În cetatea părăsită, care de pe munte
Cătră nouri încă nalţă o căruntă frunte,
Unde trecătoriul ş-astăzi cu respect se-nchină,
A domnit odinioară vechea eroină;
Pe atuncea se lupta păstoriul moldovan
Şi ţara-şi apăra chiar ca un aprod oştean!

Ea avea un fiu puternic, Ştefan i-a fost nume,
Prin acest domn strălucit-au patria noastră-n lume;
Patruzeci de biruinţe lauda-i adunasă,
Dar o zi schimbândă soarta, el învins rămasă,
Deşi luptase atunci păstorul moldovan
Şi ţara-şi apara chiar ca un aprod oştean!

De mii cete fioroase patria a fost călcată
Şi de sânge a ei ţărână era adăpată;
Monastiri, cetăţi şi sate fumegau aprinse,
Cu bătrâni, gemeau şi fete şi obeze strânse.
Dar nenvins era păstorul moldovan,
Că ţara-şi apăra chiar ca un aprod oştean!

Încruntat ca leul, Ştefan, voind să răzbune,
Înc-o dată pre oşteni merge să adune;
Mai întăi însă pre muma va să-mbrăţoşeze
Şi pre fiul său de bine vra să cuvinteze.
Că pe atunci a fost oricare moldovan,
Duios părinte, fiu, barbat şi aprod oştean!

Când de zi se luminase, cu a lui putere,
La cetate Ştefan vine şi intrare cere;
Dar Elena, inimoasă, de pe muri i zice:
Fără triumf să nu intre fiul meu aice!
În timpul cel cumplit, un suflet moldovan
A fost şi la femei, ca la aprozi, d-oştean!

Fiule, întâia oară te văd fără vântă;
Totdeauna tu învins-ai cu dreptate sfântă!
Eu nu pot astăzi deschide a cetăţei poarte,
Pe eroi în câmp aşteaptă glorie sau moarte!
În timpul cel cumplit, un suflet moldovan
A fost şi la femei, ca la aprozi, d-oştean!

Mergi, adună a ta oaste, zboară spre pieire,
În a ta virtute patria afle mântuire;
Asta-i singura dorinţă, voia maicei tale,
De-i cădea, şi eu urma-voi pe a morţei cale!
În timpul cel cumplit, un suflet moldovan
A fost şi la femei, ca la aprozi, d-oştean!

Ştefan, răzbătut la suflet, pre ai săi adună,
Se repede ca fortuna, ca un fulger tună;
Duşmanii, uimiţi de spaimă, luptă, dar nu scapă,
Şi pe ţara mântuită cu-a lor sânge-adapă!
C-atunce se lupta păstorul moldovan
Şi ţara-şi mântuia, ca un erou oştean!