06 aprilie 2014, 12:23 views 15571
06 aprilie 2014, 12:23 views 15571

Chişinăul pierde vestigii istorice

Chişinăul riscă să-şi piardă identitatea, iar locuitorii Capitalei - şansa de a-şi cunoaşte istoria. Concluzia aparţine arheologilor care spun că ritmurile accelerate de dezvoltare urbană distrug vestigiile încă neexplorate, scrie publika.md. Reprezentanţii Ministerului Culturii doar strîng din umeri şi spun că nu sînt bani pentru cercetări arheologice. 

Prima atestare documentară a Chişinăului datează din 1436. De atunci, puţine documente s-au păstrat prin arhive despre evoluţia oraşului. Singura sursă de informaţii care a mai rămas, potrivit specialiştilor, sînt săpăturile arheologice. Doar că în ultimii 100 de ani, Chişinăul nu a fost cercetat aproape deloc. Abia în 2010 au fost fîcute cîteva săpături.

"Aici, lîngă biserica Măzărachi, a fost cercetată o parte din vechiul cimitir al chişinăuienilor şi s-au găsit cîteva straturi culturale, care permit reconstituirea unor etape evolutive ale Chişinăului", susţine şeful sectorului arheologie de la Muzeul de Arheologie şi Istorie, Ion Tentiuc. 

Tot în 2010, a fost aprobată Legea privind patrimoniul arheologic, fiind creată şi agenţia naţională de profil. Situaţia nu s-a schimbat spre bine, de atunci.

Orice construcţie nouă, începută în centrul istoric, fară o cercetare arheologica, duce la distrugerea irecuperabilă a turuturor marturiilor culturii medievale urbane a Chişinăului. În consecinţă, locuitorii Capitalei sînt privaţi de dreptul de a-şi cunoaşte istoria.

"Sub pămînt stau străzile oraşului vechi, stau rămăşiţele construcţiilor, pivniţilor, beciurilor. Toţi parcă se întrec să distrugă toate mărturiile trecerii prin istorie a oraşului Chişinău", susţine şeful direcţiei patrimoniu de la ministerul Culturii, Sergius Ciocanu.

Reprezentanţii statului şi de această dată spun că de vină este lipsa banilor.

"Astăzi nu avem niciun fond, situaţia este foarte tristă. Pentru cercetări arheologice, în ultimii 10-15 ani, nu a fost alocat de către autoritatea publică centrală, de către ministerul Culturii niciun ban", spune viceministrul Culturii, Gheorghe Postică. 

În prezent, în raza municipiului Chişinău există peste o sută de situri care prezintă interes pentru arheologi.

 

Sursa: publika.md

Cuvinte cheie:

biserica , arheologie , Chisinau

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1605
Populația:
15462 locuitori

Vulcăneşti este un oraş din Republica Moldova, în componenţa Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia. Amplasat în partea de sud a republicii, oraşul Vulcăneşti este situat la o distanţă de 200 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 15462 locuitori. Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1605.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.