|
A fost reabilitat un drum de importanţă regională din sudul ţării
Lucrările de reabilitare şi modernizare a drumului de importanţă regională – strada Ivan Spirin din municipiul Cahul au fost finalizate. Proiectul a fost evaluat recent de o comisie de recepţie care a constatat că acesta a fost executat în conformitate cu cerinţele de rigoare.
Proiectul este important pentru trei raioane din sudul ţării, deoarece str. Spirin reprezintă o cale de ocolire a oraşului Cahul care oferă acces mijloacelor de transport spre orașele Taraclia și Vulcăneşti. Potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud), în urma dării în exploatare a străzii reparate, vor beneficia locuitorii orașului Cahul, precum și ai raioanelor Taraclia și Vulcănești.
Proiectul de la Cahul a demarat în anul 2014, fiind implementat de ADR Sud în parteneriat cu Primăria municipiului Cahul, Consiliile raionale Cahul, Taraclia și Vulcănești. Grație implementării programului a fost reparat un sector de drum de 2,6 km, cu trotuarele aferente.
Costul proiectului „Reabilitarea și modernizarea drumului de importanță regională - strada Ivan Spirin din mun. Cahul" este de circa 37 milioane de lei, bani alocaţi din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională. "Am avut ca obiectiv general eficientizarea transportului de mărfuri şi călători în Regiunea de Sud a Republicii Moldova prin îmbunătăţirea infrastructurii rutiere", au precizat surse de la ADR Sud.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Почему горожане решили подарить своим сыновьям деревенское детство?
- Доброта к окружающим - главное в воспитании человека
- Сон. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Незаметно предательство стало нормой
- Делайте всего одну вещь каждое утро, чтобы начать терять вес
- Сырный дом Анненковых: как гомельчане переселились в деревню и открыли мини-сыроварню (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1656
- Populația:
- 874 locuitori
Valea Trestieni este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Isăicani, Luminița, Odobești, Valea Trestieni şi Selișteni. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Nisporeni și la 92 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului Valea Trestieni constituia 874 oameni. Satul Valea Trestieni a fost menționat documentar în anul 1656.
Comments
(0)