|
Vasile Chirtoca: "Sădirea haotică a copacilor în parcuri trebuie oprită!"
Orice proiecte de reconstrucție parcurilor și scuarurilor din capitala trebuie aprobate în cadrul ședinței Consiliului Municipal pentru a opri practica plantării haotice a copacilor în parcuri și scuaruri care nu corespund proiectelor peisagistice preconizate inițial și agravează relieful natural existent.
Această opinie a fost exprimată într-un interviu pentru Noi.md de Președintele Comisiei pentru Construcții, Arhitectură și Relații Funciare a Consiliului Municipal Chișinău, Vasile Chirtoca.
El a menționat că în timpul administrării liberale a capitalei a avut loc o bătaie de joc față de parcuri.
”Toate parcurile noastre (și nu numai cele care se află în zona istorică) au fost construite în baza unor proiecte peisagistice bine puse la punct, ele-s unice în felul lor. În parcurile mari de la noi există în mod obligatoriu un iaz, sau o cascadă de lacuri, poiene frumoase, este selectată reușit componența copacilor (platan, pin, brad, tei, arțar…) și plantarea s-a făcut cu înțelegerea perspectivelor și a dimensiunilor în așa fel, ca să fie frumos și să creeze sentimentul de ordine și armonie. În parcurile noastre au fost amenajate chibzuit cărările, trotuarele, chiar străzi întregi. Din start, acestea erau capodopere de arhitectură peisagistică, și orice imixtiune în proiectul lor este inadmisibilă, în special dacă angajații primăriei și a întreprinderilor municipale respective nu prea înțeleg aceste chestiuni”, a menționat Vasile Chirtoca.
El a menționat că pe vremea primarilor precedenți, spre exemplu, dezvoltatorul care obținea autorizația pentru construcție și permisiunea de a defrișa un număr oarecare de copaci, era obligat să planteze același număr de copaci în alt loc, inclusiv în parcuri. În rezultat, în parcurile noastre multe poiene frumoase, inițial prevăzute de proiectul peisagistic, au început să fie plantate cu copaci, ceea ce deteriora semnificativ peisajul natural existent.
”Acelaș lucru îl vedem în cazurile, în care politicienii dornici de PR inițiază în zilele de odihnă campanii de plantare a copacilor, fără a chibzui unde și ce anume plantează – principalul e să fie arătați la televizor ca mari iubitori ai naturii. Cu regret, această practică nici azi nu a fost eliminată definitiv. Noi credem, că este un lucru ilegal, de aceea am expediat în adresa Primarului general o scrisoare și pregătim un proiect de decizie a Consiliului Municipal care prevede ca orice proiecte de reconstrucție a parcurilor și scuarurilor să fie aprobate de Consiliul Municipal”, a subliniat Președintele Comisiei pentru Construcții, Arhitectură și Relații Funciare a Consiliului Municipal Chișinău, Vasile Chirtoca.
Source:
- Важное объявление для граждан Молдовы в Израиле, касающееся водительских прав
- Важное сообщение посольства Великобритании в Молдове
- Как отказаться от второго гражданства?
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- Слово о Личности с большой буквы. О педагоге-новаторе Михаиле Щетинине
- Щенячая терапия (Видео)
- Взрослые учат животных, а дети их просто любят (Фото)
- Более ста молодых людей приняли участие в Чистых играх в заповеднике Старый Оргеев ©
- Овес - эликсир жизни
- Женщина спасла льва до того, как он ушёл с этого мира и он трогательно попрощался с ней
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1437
- Populația:
- 617 locuitori
Teleşeuca este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Teleşeuca și Teleşeuca Nouă. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Dondușeni și la 203 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 617 oameni. Satul Teleșeuca a fost menționat documentar în anul 1437.
Comments
(0)