Orăşel european în sud-estul Moldovei
Foto: trm.md |
Trăiesc ca în Europa şi nu vor să plece la muncă peste hotare. Vorbim despre locuitorii orăşelului Tvardiţa, raionul Taraclia. Consilierii au creat împreună cu primarul condiţii de trai foarte bune pentru o localitate ce se află aproape de hotarul ţării. Oamenii susţin că nu vor să plece peste hotare, pentru că au de lucru acasă.
Acum un an, această localitate era sat. Locuitorii au cerut Parlamentului să le schimbe statutul şi de atunci a devenit oraş. În Tvardiţa sînt două şcoli, două grădiniţe, un colegiu de muzică, o şcoală de arte şi o zonă economică bine dezvoltată.
Oraşul Tvardiţa are 6200 de locuitori, un centru de distracţii și filiale a două bănci mari. Orăşelul este curat, iar secretul, susţin angajaţii de la serviciul „Tvardisan”, este că orăşenii achită pentru colectarea deşeurilor în fiecare lună.
„Colectarea deşeurilor se face în proporţie de 95%. Anterior adunam, în trei luni, cinci-șase mii de lei din partea oamenilor, iar acum volumul s-a majorat pînă la 18 mii de lei. Toată lumea achită”, susține Gheorghe Clincov, directorul ÎM „Tvardisan”.
În Tvardiţa, străzile nu erau, însă, întotdeauna curate. Oamenii nu achitau banii pentru evacuarea deşeurilor, o practică valabilă şi pentru alte sate din Moldova. Administraţia locală a găsit o soluţie: a inclus într-o singură factură toate utilităţile: apă, deşeuri şi altele.
„Pe parcursul a trei ani noi am procurat şi autospeciale pentru a menţine curăţenia în oraş. Banii obţinuţi îi repartizăm pentru reparaţia drumurilor, iluminarea oraşului. Localitatea noastră este iluminată așa ca un orăşel european”, afirmă Maria Pascova, consilier în Tvardiţa.
Străzile din orășel sînt nu numai iluminate, dar şi supravegheate video, fapt ce le oferă oamenilor mai multă siguranţă.
Toată populaţia adultă din oraş are un loc de muncă. Şi cei tineri îşi văd viitorul acasă. Vitalie este student la Universitatea Tehnică a Moldovei. Bani pentru facultate nu are, dar îl ajută să-şi achite contractul întreprinderea la care lucrează. „Eu îmi fac studiile la specialitatea tehnolog. Banii pentru contract sînt achitați de întreprindere. Cînd termin facultatea, revin aici”, susține tînărul.
Tvardiţa este un orăşel tipic european cu străzi asfaltate, o infrastructură dezvoltată, instituţii sociale şi comerciale. Agenţii economici vor să vină aici să-şi deschidă afaceri. Tot ce vor locuitorii din Tvardiţa e ca şi în alte sate lumea să trăiască la fel de bine.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1576
- Populația:
- 1956 locuitori
Lucăşeuca este un sat din cadrul comunei Selişte, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 9 km de oraşul Orhei şi la 49 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1956 de oameni. Satul Lucășeuca a fost menționat documentar în anul 1576.
Comments
(0)