Auzit-aţi de-un oltean,
De-un oltean, de-un craiovean
Ce nu-i pasă de sultan?
Auzit-aţi de-un viteaz
Care veşnic şade treaz
Cât e ţara la necaz?
Auzit-aţi de un Mihai
Ce sare pe şapte cai
De strigă Stambulul vai?
El e Domnul cel vestit
Care-n lume a venit
Pe luptat şi biruit.
Spuie râul cel oltean,
Spuie valul dunărean
Şi codrul călugărean
Câte lupte au privit,
Câte oşti au mistuit
Câte oase-au înălbit?
Mulţi ca frunzele de brad,
Ca nisipul de pe vad,
Ca gemetele din iad!
Spuie corbii munţilor
Şi fiarele codrilor
Care-a fost nutreţul lor?
Fost-au leşuri tătăreşti
Şi turceşti şi ungureşti
Date-n săbii româneşti!
Alelei! Mihai, Mihai!
Căci de noi milă nu ai,
Să ne scapi de-amar şi vai![1]

1.    ↑ Acest cântec l-am găsit scris într-o psaltire foarte veche din biblioteca mănăstirii Neamţului. Dedesubtul cântecului erau următoarele cuvinte scrise cu slovă călugărească: ,,Scrisu-s-au acest viers bătrân de mine, ieromonahul Paisie, credincios rob al lui Dumnezeu, iar eu l-am auzit şi l-am învăţat de la răposatul bunul meu, Stoian Jolde armăşelul".