Ninsori abundente în martie: o anomalie sau un peisaj care va deveni obişnuit?
Vremea atipică pentru această perioadă dă bătăi de cap țărilor europene. Zăpezile abundente în luna martie ar putea deveni ceva obişnuit, din cauza schimbărilor climatice care se petrec la nivel global, spun unii cercetători. În ultimul secol, temperatura medie globală a crescut cu circa un grad, potrivit meteorologilor. Asta înseamnă o creştere a cantităţii totale de energie termică din atmosferă şi oceane.
Deoarece temperatura pe planetă este distribuită inegal, creşte probabilitatea unor anomalii meteo de orice fel: secetă, uragane, inundaţii, ninsori abundente şi temperaturi scăzute.
”Am trecut de la ideea de încălzire globală la conceptul de schimbare climatică. Temperatura globală este în creştere, dar mai important decît aceasta este faptul că vremea devine din ce în ce mai schimbătoare”, a declarat profesorul John Beddington, consilier ştiinţific al guvernului britanic, pentru publicaţia The Guardian.
Astfel, aceste perioade ”anormale” se vor repeta tot mai frecvent, an de an. Nu este vorba doar de căderi masive de zăpadă, ci de asemenea de furtuni, ploi torenţiale, uragane şi căldură extremă.
Astfel în nordul Europei ninsorile abundente au paralizat oraşe întregi. Căderile masive de zăpadă au durat trei zile la Kiev, ţinînd locuitorii în case.
- Важное объявление для граждан Молдовы в Израиле, касающееся водительских прав
- Важное сообщение посольства Великобритании в Молдове
- Как отказаться от второго гражданства?
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- Слово о Личности с большой буквы. О педагоге-новаторе Михаиле Щетинине
- Щенячая терапия (Видео)
- Взрослые учат животных, а дети их просто любят (Фото)
- Более ста молодых людей приняли участие в Чистых играх в заповеднике Старый Оргеев ©
- Овес - эликсир жизни
- Женщина спасла льва до того, как он ушёл с этого мира и он трогательно попрощался с ней
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Populația:
- 355 locuitori
- Prima atestare:
Valea Nîrnovei este un sat din cadrul comunei Ciutești, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Nisporeni și la 84 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 355 de oameni.
Comments
(0)