10 april 2016, 11:55 Health views 5186
Vor fi mai puţine spitalizări neargumentate
10 april 2016, 11:55 Health views 5186

Vor fi mai puţine spitalizări neargumentate

Medicii din spitale vor putea acorda mai multă atenție pacienților grav bolnavi. Și asta după ce va fi pus în aplicare un ordin al Ministerului Sănătății, care descurajează spitalizările neargumentate. Acest lucru le permite instituţiilor medicale să economisească bani, iar bolnavii, care necesită asistență permanentă, beneficiază de servicii de o calitate mai înaltă.

Reforma prevede ca bolnavii cu patologii uşoare să fie externaţi după 24 de ore de tratament. Ulterior, aceştia sunt supravegheaţi de medicii de familie.

Ordinul care prevede doar spitalizarea pacienţilor în stare gravă a fost emis de Ministerul Sănătăţii încă în 2013. Acesta a fost aplicat însă abia acum o lună, când Compania Naţională de Asigurări în Medicină a alocat sursele financiare necesare pentru realizarea tratamentului în ambulatoriu iar autorităţile au extins lista medicamentelor compensate.

Spitalul Raional Rezina este printre primele instituţii medicale care a aplicat tratamentul de o zi. Până în prezent, de acest serviciu au beneficiat 16 pacienţi.

"În primul rând nu este o supraaglomerare pentru spital. Dar şi costul cazului care este de 3.200. Este un caz bine plătit cu intervenţii mai puţin costisitoare pentru instituţia medicală ", a declarat directorul Spitalului Raional Rezina, Nina Postu.

În aceste condiţii, medicii pot acorda mai mult timp pacienţilor care au nevoie mai mare de ajutor.

"Ne facilitează că totuşi în secţie se internează mai puţini pacienţi, aceasta descarcă parţial secţia şi ne ocupăm mai mult cu pacienţii gravi ", a specificat şeful secţiei Chirurgie Spitalul Raional Rezina, Vitalie Nani.

Reforma este salutată mai ales de mame şi tinerii cu un program de muncă încărcat.

"Să ne scrie ce trebuie să administrăm decât să stăm internaţi şi mai tare să ne înbolnăvim"

Totuși, alţii preferă să rămână în spital, până la reabilitarea completă.

"Este bine unde e medicul de familie, dar când nu este şi nu poate veni mereu ".

Recent, Ministerul Sănătății a anunțat că extinde lista medicamentelor compensate cu 65 de titluri de preparate.

Source: www.publika.md

Keywords:

spital , medicina , sanatate

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1789
Populația:
19400 locuitori

Ceadîr-Lunga este un oraş în Republica Moldova, în componenţa Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia. Amplasat în partea de sud a republicii, pe cursul mediu al rîului Lunga, oraşul Ceadîr-Lunga este situat la o distanţă de 130 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 19401 locutori. Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1789.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.