Posibil astăzi, pentru unii tineri acest subiect pare a fi o poveste, întîmplată demult şi despre care se vorbeşte doar. Astăzi, sînt multe modificări în modul de trai, în cultura populară, care au pus pe cîntarul vremii un şir de valori materiale şi sociale noi. Însă, în amintirea acelor care mai sînt cu noi doar în gînduri, păstrăm nişte adevăruri trăite, nişte norme, care erau respectate de fiecare familie, şi anume pregătirea şi acumularea bunurilor materiale. O parte din acestea se utilizau în decorul casei, la sărbători, iar cele mai preţioase lucrări confecţionate, de obicei, manual se păstrau, se adunau de toate categoriile pentru a completa un anumit registru de obiecte, care purta denumirea de „zestre” pentru fiece fată. La moldoveni este o tradiţie să se dăruie zestre tinerilor, atît fetelor, cît şi băieţilor, cu ocazia căsătoriei. Băieţilor, de asemenea, „le se dădeau de acasă unele obiecte preţioase”, însă nu se punea accent pe ele în cadrul nunţii, cum se proceda cu zestrea fetelor, care se scotea în ochii lumii ca să fie vazută şi admirată.

Despre componenţa zestrei unor fete din familii înstărite vorbesc un şir de documente istorice, testamente şi danii, foi de zestre, din care aflăm ce obiecte li se dădeau ca zestre în secolele trecute.

Zestrea, numărul, calitatea şi categoriile de obiecte date drept zestre fetelor depindea de starea social-economică a familiei de numărul copiilor, de nivelul de integrare a membrilor familiei în producerea obiectelor de artă populară ş. m. a.

Care erau obiectele tradiţionale, care constituiau zestrea fetei? În primul rînd, toate categoriile de ţesături lucrate manual, obiecte pentru împodobirea locuinţei, pentru ducerea gospodăriei, de uz casnic etc., lada de zestre cu pînzeturi pentru îmbrăcăminte, ştergare ş. m. a. După tradiţie femeia trebuia „să-şi îmbrace casa şi familia”. În plus, trebuia să-şi amenajeze un colţ cu zestre de acasă, care consta din 1-2 covoare mari alese neted cu două feţe, 2-3 lăicere groase ţesute în război, cîteva valuri de 20-30 metru de păretare diferite (cadrilate, iţate, alese), ţoluri vrîstate de lînă, de cînepă, de podea, cuverturi de lînă de acoperit patul, iorgane de lînă, cusute manual, perne mari – 4 şi mici 4 ş. m. a. Este interesant să ştim, că în trecut în dependenţă de ocupaţiile familiei şi rolul femeii în ea, erau un şir de obiecte, fără de care zestrea nu era deplină, iar fără aceste piese fata putea fi întoarsă acasă de soacră. În componenţa zestrei fata trebuia neapărat să aibă un val de ţesătură pentru saci, un ţol mare (3x4 metri) de cînepă, numit „ţol de grîu”, „ţol mare”, „veretcă”, care era folosit la diverse lucrări în gospodărie (la uscat grîul, răsăritei, la vînturat grăunţele, la organizarea cortului de nuntă etc.). Fata trebuia să aibă 1-2 covoare şi o „prostire de perete” mare şi frumos brodată şi croşetată, cu care acoperea hainele. Peste tot în Moldova fetele trebuiau să aibă de acasă ştergare de gospodărie, feţe de masă, şerveţele. Cea mai frumoasă faţă de masă cu 12 şerveţele era folosită în cadrul nunţii la amenajarea „mesei dulci a miresei”, după ce avea loc dezbrăcarea miresei şi ea de acuma ca tînără nevastă servea vin şi dulciuri la masa pregătită de ea şi nănaşă. În componenţa zestrei deosebim şi unele aspecte zonale. În sudul şi centrul ţării fetelor trebuia să le mai dea multe prosoape (100-250), un poloboc nou pentru vin, pe cînd în fostul judeţ Hotin – multe ţesături, covoare şi rînduri de haine naţionale.

Însăşi momentul de transmitere a zestrei fetelor a fost urmat de multe obiceiuri: de înţelegere la logodnă, despre volumul zestrei, ritualul de „luare a zestrei” în cadrul nunţii, „jocul zestrei” de către tineri - un dans sub melodia hostropăţului, „întîlnirea miresei cu lada cu zestre şi celelalte lucruri în casa soacrei mari etc. Este important de ştiut, că zestrea fetei rămînea pentru totdeauna a ei, soţul nu avea drept la împărţirea ei în caz de despărţire cu soţia.

Nu numai fetelor, dar şi băieţilor cu ocazia căsătoriei li se dădeau de acasă unele ajutoare, care trebuiau să-l ajute pe fecior să-şi înceapă o gospodărie. În multe sate se aminteşte că la băieţi li se da cîte o bucată de pămînt pentru a ridica o casă, materiale de construcţie, un cal, cîteva oi ş. a. Rudele îi ajutau pe tinerii însurăţei cu tot ce era posibil, ca ei să-şi ridice o casă. Iar în acest scop se organizau clăci pentru diferite lucrări la casă: la făcut lampaci, la muruit, la pus podul ş. m. a. Mama întotdeauna pregătea feciorului să-i dea de acasă: un lăicer, un ogheal, o pernă, un cearşaf, acestea aveau o anumită semnificaţie în cazul neplăcerilor în familie.

Am enumerat în cadrul zestrei valori materiale, dar alături de acestea o mare atenţie se atribuia zestrei spirituale a fetelor: hărnicia şi înţelepciunea lor, cumsecădenia, cunoştinţele de creare a noilor valori materiale, dar şi cele de a coordona lucrurile în gospodărie, a găti bucate, a coase, a ţese, a spăla rufe, a creşte copiii ş. m. a.

Din toate cele enumerate mai sus ca componente ale zestrei – puţine au rămas. Astăzi fenomenul „zestrei” e mult prea modificat, au apărut noi valori în structura ei (sume de bani, seturi de mobilă, case, maşini, studii etc.). Au dispărut multe elemente legate de specificul util şi de împodobire a locuinţelor din trecut (păretare, ţoluri, prostirea de perete, prosoape, saci, veretcă etc.).

Totodată dispar multe valori legate de spiritualitatea, educaţia fetelor, ele nu mai sînt considerate braţe de muncă, dar se folosesc de drepturi egale, de valoare, spre exemplu sînt considerate studiile, locul de muncă şi salariul, starea socială a părinţilor.