|
La Rezina a fost Zi de Hram (Foto)
La Rezina a fost sărbătoare – locuitorii și oaspeții lor au cinstit Hramul bisericii din localitate, "Acoperământul Maicii Domnului". A fost o zi frumoasă de toamnă, cu multă lumină și căldură chiar pentru această perioadă autumnală.
În dimineața zilei, creștinii au mers la biserică, unde s-au rugat la Domnul și la ocrotitoarea lor, Maica Născătoare de Dumnezeu. După care, împreună cu oaspeții, au chefuit cum se obișnuiește de veacuri la moldoveni în zi de hram, mulțumind pentru toate câte li s-au dat în acest an.
În oraș întreaga zi a răsunat muzica. Pe la amiază, autoritățile raionale, împreună cu cele orășenești, au mers la piatra de temelie a orașului, unde au depus flori, au discutat despre orașul nostru și despre necesitatea amenajării locului care înveșnicește vatra așezării atestată pe 5 februarie 1495 cu numele de Rezina.
Seara a fost, pe bune, fascinantă. În piața din centrul orașului – multă lume, scrânciobe care nu-i mai încăpeau pe toți doritorii de a se avânta în tării, iar de pe scenă – cântece mai vechi și mai noi în interpretarea cunoscuților și îndrăgiților artiști autohtoni Ion Suruceanu, Olga Ciolacu, Ricu Vodă, Adrian Ursu, Formația "ProBachus", Constantin Manole într-un spectacol de neuitat, moderat incendiar de către Doinița Gherman.
În toiul concertului pe scenă au urcat dna Eleonora Graur, președintele raionului Rezina, și dl Simion Tatarov, primarul de Rezina, care i-au felicitat pe toți orășenii și oaspeții acestora cu prilejul Hramului bisericii din localitate, dorindu-le multă sănătate și succese în activitatea cotidiană. Tot atunci pe scenă au fost invitați karatiștii rezineni, care recent au revenit din Serbia, de la Campionatul mondial la Karate Shotokan, cu locuri premiante. Președintele raionului le-a înmânat lui Alexandru Zamă, Andrei Stratulat, Arcadie Orgheev și conducătorului Clubului "Kaarte Kay" Sergiu Purice câte 2000 de lei pentru victoria adusă la Rezina, iar mamelor tinerilor sportivi dl Simion Tatarov le-a dăruit flori ca și recunoștință pentru fiii pe care îi cresc și educă. Iar mulțimea de lume adunată în piață a aplaudat îndelung victoria karatiștilor și atitudinea față de cei care ne duc faima și bunul nume departe de hotarele orașului, raionului, țării chiar.
Spectacolul de sărbătoare a mai fost intrerupt încă o dată, când în cer s-au avântat razele multicolore ale focurilor de artificii, spre bucuria și mulțumirea orășenilor și oaspeților acestora. După care mulțimea a fost încântată de prestația membrilor Formației "ProBachus", distrându-se și savurând din plin din atmosfera de sărbătoare până seara târziu.
La Rezina a fost Zi de Hram. O zi frumoasă, cu oameni buni și oaspeți dragi, cu cântec, joc și voie bună... O zi de neuitat.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1792
- Populația:
- 150007 locuitori
Tiraspol este un municipiu din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea este situată pe malul stîng al Nistrului la o distanță de 73 km de Chișinău. Conform datelor din 2010 orașul avea o populație de 150007 locuitori. Orașul Tiraspol a fost întemeiat în anul 1792.
Comments
(0)