Pojoga Nicolae

Nicolae Pojoga – operator, jurnalist-fotograf, redactor, pedagog.

Născut la 17 aprilie 1950 în comuna Ciuciuleni, raionul Nisporeni, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Fizică şi Matematică la Universitatea de Stat din Chişinău în anul 1972. Apoi cursurile TOT (Trening Photojurnalism Trainers) SFFMPH din Sofia, Bulgaria în anul 2003. A urmat apoi cursurile pentru jurnalişti-fotografi la Sarajevo, în cadrul proiectului olandez „Danish school of journalism". Apoi, a petrecut o lună la Universitatea din Missouri în Columbia, a predat la Școala Superioară de Jurnalism.

Activitatea de creaţie şi-a început-o în anii 1980 în calitate de jurnalist-fotograf al presei scrise și la televiziuni, de corespondent special și expert în jurnalism în condiţii extreme al țării, atît din ţară, cît şi de peste hotare. A filmat conflicte militare (prima experiență: revoluția din 1989 de la Bucureşti), demonstrații în masă, inundații, cutremure etc.

A lucrat în bază de contracte pentru EPA Francfurt, Rom-Pres Bucureşti, Basa-Press Chişinău, Reuters, AP, BBC, Moldova-press (1989-1992). Fondator al Agenției de Fotojurnalism „Argus", care în anii 1991-1993 a activat la Riga, Vilnius, Nagorno-Karabakh, Moldova și Rusia. A lucrat în calitate de jurnalist-fotograf, redactor, director de programe la ziare şi agenţii de noutăţi din Moldova (1993-1999). A colaborat cu ziarul „Nezavisimaia Moldova" (1999-2001), iar la Centrul pentru Jurnalism şi Situaţii Extreme a fost expert pentru Moldova la Moscova (2000-2004), lector superior la Facultatea de Jurnalism, Universitatea de Stat din Chişinău (2003-2006) şi la ULIM. Din 2006 pînă în prezent activează în calitate de lector-superior al Catedrei Multimedia la Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice.

În perioada anilor 1990-2007 a participat cu lucrările sale la expoziţii de fotografie în diferite orașe ale lumii: București (1990,1991,1992); Statele Unite ale Americii: Johnson, Vermont (2003), New York (2007); Craiova (2006); Sibiu (2007); Chișinău (2007).

Este membru al Uniunii Cineaștilor din Moldova şi al Artiştilor Fotografi din Republica Moldova, membru al Comisiei pentru Libertatea Presei.

Publicaţii:

„Etica şi profesionalismul în fotografia de presă", Editura Comitetului pentru libertatea presei, 2002,

„Fotojurnalism in extreem situations", Studii metodologice CPL, 2002, Chişinău.

„Etica business-ului în mass-media". Cercetare în cadrul proiectului SEENPM, Editura Centrului Professional Media în statele din Sud-Estul Europei Sofia, 2005.

Filmografie:

„Război şi pace în Moldova", Studioul AVE-Film, 2004, documentar, redactor.

„Eliminatorii" („Lichidatorii"), Fundaţia „Miliecontact", 2007.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1803
Populația:
1295 locuitori

Voloviţa este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile Voloviţa și Alexandru cel Bun. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Soroca și la 149 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1295 de oameni. Satul Volovița a fost menționat documentar în anul 1803.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.