30 april 2020, 11:30 Moldovan reality views 4203
Finul iubit al lui Plahotniuc, Candu, a uitat de păcatele sale și scheletele din dulap
30 april 2020, 11:30 Moldovan reality views 4203

Finul iubit al lui Plahotniuc, Candu, a uitat de păcatele sale și scheletele din dulap

Liderul grupului parlamentar "Pro Moldova", ex-speakerul parlamentului, Andrian Candu încearcă să joace acum rolul de politician nobil, dar el a uitat de păcatele sale, despre faptul că, de exemplu, potrivit investigației RISE Moldova, în 2011, fiind deputat, a ascuns faptul că deține afaceri prin procură, ceea ce reprezintă o încălcare ce trebuie pedepsită, relatează Noi.md.

În special, el figura în calitate de reprezentant al mai multor companii olandeze: OTIV Prime Real Estate BV și OTIV Prime Media BV, legate de scandalosul politician moldovean, ex-președintele Partidului Democrat, acum oligarhul fugar, Vladimir Plahotniuc.

În același timp, OTIV Prime Real Estate BV, din 2010 pînă în 2013 a fost proprietar al Finpar Invest SRL, cea mai veche întreprindere a familiei lui Vladimir Plahotniuc, și OTIV Prime Media BV – care este fondatoarea societății General Media Group SRL, căreia anterior îi aparținea Prime TV, Canal 2, Canal 3 și Publika TV, controlate de Plahotniuc.

Ambele firme olandeze erau parteneri Prime Management SRL – o companie în care Candu deține 10% din capitalul social în valoare de 4,6 milioane de lei. Însă, potrivit legislației moldovenești, persoanele care au statut de funcționar de stat nu au dreptul să se ocupe cu altă activitate remunerată, cu excepția activității pedagogice, științifice și creative și toate problemele legate de incompatibilitatea funcțiilor trebuie soluționate în termen de 30 de zile. Cu toate acestea, Candu, cel puțin un an a combinat în secret funcția de garant al companiilor olandeze cu activitatea de deputat. La dispoziția RISE Moldova s-au aflat mai multe documente care confirmă că, deja fiind deputat, Candu a continuat, prin procură, să participe la activitatea companiilor olandeze, legate de Plahotniuc.

La 26 septembrie 2011, fiind de circa 9 luni deputat în Parlament, Candu semnează decizia de majorare a capitalului social al Finpar Invest.

La 28 septembrie 2011, deputatul Candu a transmis procura unei alte persoane căreia i-a delegat atribuțiile de a reprezenta Finpar Invest SRL. La 2 decembrie 2011, Candu semnează din nou documentele companiei - contractul escrow, prin care au fost vîndute acțiunile OTIV Prime Financial BV - parte a grupului OTIV.

Datele analizate de RISE arată că Candu, ocupînd fotoliul de deputat, a participat în repetate rînduri la activitatea acestor companii. Cu toate acestea, el nu avea dreptul, fiind deputat, să reprezinte interesele companiei prin procură, deoarece aceasta se încadrează în categoria incompatibilității. În același timp, renunțarea la remunerare nu înseamnă că această funcție nu este plătită. Faptul că au renunțat la bani nu le dă persoanelor care cad, potrivit Legii nr. 133, sub incidența Regulamentului privind incompatibilitatea funcțiilor, niciun motiv să nu declare participarea sa la activitatea firmei. Și dacă el nu a făcut acest lucru, atunci a încălcat legea și după o posibilă verificare de către organul de stat poate fi luată decizia de a fi eliberat din funcția publică.

Se știe că Andrian Candu este finul preferat al oligarhului fugar, fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, și, după cum consideră mulți experți, de fapt, el și acum face doar ceea ce îi dictează nanașul. Astfel, înainte de a vorbi ceva acum, Adriana Candu trebuie să-și amintească de afacerile sale și că el însuși are "mîinile murdare".

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1921
Populația:
38 locuitori

Fedoseevca este un sat din cadrul comunei Carmanova din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Grigoriopol și la 73 km de Chișinău. Populaţia satului Fedoseevca alcătuia 38 de oameni în anul 2006. Satul Fedoseevca a fost înființat în anul 1921.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.