29 june 2012, 11:00 Moldovan reality 5851

Contra-elita

Cum spunea un politolog ucrainean, „necesitatea schimbării elitei în Ucraina nu doar s-a copt, dar demult s-a răscopt”. În Moldova – cu atît mai mult.

Într-o chestiune Moldova nu doar a ajuns America, dar şi a depăşit-o – în Moldova, ca şi în SUA, s-a creat un dualism politic stabil: pe deoparte – comuniştii, pe de alta – coaliţia liberal-democrată în diverse interpretări. Alternativă nu există. Aşa şi se vor alterna precum tandemul Putin – Medvedev la funcţiile de preşedinte – premier al FR. Probabil, la următoarele alegeri parlamentare, în Moldova vor învinge comuniştii. Cei din PCRM mizează pe aceasta şi aceste speranţe au la bază anumite premise social-economice. Precum neştiinţific s-a exprimat unul dintre renumiții economişti, „ţara noastră este pînă în gît în r…” Şi nicio perspectivă reală de ieşire din această situaţie nu se prevede, deoarece autorităţile sînt preocupate de orice, numai nu de dezvoltarea ţării, a economiei.

Cînd în 2009 a venit la putere Alianţa pentru Integrare Europeană I, electoratul era disponibil să-i ierte totul, orice, inclusiv şi venirea la putere într-o manieră mai puţin democratică şi pogromurile în clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului, care au avut loc pe 7 aprilie. Asta deoarece toţi erau obosiţi de comunişti şi sperau că AIE va fi mai bună, mai curată, mai luminoasă ca PCRM. Alegătorii erau gata să rabde şi îngheţarea salariilor bugetarilor, şi majorarea impozitelor, preţurilor, tarifelor. Din acest motiv, ei credeau cu sfinţenie în viitorul european luminos, promis de autorităţi (din 2011 Moldova trebuia să aibă regim de călătorii fără vize cu UE, iar din 2013 – să fie membru asociat), dar şi văicărelii conducerii ţării pe situaţia economică complicată moştenită de la predecesori. În mare parte, Moldova anului 2009 se asemăna mult cu URSS în perioada postbelică, doar că în locul frazei „numai să nu fie război”, răsuna „numai să nu fie comunişti”.

Dar timpul trecea şi barometrul opiniei publice, treptat, se schimba: de la exaltare – la nedumerire, de la nedumerire – la nemulţumire, de la nemulţumire – la ură făţişă. Cum a spus un politolog, timp de trei ani de guvernare, Alianţa pentru Integrare Europeană şi-a risipit fără milă acel credit de încredere enorm pe care l-a primit inițial. Aceasta s-a întîmplat, deoarece lucrul în coaliţie presupune căutarea în permanenţă a compromisului, iar actualii politicieni nu sînt în stare să facă cedări. Este deja o axiomă. Iată de ce, în loc de planificare strategică, de realizare a promisiunilor electorale, partidele aflate la putere au „omorît” trei ani pe reglări de conturi, pe împărţirea funcţiilor, lupta pentru controlul fluxurilor financiare, ajustarea legilor conform propriilor interese, încercarea de a organiza un referendum şi de a modifica Constituţia, războiul cu comuniştii.

Dar în buget banii nu apar din aer. Pentru a-l completa (inclusiv şi propriile buzunare), conducătorii ţării au început vînzarea consecventă a ţării, ajungînd să vîndă pînă şi valori etico-morale. Recent, în cadrul întîlnirii cu preşedintele Timofti, directorul FMI, Menno Snel, a declarat că Republica Moldova “este unul dintre cei mai responsabili şi loiali parteneri ai Fondului Monetar Internaţional”, uitînd să adauge – „cel mai docil şi maleabil”. FMI, în Moldova, se simte stăpîn de drept şi nu ezită să se implice în particularităţi. Iar Guvernul Republicii Moldova – independente şi suverane – doar acceptă totul. Este necesară majorarea fără precedent a poverii fiscale? Vom face! Trebuie să închidem sute de şcoli şi să reducem cadre pedagogice? Nicio problemă, vor opera reduceri chiar şi în mijlocul anului de studii. Doriţi majorarea de la 5% la 20% a plăţilor percepute de la consumatorii deconectaţi de la reţeaua centralizată de încălzire termică? Se va face!

Acum, principalul luptător cu tainele din culise, Igor Dodon, sperie poporul cu o nouă porţie de înţelegeri tainice ale Guvernului cu FMI: presingul fiscal, sub care businessul deja geme, va creşte şi mai mult, majorarea salariilor pentru bugetari va fi îngheţată pînă la finele lui 2012, iar vîrsta de pensionare va fi majorată. Se mai planifică „lichidarea unor localităţi prin comasare, pe modelul lichidării şcolilor din sate”.

În general, AIE vinde activ ţara, inclusiv valorile etico-morale ale propriului popor, iar aşa numita aripă de stînga îi ajută activ. Acelaşi Dodon, în mod public poziţionîndu-se ca statalist, a făcut tot posibilul pentru a păstra la putere Alianţa care distruge statalitatea Moldovei. Aportul său la acest proces a fost adus şi de către alţi „statalişti” – comuniştii, care prin intoleranţa sa cu tenacitate clatină barca statalităţii moldoveneşti deja de doi ani şi jumătate şi, de facto, ajutînd în acest mod AIE să demonstreze, zi cu zi, că Moldova nu poate exista ca stat independent.

Pe 16 martie, cînd ţara a obţinut un preşedinte ales, naivul alegător moldovean a răsuflat uşurat – gata, perioada de incertitudine s-a încheiat, puterea, în sfîrşit, se va putea concentra pe problemele economice şi sociale. Şi ce a obţinut în final? Continuarea procesului de reducere a garanţiilor sociale pe fondalul unui proiect de lege cinic privind majorarea, cu 50-60% a salariilor preşedintelui, miniştrilor, deputaţilor, montarea unui suport pentru drapel în faţa Guvernului, care a costat 3 milioane de lei şi procurarea automobilelor noi pentru necesităţile preşedintelui, spicherului şi premierului contra sumei de 5 milioane de lei. „Consideraţi că primele persoane în stat trebuie să se deplaseze cu căruţa? – se indigna aparent modestul preşedintele Timofti, care doar două luni mai devreme jura să muncească în beneficiul ţării şi poporului său.

Partidelor politice de frunte nu le arde acum de statul moldovenesc „în flăcări”, din punct de vedere economic şi social: ei se pregătesc de următoarele alegeri parlamentare. Comuniştii au declarat deschis că sînt orientaţi spre lupta electorală, din care motiv înrăutăţirea situaţiei social-economice din ţară le este doar convenabilă. Vlad Filat, deja de cîteva săptămîni, face aluzii la posibile alegeri anticipate. Şi recentul congres al democraţilor, care în popor deja a fost numit „iarmaroc al fălniciei”, de facto a fost orientat spre viitoarele alegeri. Cheltuind 2 milioane de dolari, după cum se vorbeşte, pentru reconstrucţia cardinală a Teatrului de Operă şi Balet şi alte lucrări de pregătire, demonstrînd maşini scumpe, ceasuri şi alte obiecte de lux, „reformatorii oligarhi” din PDM au declarat solemn la congres că intenţionează să lupte pentru drepturile celor săraci! Aşa şi îţi vine să strigi în stilul unui cunoscut film: „Oameni, au, unde sînteţi?”

Un cunoscut politolog ucrainean, reflectînd pe tema veşnică a schimbării clasei politice şi educaţiei contra-elitei, a declarat: „necesitatea schimbării elitei în Ucraina nu doar s-a copt, dar demult s-a răscopt”. În Moldova, cu atît mai mult. Contra-elita este unica ce poate distruge monopolul elitei de guvernare (indiferent de coloristica guvernării), care nu se gîndeşte la nimic în afară de propria îmbogăţire şi beneficii. De aici vin şi toate aceste trădări, migrarea permanentă a persoanelor publice din partidele care au pierdut spre cele aflate la guvernare – toţi vor să fie mai aproape de locul unde se hrănesc. Dar cum altfel poţi să trăieşti bine în Moldova mică şi ciopîrţită de lupte? Cel mai simplu ar fi să „mănînci din mîna donatorilor”. Nu degeaba deja de cîţiva ani studenţii din Moldova fiind întrebaţi în ce domeniu ar dori să activeze după absolvire spun că visează la o carieră de funcţionar. După lucru în Guvern poţi să te ocupi de ce doreşti – relaţiile sînt stabilite, consideră studenţii raţionali.

Despre necesitatea apariţiei în Moldova a aşa numitei „forţe a treia” se vorbeşte demult şi practic fără o speranţă. La alegerile din 2009, unele formaţiuni politice au încercat să se poziţioneze în calitate de „puterea a treia”, dar toate aceste proiecte s-au dovedit a fi moarte, deoarece în haine de contra-elită încercau să îmbrace cei care s-au separat de elita de guvernare, care au părăsit-o din diferite motive – cel mai des din cauza ambiţiilor nesatisfăcute. Dar în asta şi constă problema că elita de alternativă nu este acea care, în mod mecanic, scandează alte lozinci, dar acea care însăşi trăieşte conform acestor principii, diferite de cele ale elitei de guvernare. Dar unde să găseşti într-un stat îmbibat de corupţie personalităţi cu mîinile curate? E timpul de scris anunţuri în ziare: „Caut elită de alternativă, care să aibă grijă de ţară şi de prosperarea ei. Doritorii de a-şi umple buzunarele sînt rugaţi să nu deranjeze. Poporul moldovenesc”.
Ksenia Iliina