|
Legumele: prelucrate termic sau crude?
Nu toate legumele sînt la fel de folositoare în stare proaspătă. De exemplu, țelina, morcovul, roșiile și mazărea verde, înainte de a fi consumate, este mai bine să fie prelucrate termic, pentru că, după tratamentul termic sînt mai bine assimilate de organism.
La această concluzie au ajuns specialiștii care, în cursul experimentelor au încercat să clarifice care legume ar trebui să fie consumate crude şi care metode de preparare a lor păstrează vitaminele folositoare şi antioxidanţii.
Înainte de a atinge obiectivul, cercetatorii au testat șase moduri. Legumele au fost prăjite în ulei vegetal şi fără, au fost fierte, preparate într-un cuptor cu microunde, coapte în cuptor şi gătite sub presiune.
În final s-a constatat că utilitatea legumelor în mare măsură depinde de modul în care sînt gătite. De exemplu, o cantitate mai mare de antioxidanți au păstrat legumele preparate în cuptorul cu microunde, fie prăjite pe o suprafaţă plană de metal, sau la grătar fără ulei.
La fierbere varza a pierdut cea mai mare cantitate de antioxidanţi, iar bostăneii au devenit un produs inutil. Din contra, mazărea verde, sfecla și usturoiul indiferent de modul de preparare au păstrat cea mai mare parte a substanțelor nutritive. Iar ţelina, morcovii și roșiile după tratamentul termic au devenit chiar mai folositoare.
Astfel, au concluzionat oamenii de ştiinţă, cel mai bine e să preparăm legumele în cuptorul cu microunde, iar fierberea legumelor sau gătirea sub presiune ar trebui să fie evitate, deoarece ca urmare produsele sînt lipsite de vitamine și antioxidanți.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Пифагор первым принес вегетарианство на Запад
- Остатки древних цивилизаций: шлифованные горы со следами машинной обработки (+Фото)
- В деревне счастье даётся бесплатно
- Даже минимальные дозы алкоголя оказались опасны для здоровья
- 10 интересных фактов про Молдову (Видео)
- Эти продукты очищают организм лучше любых лекарств
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1817
- Populația:
- 371 locuitori
Brînzeni este un sat din cadrul comunei Camenca, raionul Glodeni. Localitatea se află la distanța de 16 km de oraşul Glodeni şi la 186 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 371 de oameni. Satul Brînzeni a fost menționat documentar în anul 1817.
Comments
(0)