Noi videm pe toată ziua pentr-a omului pacate
Că cu binele şi răle deseori sunt îmbinate.

C-atunci când lânoasa turmă păştea-n pace, deseori,
Îndemnat de foamea cruntă, stând la pândă în pădure,
Nempacat nimic, chir lupul, ce e-al oilor fior,
După instinctul ce natura dădu cestor creature,
Negăsind o rezistenţă de pe câmp, au chiar din stână,
Zugruma şi înghiţea oaia cu ciolane şi cu lână.

Cunoscută-i astă soartă ce domnează pre pământ,
La ea oamenii şi toate animale-s osândite,
Acel mic să face prada celor ce puternici sânt,
Precum cel mai mănunt peşte de cel mare să înghite
Ş-operaţia asta-n lume tot asemenea s-a face,
Dacă cel ce au urzit-o în alt feli n-o va preface.

Dar precum în toate zile nime nu s-a îndoi
Că abuzuri învechite şi deprinderile răle,
De ar fi nepedepsite, într-atâta ar spori,
Încât nu numai de lână, ce ni-ar dispoia de piele;
Când asemenea sisteme pe la oameni aplicate,
Între ii ar stârpi o parte pe celaltă giumătate.

Aşa deci, precum cerusă interesul general
A lua-se fără preget o energică măsură
Contra răului lăţire, ce la toţi ar fi fatal,
Dizvălindu-se o cvestie de asemenea natură,
Au voit să se consulte în obşteasca Adunare
În ce mod să se ferească de acel pericol mare.

A să şti se mai cuvine că în secolul antic
Societatea primitivă ce au fost încă sălbatică
De guvern avea o formă, precum cronografii zic,
Parte aristocratică, iar parte democratică,
Şi-n congres când chema legea, neputând toţi merge deci,
Trimiteau din sânul turmei deputaţi pe-ai lor berbeci.

Doară nu c-ar fi berbecii de natură alt popor,
Căci şi ei ca şi confraţii născuţi fură tot din oaie,
Dar mărimea şi puterea, respectul şi mare onor
Ce avea în Zodiacul prezentantul a lui Gioae
Pe berbeci considerat-au ale turmei scutitori,
Venerat-au ş-ascultat-au ca părinţi şi senatori.

Încât oile adunate în colegi electoral,
În complect, toţi mandatarii c-o foarte magioritate
Au ales berbeci puternici prezidenţi la tribunal,
A comunei cvadrupede legiuit reprezentate,
Având fiecare instrucţii ş-un imperativ mandat,
De care să nu s-abată pe a lor coarne au giurat.

Aşadar la o poiană într-o zi s-au adunat
Din cotunurile ţărei deputaţi de toate trepte,
Şi-n secrete comiteturi şi-n complect au debatat
Diferite combinaţii şi proiecte înţălepte;
Dar în cursul a discuţiei, ca în toată adunare,
Bune vorbe s-auziră, dar şi toante deseoare

Propuneau unii cu-energie pe-acei lupi a-i înfrâna
Prin canale-n giur săpate c-o puternică tărie,
Alţii propuneau îndată turmele a le muta
Între râpi, stânci şi corhane unde lupii să nu vie;
Progetau însă şi alţii în giur curse să întindă
Şi pe lupii ca pe şoareci chiar de vii pe toţi să-i prindă.

În cea criză naţională agiutori unii au cerut
De l-acei ce între sine au simpatie animală,
Aleanţie cereau alţii cu condiţie de tribut,
Pentru care ca să aibă la nevoie sprijineală,
Încât lupii cei mai ageri, deşi plini de răutate,
Nu ar cuteza să calce încheietele tratate.

În acel minut mult critic un măreţ berbec şi gras,
Cărui frunte coronară două coarne maiestoase,
Întăi membru al Adunărei au venit cu mândru pas
La care cu umelire toţi cerbicea o plecase,
Căci ca ist-alt nu fusăse între toate turme în lume,
Pentru care Mintios-Kornul i s-au dat gloriosul nume.

El în limbă academă au zis: Zelul patriotic
Laud mult, dar văd că este aist caz cam climatoric,
Rostul vostru mi se pare că de tot este esotic,
Şi proieptul patriotic eu îl giudec prea himeric;
Sigur sunt că-n aplicare el de tot e problematic
Şi nicicum cu starea d-astăzi de foloase în izul practic.

Drept aceea, ascultaţi-mă! Eu espune-voi acum
Alt proiect, pre care-l rumăg nu în gât ce-n capul meu,
Cum că el să se adopte nu mă îndoiesc nicicum.
Parlamentul fără crieri ni conduce foarte rău,
Că de nu să adopta-s-a un sistem mult mai politic
Am putea ca să agiungem la un caz încă mai critic.

Între mii fiinţe-n lume eu cunosc un animal
Ce atâta spirit are şi mijloace diferite
Că întrece a noastră gintă în putere şi-n moral
Şi de el să-ntitulează împărat celor urzite,
Încât nu ni-a fi ruşine la atâtea virtuţi bune
Pentru a noastră mântuire chiar cerbicea a-i supune.

Animal-acel e omul, ori pe unde ochii-ntorc
Nu văd alt mai bun; pe dânsul l-au ales prin toate forme
Boul, asinul şi calul, şi chiar filantropul porc,
Care sub a sa protecţie roade, grohăieşte, doarme;
Dupre cum a lui strămoşii petrecut-au păn-azi bine,
Totdeauna esemple antice a urma ni se cuvine.

Un om vrednic şede aice nu departe de la noi,
Mare amic de cvadrupede, ce-i iubeşte ca un frate;
Are turme, herghelie, animale de tot soi,
Livezi, câmpuri şi pădure, cinci odăi şi patru sate;
Penru cazul nostru, credeţi, pe el soarte ni-l trimete;
Să ne folosim de dânsul pănă n-a fi de el tăiete.

Dar condiţii reciproce, tot câte un paragraf,
Lămurit să se înscrie pe hârtie timbruită,
Să se publice prin foaie, nu cumva vrun plastograf
Documentul, şarta noastră, să-l prefacă pentru o mită,
Şi condiţia aceasta de n-a fi drept observată,
De părţit ambe să rămâie chiar de sine răsuflată.

Blânde oile atuncea l-acel plan s-au conformat,
Consultând în plebiscidul[2] prin voturile comune,
Mic şi mare, surd şi mutul, liber toţi au declarat
Din cea zi fără de preget omului a se supune
Ş-a-ntroduce pentru vite liberale parlamente
Spre a dizbate interesul prin solide argumente.

După ce să lămuriră toate articule-n congres,
Se decise diplomatic un ministru a trimete,
Pentru care, ca cel ager, Korn-Mintosul s-au ales
De a supune cazul public conferenţiei secrete.
Datu-i-s-au vulpea veche secretar şi consiliere
Şi un corb pentru depeşe ca să fie curiere.
       (a se urma)

Note
1.    ^  Aluzie la autorul care cel întăi au scris româneşte fabule şi apologuri versuite (Gh. A.).
1.    ^  Plebescid (plebiscitum), decizia poporului, de la plebs, gloată, popor, se numea la romani legea care poporul decreta (Gh. A.).