Chişinăul pierde vestigii istorice
Chişinăul riscă să-şi piardă identitatea, iar locuitorii Capitalei - şansa de a-şi cunoaşte istoria. Concluzia aparţine arheologilor care spun că ritmurile accelerate de dezvoltare urbană distrug vestigiile încă neexplorate, scrie publika.md. Reprezentanţii Ministerului Culturii doar strîng din umeri şi spun că nu sînt bani pentru cercetări arheologice.
Prima atestare documentară a Chişinăului datează din 1436. De atunci, puţine documente s-au păstrat prin arhive despre evoluţia oraşului. Singura sursă de informaţii care a mai rămas, potrivit specialiştilor, sînt săpăturile arheologice. Doar că în ultimii 100 de ani, Chişinăul nu a fost cercetat aproape deloc. Abia în 2010 au fost fîcute cîteva săpături.
"Aici, lîngă biserica Măzărachi, a fost cercetată o parte din vechiul cimitir al chişinăuienilor şi s-au găsit cîteva straturi culturale, care permit reconstituirea unor etape evolutive ale Chişinăului", susţine şeful sectorului arheologie de la Muzeul de Arheologie şi Istorie, Ion Tentiuc.
Tot în 2010, a fost aprobată Legea privind patrimoniul arheologic, fiind creată şi agenţia naţională de profil. Situaţia nu s-a schimbat spre bine, de atunci.
Orice construcţie nouă, începută în centrul istoric, fară o cercetare arheologica, duce la distrugerea irecuperabilă a turuturor marturiilor culturii medievale urbane a Chişinăului. În consecinţă, locuitorii Capitalei sînt privaţi de dreptul de a-şi cunoaşte istoria.
"Sub pămînt stau străzile oraşului vechi, stau rămăşiţele construcţiilor, pivniţilor, beciurilor. Toţi parcă se întrec să distrugă toate mărturiile trecerii prin istorie a oraşului Chişinău", susţine şeful direcţiei patrimoniu de la ministerul Culturii, Sergius Ciocanu.
Reprezentanţii statului şi de această dată spun că de vină este lipsa banilor.
"Astăzi nu avem niciun fond, situaţia este foarte tristă. Pentru cercetări arheologice, în ultimii 10-15 ani, nu a fost alocat de către autoritatea publică centrală, de către ministerul Culturii niciun ban", spune viceministrul Culturii, Gheorghe Postică.
În prezent, în raza municipiului Chişinău există peste o sută de situri care prezintă interes pentru arheologi.
Sursa: publika.md
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- Обнародованы подробности операции по эвакуации молдавских граждан из Ливана
- Важное сообщение посольства Молдовы в Израиле
- Update: Сколько молдаван попросили эвакуировать их из Ливана
- ATC-Agrotehcomerț представил на Moldagrotech супертехнику по очень выгодным ценам ©
- Экопоселению Ковчег 22 года. Часть 1 (Видео)
- Будьте осторожны, когда покупаете бананы! Знаете ли вы, что означают ЭТИ наклейки?
- Агромашина представила широкую гамму техники на выставке Moldagrotech
- Планета начала жить в другом измерении
- Эта трава входит в число выдающихся целительных трав!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1554
- Populația:
- 1007 locuitori
Glinjeni este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Glinjeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanță de 10 km de orașul Șoldănești și la 122 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1007 oameni. Satul Glinjeni este atestat documentar la 20 aprilie 1554.
Comments
(0)