Trombiţchi - Nu-mi plac planurile enorme ale Guvernului
Proclamarea de către actualul Guvern a ideii de a-i readuce rîului Prut statutul de arteră navigabilă nu este altceva, decît un ordinar proiect populist de rezonanţă, care nu are nici un fel de temei serios, a declarat joi pentru corespondentul AŞ Novosti-Moldova Ilia Trombiţchi, director al Asociaţiei Ecologice Internaţionale „Eco-Tiras”.
„Declaraţia Primului ministru Filat la 23 iunie în cadrul ceremoniei de restabilire a circulaţiei transportului pe tronsonul Giurgiuleşti-Cahul şi, îndeosebi enunţurile de tot atunci ale ministrului transporturilor şi infrastructurii drumurilor al Moldovei Anatol Şalaru că Prutul şi Nistrul sînt rîuri de categoria „E” – de importanţă internaţională, republica este obligată să asigure navigaţia pe aceste magistrale acvatice – nu ţin cont de condiţiile reale ce vizează schimbarea radicală a hidrologiei acestor rîuri în ultima perioadă, deja după aderarea Moldovei la acordul european privind navigaţia internă”, - este convins interlocutorul.
„Despre restabilirea navigaţiei pe Nistru e chiar ridicol să vorbim – cea mai mare parte a anului mai jos de Centrala Dubăsari el poate fi trecut prin vad. Din cauza Centralei Dubăsari apa ajunge în rîu foarte neuniform şi în cantităţi mici. Prutul este îngust şi neadînc. Adîncirea şenalului nu este posibilă din cauza apropierii apelor freatice şi amestecarea lor cu apa din Prut va duce la înrăutăţirea calităţii. Sînt sigur că n-au avut loc nici un fel de coordonări, discuţii cu specialiştii geologi şi ecologi, ceea ce a devenit deja o normă pentru înalţii funcţionari”, - şi-a exprimat opinia conducătorul Asociaţiei „Eco-Tiras”.
Trombiţchi este sigur că atare proiecte sînt promovate insistent de antreprenorii şmecheri, care doresc să extragă de pe fundul rîului practic pe gratis pietriş şi nisip. Aceasta aduce beneficii fabuloase, iar prejudiciul cauzat rîului este enorm şi irecuperabil.
„Echitatea acestor afirmaţii, la fel ca şi faptul că nu manifestă nici un fel de griji faţă de adîncirea şi curăţirea şenalului extractorii de nisip şi pietriş, le denotă elocvent cercetările actualului fund al Nistrului – peste tot sînt gropi, nu extracţie uniformă”, - a continuat interlocutorul.
Cu aceeaşi uimire şi scepticism tratează proiectul de restabilire a navigaţiei pe rîul Prut preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei Gheorghe Duca.
„Debitul de apă în rîul Prut este mult mai mic, decît în Nistru. Prutul este îngust, are o mulţime de cotituri. În mod unilateral, fără coordonarea cu partea română, este imposibilă extragerea nisipului şi pietrişului de pe fundul lui. Astăzi pe Dunăre staţionează o mulţime de nave – din cauza nivelului scăzut al apei ele nu pot ieşi în mare. Dar nimănui nu-i vine în cap să adîncească şenalul – aceasta este interzis de dreptul internaţional”, - şi-a împărtăşit raţionamentele savantul.
„După părerea mea, Prutul este mult mai interesant din punctul de vedere al turismului acvatic datorită peisajelor sale nemaipomenit de frumoase. În ce priveşte însă extragerea nisipului şi pietrişului - sub pretextul nobil de adîncire a şenalului – şi discuţiile despre avantajul, chipurile, mare al proiectului, acesta este un semnal serios pentru Ministerul Mediului – e timpul să se dea alarma”, - este convins Duca.
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 877 locuitori
Dolinnoe este un sat şi comună din raionul Criuleni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Dolinnoe, Valea Satului și Valea Coloniţei. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Criuleni și la 10 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 877 de oameni. Satul Dolinnoe a fost înființat în anul 1910.
Comments
(0)