Se poate considera de exemplu ca scoarţă a volumului (alias doaşcă) scilicet pentru cine nu vrea s-o citească sau ca aşa-numit Avant-propos, esprimându-mă franţuzeşte, ba chiar de capitolul prim al scrierei – daca vom băga bine de seamă. Şi să vedeţi de ce: Pentru cine nu citeşte decât titlul unei cărţi, partea cea mai interesantă a cărţii – adică care l-a in­teresat – e însuşi titlul. Pentru cine nu citeşte decât prologul unei cărţi, partea cea mai interesantă e tocmai prologul, pentru că numai pe el l-a citit.

Am vrut să rectific titlul de pe doaşcă. Cum? Această operă bună sau rea, nu e tradusă din chinezeşte, după cum subsemnatul sau mai bine nesubsemnatul a avut onoarea d-a spune în şirul al doilea al acestei făcătoare de epocă scrieri, ci aceea a fost numai o strategemă prin care umilitul de mine am vrut să fac ca să mi se citească cel puţin precuvântarea acestei novele originale.

Zicând oare că nuvela e originală, n-ar fi însemnat de-a-mi tăia apele din capul locului? Însă nu voi cu toate astea să vând nimănui mâţa-n sac; dacă cineva doreşte să vadă desfăşurându-se înaintea ochilor săi un model, ceva complet, ceva neîn­trecut, ca romanele de exemplu ale lui Paul de Kock, pardon – ale Mdme George Sand, atuncea îl consiliem mai bine ca să rumpă cu cititul de la această punto-virgulă ce ni luăm libertatea d-a aşeza mai groscioară chiar aici; căci ceea ce caută nu va găsi.

Daca însă şi această carte de calicie de autor românesc (ar-chaism: declarare de faliment) nu ar fi de ajuns ca să sperie pe cineva de la citirea acestor şiruri – atuncea vom începe anume pentru acest cinic nesperios şi anume:

Precuvântare

Cocheta damă: Lumea – are un stabiliment de foto şi litografie, în care fabrică pe fiecare zi mii şi mii de bilete à la minute, cum s-ar zice, care au pe-o parte un nume oarecare dictat, anume de Signora Lume – sub nume însă Monsignorul culegător de tipografie Destin are insolenţă a pune ce vrea Domnia-sa, ce-i plesneşte prin cap Domniei-sale, nu ce i se dictează.

Aşa de exemplu doamna Lume dictează: Ms. Destin scrie:

D-nu PETRICĂ MOFT farsor en gros et en detail PETRICĂ Compte MOFT[E] om politic

COSTEA URLĂ Cu minavetul CONSTANTIN URLATORIANO poète et grand homme de lettres

TACHE CARAGHIOZLÂC Comedianţ CONSTANTIN CARAGGIO Artist dramatique

COLTUC BÂRZEA Vacari sau în cazul cel din urmă Bostan-başa PRINCE COLTUQE BARZE Ministre Secrétaire d'Etat aux Affaires & c.

STAN ÎNJURĂTURĂ Om beţiv sau hengheri DON ESTEVAN DE LAS JURADORES journaliste

Astfel d.e. s-a-ntâmplat ca Doamna Lume să dicteze:

M.E. feuilletoniste ennuyant.

Şi D. Destin să scrie:

M.E. Sufler de Teatru.

Încă una! Pe reversul acestor bilete ce circulă pe pământ sunt scrise lucruri nediscifrabile – şi cu toate astea ele se descifrează toate abia atunci când biletul încetează de a circula. Biletele nu circulă toate până la un anume termen; ele va­riază în termenele lor. Cu cât termenul e mai scurt, cu atât re­versul e mai gol şi abia după ce espiră termenul ştii bine-bine câtă valoare internă avea biletul – până la expirare biletul are dreptul şi lumea cealaltă are datoria a mai sta la îndoială, a mai spera sau a mai dispera.

Este însă o individualitate care are pretenţia că nu se înşeală în aprecierea sa. Această individualitate se numeşte Gura lumii. Diferenţa caracteristică, specifică şi esenţială, în­tre Lume şi Gura lumii e frapantă:

Lumjea în genere e bună, gura lumii e rea.

Lumea e dreaptă, gura lumii e nedreaptă.

Lumea e eternă, aceeaşi, gura lumii pe fiece zi alta...

Diferenţa dintre lume şi gura ei e aceea dintre con­ştiinţă şi vorbă – între fond şi formă – între materia eternă şi corpul trecător.

Se-ntâmplă însă că Domnul Destin în loc de-a interpreta (dic)-teul D-nei Lumi în bine îl interpretă în rău, de exemplu:

Lumea

L. SCHUBERT

Compozitor de geniu

L. BURGHARDT

poet de geniu

M-me...

Poetă de geniu

TORQUATO TASSO

Epic de geniu

Destin

L. SCHUBERT

muritor de foame în Viena

L. BURGHARDT

muritor de foame în Berlin

M-me...

Cerşitoare în Paris

TORQUATO TASSO

idiot

etc. etc. etc. şi aşa în infinit. Maşinele din Tipogrfia D-nei Lumi sunt eterne; ele se numesc şi legi; combinaţiunile curioase a D-lui culegător Destin sunt asemenea curioase; ele se numesc; împregiurări.

Gurei-lumii jurnaliştii i-a dat încă o numire mai fru­moasă – aşa ceva gogoneţ şi simpatic totodată – i-au zis: Opinia publică.

Opinia publică – Gura lumii – e imanentă şi emanentă de Public (numire ridicată pentru: Lume).

Jurnaliştii sunt răutăcioşi. Au făcut lumea de sexul d-nealor: Public este substantiv de genul masculin, pe când Lume e substantivus de genul feminin cum este şi femeia şi după aceea i-a dat opinie, adică cugetare, pe când orcine ştie că Lumea, adică feminina, are numai gură, dar nu cap, cugetare, opiniune.

Ceea ce dictează Doamna Lume e sigur ca fondul şi ca ab­solutul, ceea ce scrie D. Destin e relativ, e forma acelui fond, acelei materii . De exemplu dacă D-na Lume dictează: A. Creaţă, do­bitoc în piel e de om, şi Destinul scrie A. Creaţă, ministru al In-strucţiunei, atunci acest ministru nu e decât forma sau forma­litatea fondului, nu e decât haina ce îmbracă corpul, nu e decât numirea Ministtru ce îmbracă individul dobitoc, nu e decât tichia de mărgăritar ce îmbracă, ce ascunde chelia.

Fiind aşadar că Doamna Lume sau Domnul Public e aceea sau acela care dă tactul atât la existenţa, cât şi la judecata asupra unui umilit individ, ca sub... sau nesubsemnatul, de-a-ceea îmi iau şi eu libertatea de-a-i adresa următoarea adresă prin care cer carte de legitimaţie sau răvaş de drum, pe vecie, pentru de-a cutreiera întinsul d-neai sau domniei-lui Imperiu.

Signora sau Signore.

Nu pot şi nu voi a nega că influenţa ce exersaţi asupra mea e mare, ba încă nu vă iau meritul de-a declara în gura mare că o bună şi poate cea mai bună parte din sufletul meu e opera matale şi că, daca eu sunt rău, cauza e că mata eşti rău sau rea. Daca sunt sceptic, cauza e că mata eşti sceptică sau sceptic etc. etc.

Am băgat încă alt rău de seamă la mata.

Mata zici că în româneşte mai tot ce-i scris e rău scris, adică şi ce nu e scris – şi ceea ce nu-i scris nu se poate citi.

Dar cauza eşti însuţi sau însăţi mata.

Reversul: pentru cine nu citeşte nu se scrie. S-a scris şi mata n-ai citit. Azi mata nu mai citeşti. Dar scriitorimea nu mai e nebună să scrie pentru ca mata să nu citeşti.

Marfa cu care am eu de gând să trec prin imperiul matale e de asemenea scrisă. Aş voi nu ca să treacă, ci ca să se treacă. Aş vrea ca să se cumpere, dar n-aş vrea ca să fie vândută cuiva sau de vânzare pentru cineva – după uzul obicinuit a cam cerut de la unii şi de la alţii. În fine, nu cer o carte de trecere, ci mai mult petrecere, şi cât se poate mai îndelungă. Să vă spun oare, de v-o fi interesând, cum petrec eu, cum trăiesc eu? Zău, dacă ar fi fost acesta scopul scrisorii mele mai bine n-o mai scriam, căci cutezarea mea, orcât de mare să fie, n-a ajuns încă până acolo, ca să cred că v-ar interesa într-un grad oarecare să ştiţi cum se află umilita me a personalitate. Eu vă scriu, v-o spun curat, ca să am de nu dreptul, dar cel puţin pretextul de-a pretinde un răs­puns, şi acel răspuns, ce mata o numeşti critică, nu-l cer decât în acelaşi grad în interesul matale, cât şi în interesul meu. De rest îmi veţi spune sau îmi veţi permite cel puţin a observa la mata ceea ce vi sau mi se va părea o destul de important sau de neimportant ca să-mi comunicaţi şi mie; lucru ce vă va proba că nu prea sunt pretenţios. Sfârşesc prin a nu vă săruta mâna, pentru că orcât de mic sunt eu şi orcât de mare eşti mata, totuşi celei mai mari părţi a matale îi pare bine să fie egală cu mine, adică egale între sine, pentru că şi eu fac parte din partea cea mare a matale, care parte voieşte suspomenitul lucru, după părerea unora din ai matale, necuviincios.

Salut însă pe toţi acei copii buni care, încercându-se de mine, vor saluta cu părere de bine această scrisoare a mea: însă, fiindcă salutări aeriane şi necunoscute sunt imposibile şi fiindcă nu voi să dau sinet în loc de bani, de-aceea vă dau ma­tale deplină putere executivă ca să-i salutaţi pe toţi în locul meu; lucru ce li va fi mai drag decât dacă executarea aces­tei voinţe ar fi fost tot în puterea mea.

În fine, dacă veţi vedea că n-am fond şi voi să mă susţin numai cu creditul personal (ca mulţi alţii) sau cu furtul de prin alţii (asemenea ca mulţi) – dă-mă mata de gol pe mine, cum n-ai dat pe alţii şi dă-mi prin verdictul matale deplină caree de calicie.

V-aş fi scris mai mult, dar... la ce să vă supăr mai mult cu cartea de vizită a unui om, când grija matale cea mare eşti mata însuţi... Îmi permit numai a mă subsemna al Domniei-voastre.

Amic or inamic – toute-egale,

M. B.