|
Photo: depositphotos.com |
Simbolul culorilor cu care se vopsesc ouăle
Ouăle de Paşte sînt una dintre principalele caracteristici ale sărbătorilor creştine, amintind de Învierea lui Hristos.
Ouăle pentru marea sărbătoare a creştinătăţii pot fi vopsite în diverse culori – de la roşu la albastru închis. Fiecare culoare poartă un mesaj şi o semnificaţie deosebită. Roşul este de obicei asociat cu sîngele lui Hristos, însă culoarea în sine simbolizează iubirea şi speranţa. Conform legendei, Maria Magdalena s-a înfăţişat Împăratului Tiberiu pentru a cere dreptate pentru condamnarea lui Isus.
Apărînd în faţa împăratului cu un ou alb în mînă, aşa cum era obiceiul de a se oferi în dar cu ocazia unei sărbători, i-a spus acestuia că după ce a suferit Patimile, „Hristos a Înviat!”. Împăratul i-a răspuns că este greu de crezut ca cineva să se întoarcă din moarte, aşa cum oul pe care l-a primit în dar nu îşi poate schimba culoarea în roşu. Iar oul s-a colorat atunci în roşu.
De atunci, în mod tradiţional, primul ou vopsit este de culoare roşie. Galbenul simbolizează lumina şi fericirea, în timp ce nuanţele de portocaliu sînt semnul rezistenţei şi forţei. Albastrul reprezintă sănătatea, dar şi puritatea, pacea, un nou început, nevinovăţia, Paradisul divin.
Verdele este asociat cu sosirea primăverii, naşterea unei noi vieţi, nemurirea şi speranţa. Rozul simbolizează iubirea, noile emoţii ale vieţii. Numărul ouălor vopsite trebuie să fie întotdeauna impar. Conform tradiţiei, primul ou este vopsit de cea mai în vîrstă femeie din familie. În Sîmbăta Mare, ouăle sînt duse la biserică, pentru a fi sfinţite.
Source:
- Посол обратился с важным предупреждением к гражданам Молдовы, находящимся в Израиле
- Эффективность и комфорт: новые Škoda Kodiaq и Superb – главные точки притяжения в выходные в Кишинев…
- Компания Viorica Cosmetic становится все более конкурентоспособной на рынке ЕС ©
- Компания DAAC Hermes представила впечатляющие автомобильные премьеры на Arena Auto Fest 2024 ©
- Москович: Любителей хорошей музыки ждёт исключительный концерт в Кишиневе 14 сентября ©
- DAAC Hermes: Эксклюзивные премьеры на Arena Auto Fest 2024 ©
- Угроза цифровой свободы: Единая система оплаты лицом в России и ее схожесть с китайской системой соц…
- 3 корня для здоровья - рецепты травницы
- Клёст после смерти не разлагается и превращается в мумию
- Мы всякого гения потушим в младенчестве - Басилашвили
- Прищепка на ухе облегчит боли!
- Генетические последствия блуда
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1554
- Populația:
- 1464 locuitori
Pașcani este un sat și comună din raionul Hîncești. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pereni și Pașcani. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Hîncești și la 63 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1464 de locuitori. Satul Pașcani a fost menționat documentar în anul 1554.
Comments
(0)