Go to section: Music
07 december 2011, 12:11 Music views 8148
07 december 2011, 12:11 Music views 8148

Concursul „Faces of Friends 2011” şi-a desemnat cîştigătorii

12 interpreţi din Nigeria, Ucraina, Bulgaria, România, Italia, Rusia şi Moldova au luat parte la cel de-al XII-lea Festival Internaţional de Muzică ”Faces of Friends 2011” (”Chipuri de prieteni 2011”). Cîştigătorii Premiului Mare a devenit colectivul „M-Studio”, premiul I l-a obţinut Artiom Ghemis, premiul II – Eugen Adrianov, pe locul II s-a plasat Diana Stavin, pe locul III – Felicia Dunav, iar deţinătorul premiului III a devenit interpretul Sunny. “Ştiam la ce venim aici si ceea ce ne-am dorit am obţinut. Acest premiu este foarte important pentru noi, aşa cum nu avem prea mult timp oferit pe piaţa muzicală de acasă, astfel de concursuri iţi dau aripi şi te fac să-ţi doreşti mai mult”, au menţionat participanţii trupei „M-Studio”.

Potrivit organizatorilor, festivalul “Faces of Friends” a găzduit un conglomerat de talente noi şi interpreţi în devenire care au demonstrat un nivel înalt de profesionalism şi o ţinută scenică excepţională. Ei au accentuat că specificul festivalului a constat în faptul că jurizarea se făcea în mod deschis, imediat după evoluarea participanţilor, acest lucru oferind o maximă transparenţă şi echidistanţă faţă de participanţi. La spectacolul final au evoluat asemenea artişti şi trupe ca Dominic Joker (Rusia), Harley Blues Band (Belgia), Buzzurro Giovanni (Mexic), Guastella Daniele (Italia), Olia Tira, SunStroke Project, Ej, Vzorov DJ, Alex Calancea Band, G-Band cu MC Mike (Republica Moldova), BandTodo şi Santa Maffy. Surpriza Festivalului a fost seara de jazz. Festivalul internaţional de muzică „Faces of Friends" este în acest an la cea de-a 15-a aniversare. Creat iniţial ca un concert al soliştilor care îşi dădeau întîlnire în Piaţa Independenţei din Cahul, evenimentul a ajuns astăzi unul dintre cele mai de succes spectacole culturale autohtone şi o pistă de lansare pentru tinerele talente.


Sursa: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1963
Populația:
1369 locuitori

Sadovoe este un sat şi comună în subordinea administrativă a municipiului Bălţi. Sadovoe este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Bălți și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1369 de locuitori. Satul Sadovoe a fost oficial înregistrat în anul 1963.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.