Horoscopul pentru 2 aprilie 2014
BERBEC: Ai în minte o idee despre ce anume trebuie să faci să aduci mai multă siguranţă în viaţa ta, inclusiv din punct de vedere material. Acest lucru te poate presa să iei măsuri radicale, să schimbi total raporturile atît cu cei de acasă, cît şi cu cei din sfera ta socială. E bine să nu te fixezi pe o soluţie unică, aşteptînd prea multde la ceilalţi sau să crezi că îţi poţi asumă responsabilităţi mai multe decît poţi face faţă efectiv. Ia lucrurile treptat şi acordă timp planificării.
TAUR: Astăzi ar trebui să te ocupi în mod special de propria persoană, acordînd mai multă atenţie stării tale de bine. Nu te preocupa de ce spun alţii şi încearcă să ieşi cu ceva în evidenţă, atrăgînd simpatia unei persoane cu influenţă. E recomandabil să nu rămîi rigid referitor la convingerile tale personale deoarece este posibil să conştientizezi din senin cauze aparent ascunse ale unor comportamnete dar şi modalităţi originale de a aborda domeniul spiritual.
GEMENI: Simţi un puternic impuls de a-ţi reorganiza resursele personale dar şi cele provenite de la alte persoane cu scopul de a materializa un vis, un plan de viitor. În plus, ai încă puterea de a convinge, atrăgînd de partea ta persoanele de care ai nevoie. Acordă-ţi timp suficient să-ţi clarifici gîndurile, eventual apelînd la tehnici de relaxare, ca apoi să analizezi realist care sînt limitele pînă unde poţi merge şi pe cine te poţi baza. Nu uită să acorzi o atenţie sporită vocii intuiţiei.
RAC: Ziua ar fi potrivită petrecerii unor momente plăcute alături de prieteni, ieşind în oraş, savurînd o mîncare bună într-o ambianţă plăcută. Nu eşti într-o dispoziţie debordantă, propice experimentării unor senzaţii noi, dar ar fi bine să fii totuşi pe recepţie dacă lucrurile iau brusc o întorsătură neaşteptată în carieră. De aceea, consolidează relaţiile cu parteneri de nădejde, asigura-te cu un plan B pentru orice eventualitate şi fii sigur că te vei putea adapta la situaţie.
LEU: Nevoia de expansiune, de noi experinţe personale devine imperioasă, cuprinzînd atît locul de muncă sau activităţile cotidiene cît şi dezvoltarea către noi dimensiuniale spiritualităţii. Calmul pe care îl vei afişa, gestionarea judicioasă a energiei pentru a putea face faţă tuturor responsabilităţilor nu vor avea cum să treacă neobservate. Însă, această concentrare pe zona socială poate defavoriză relaţiile cu cei de acasă, aceştia simţindu-se vitregiţi de atenţia ta.
FECIOARA: Dacă nu te lansezi în acţiuni speculative şi nu-ţi faci planuri exagerate de viitor poţi reduce riscul unor surprize nu tocmai plăcute care implică investiţii, împrumuturi sau moşteniri. Mizează pe onestitate şi vei putea atrage partenerii care să te susţină. Dacă ai posibilitatea, foloseşte acest răstimp pentru o deplasare unde să ai ocazia să te conectezi cu natura, să experimentezi senzaţii şi să faci conexiuni între creativitatea personală şi idealurile tale.
BALANŢĂ: Domeniul relaţional traversează o perioadă tumultoasă, iar astăzi în mod deosebit poţi să te confrunţi cu sentimente de posesivitate sau cu lupte de putere în relaţiile intime. Orice reacţie a partenerului poate declanşa din senin o stare conflictuală, de aceea ar fi de evitat manifestările dominate de impulsivitate. Temerile şi fobiile trebuie tratate în interiorul tău, nu doar să laşi senzaţia că ai totul sub control. Ai puterea acum să-ţi clarifici ce doreşti şi să-ţi alegi partenerul de drum.
SCORPION: Ideile reformatoare exprimate dar şi susţinerea cu tărie a conceptelor în care crezi poate deranja persoane care nu-ţi vor binele. Astfel, fii mai atent la mediul încare lucrezi, aici surprizele avînd şanse să apară în orice moment, dîndu-ţi planurile dar şi programul peste cap. Deşi eşti mai atent cu partenerul tău şi dornic de a te bucura de momente de senzualitate, rămîi totuşi într-o zona sigură, mergînd mai degrabă pe soluţiile deja probate pînă în prezent.
SĂGETĂTOR: Multă energie dedicată locului de muncă ar fi predispoziţia zilei de astăzi. Şi, oricît te-ai dedica astfel încît lucrurile să iasă cum vrei tu, fereşte-te de acţiuni riscante. Se poate să traversezi o perioadă în care, din dorinţa de a da lovitura, să fii tentat să-ţi faci planuri financiare fără acoperire. Nici excesele de natură alimentară nu trebuie neglijate, fiind greu să rezişti tentaţiilor. Cum corpul tău are nevoie de mai multă atenţie, fereşte-te de surmenare şi alimente indigeste.
CAPRICORN: Astăzi vei fi predispus să te laşi în voia simţurilor, avînd ocazia de te bucura de momente petrecute în natură sau ieşind în oraş, într-un local cu o ambianţă selectă. Probabil că simţi starea conflictuală care pluteşte în aerul de acasă şi e inutil să încerci să eviţi confruntarea. Mai bine, spune cu calm ceea ce te preocupă, ce aşteptări ai şi mai ales direcţia în care vrei să te îndrepţi. Şi, important, ascultă şi ceea ce are de spus partenerul tău de viaţă.
VĂRSĂTOR: Dacă nu ar exista riscul ca orice conversaţie să se transforme într-un tir de replici care să lase audienţa fără reacţie, ziua ar fi potrivită pentru retragerea în intimitatea propriului cămin. Astfel, un răstimp de încărcare a bateriilor în ritmul tău, negrăbit de nimeni şi de nimic nu poate decît să fie binevenit. Iar dacă ai la dispoziţie şi un petic de pămînt cu care să-ţi faci de lucru, conectarea cu sinele tău interior şi găsirea zonei de confort se vor dovedi mult mai facile.
PEŞTI: Timpul de reacţie se poate să fie uşor încetinit, aşa că orice activitate care ţine de zona comunicării ar trebui revizuită. Planifică-ţi agenda, de altfel destul de încărcată, în ritmul propriu, altfel riscînd să rămîi în urmă. E indicat să ţii cont şi de acum înainte de presentimentele tale, de intuiţiile primite, mai ales că ai tendinţa de a credita cu mult optimism punerea în practică a unor talente personale. Însă nu renunţa la acestea, doar evită riscurile financiare asociate.
Sursa: www.astrocafe.ro
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1700
- Populația:
- 2167 locuitori
Heciul Nou este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Trifănești și Heciul Nou. Satul Heciul Nou se află la distanța de 30 km de orașul Sîngerei și la 125 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2167 de oameni. Localitatea a fost menționată documentar în anul 1700.
Comments
(0)