10 july 2022, 16:30 Health views 11007
Condimentele ce te feresc de cancer
10 july 2022, 16:30 Health views 11007

Condimentele ce te feresc de cancer

Din păcate, numărul persoanelor bolnave de cancer este într-o ascensiune continuă. Alimentația rațională reprezintă de fapt, criteriul esențial ce te ajută să te menții sănătos și să previi apariția acestei afecțiuni grave. S-a demonstrat că unele condimente utilizate de noi în prepararea bucatelor au o mulțime de beneficii pentru sănătate.

Șofranul

Potrivit medicului neurolog David Servan-Schreiber, niciun alt ingredient alimentar nu are un efect antiinflamator de o asemenea putere precum şofranul. Iar această proprietate este dată de curcumină, care este o substanţă foarte preţioasă din şofran. „În laborator, curcumina inhibă dezvoltarea cancerului de colon, ficat, stomac, sîn, ovar şi chiar în cazul leucemiei. Acţionează, de asemenea, în angiogeneză şi forţează celulele canceroase să moară", scrie specialistul în cartea sa „Anticancer".

Ghimbirul

S-au descoperit peste 500 de compuşi în rădăcina de ghimbir, toţi avînd efecte spectaculoase asupra corpului nostru. Numeroase studii au arătat că ghimbirul are efect anticancerigen.

Nu numai că protejează corpul de cancer, dar el s-a dovedit că micşorează tumorile deja existente şi împiedică răspîndirea acestora în corp. Gingerolul, o substanţă care se regăseşte în ghimbir, este responsabilă cu acest efect miraculos asupra corpului, se arată într-un studiu apărut în National Center for Biotechnology Information.

Spirulina

Este o algă recunoscută pentru faptul că are cel mai mare conţinut de vitamine, microelemente, aminoacizi și fermenţi. Ea poate să fie folosită ca un condiment în mîncărurile şi smoothie-urile tale, însă trebuie să ştii că ea are un gust aparte şi trebuie să te obişnuieşti cu el. Pentru iubitorii preparatelor care au la bază algele marine nu va fi un efort foarte mare pentru a include pulberea de spirulină în alimentaţia lor.

Pe lîngă conţinutul ridicat de proteine, spirulina mai are betacaroten, vitamina B12, acid gama linolenic, enzime, oligominerale şi multă clorofilă. Poate unul dintre cele mai importante beneficii pe care le aduce spirulina pentru sănătatea corpului este acela că are un efect detoxifiant asupra sîngelului, curăţîndu-l de toxine.

De asemenea, datorită unui compus din conţinutul său, numit ficocianină, spirulina are capacitatea de a inhiba formarea celulelor canceroase.

Rozmarinul

S-a demonstrat că multe plante din familia labiatelor au un efect puternic anticancerigen. Aici intră menta, cimbrul, oregano, maghiranul, busuiocul şi rozmarinul. Datorită unor substanţe din conţinutul lor, toate aceste plante acţionează asupra mai multor tumori, împiedică răspîndirea lor şi le provoacă moartea. Însă, rozmarinul are ceva în plus, după cum susţine medicul David Servan Schreiber în cartea sa „Anticancer". „Carnosolul, prezent în rozmarin, afectează şi limitează capacitatea celulelor canceroase de a invada ţesuturile învecinate. În momentul în care de vine incapabil să se răspîndească, cancerul îşi pierde caracterul virulent", explică specialistul.

De asemenea, cercetătorii de la Institutul American pentru studiul Cancerului au arătat că extrasul de rozmarin ajută substanţele active ce compun chimioterapia sa penetreze celulele canceroase. S-a demonstrat că acest extras scade rezistenţa celulelor de cancer mamar în faţa acţiunii chimioterapiei.

Pătrunjelul

Conţine o substanţă numită apigenin, care se regăseşte şi în ţelină, şi care s-a dovedit că inhibă procesul de formare de noi vase de sînge, de care tumorile au nevoie pentru a se dezvolta. Astfel că este foarte simplu să incluzi frunzele proaspete de pătrunjel în toate mîncărurile şi salatele de crudităţi pentru a beneficia de efectul protector.

Source: unica.md

Keywords:

sanatate , cancer , alimentatie

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1878
Populația:
748 locuitori

Nicolaevca este un sat din cadrul comunei Găvănoasa, raionul Cahul. Localitatea se află la distanța de 24 km de orașul Cahul și la 198 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 748 de oameni. Satul Nicolaevca a fost menționat documentar în anul 1878.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.