Cetăţile medievale moldovenești - Soroca, Hotin şi Suceava – vor fi renovate
Bijuteriile medievale - cetăţile Soroca, Hotin şi Suceava vor fi renovate pe banii UE. La restaurarea cetăţilor vor participa specialişti naţionali şi internaţionali.
Locuitorii din Soroca spun că, odată renovată cetatea Sorocii va atrage turişti din toată lumea. Cetatea Sorocii, considerară perla monumentală a R.Moldova se află astăzi într-o stare deplorabilă. Potrvit unor documente, acum cîteva decenii, au fost efectuate lucrări de renovare, dar fără a se ţine cont de specificul istoric şi materialul din care a fost zidită. Proiectul a fost estimat la 3 milioane de euro.
Fortificaţiile din piatră în Moldova medievală, amplasate la hotarele ţării, erau cetăţi de apărare, formînd o centură, alcătuită din două frontiere distincte.
La frontiera de vest se află Cetatea Neamţ, Cetatea Şcheia, Cetatea de Scaun de la Suceava, cunoscute drept castele voievodale, construite în deceniul opt al secolului XIV, atribuite lui Petru Muşatinul. La frontiera de est cetăţile sînt situate pe malul drept al Nistrului: Cetatea Hotin, Cetatea Albă, Soroca şi Tighina, iar la vest – Cetatea de la Roman. Era folosită în calitate de cetate şi reşedinţa aristocratică de la Orheiul Vechi.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 68 locuitori
Bălţata de Sus este un sat din cadrul comunei Bălţata, raionul Criuleni. Satul Bălţata de Sus se află la o distanţă de 26 km de orașul Criuleni și la 13 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 68 de oameni. Satul Bălţata de Sus a fost întemeiat la începutul secolului XX.
Comments
(0)