Printre planurile apropiate figurează „negocierile cu ceilalți reprezentanți ai puterii de la Chișinău privind Transnistria și prezența trupelor rusești” (despre asta a comunicat, cu referire la consilierul președintelui pentru reintegrare Vasili Șova, publicația rusă „Nezavisimaia Gazeta”) și transmiterea conducerii NATO a acordului privind recunoașterea statutului neutru al Republicii Moldova, pentru că „reglementarea conflictului transnistrean este imposibilă fără recunoașterea internațională a neutralității RM”. De asemenea, circulă zvonuri că administrația președintelui pregătește intens un nou plan de reglementare.

Pe acest fundal, lipsa rezultatelor în această direcție din partea partidelor de guvernămînt pare nu chiar decentă. Șase guverne liberal-democrate, în programele de activitate ale cărora figura obligatoriu punctul „Reîntregirea țării și consolidarea statalității”, nu au avut nicio inițiativă concretă privind reglementarea transnistreană. În schimb, nouă puncte ale protocolului de la Berlin (restabilirea legăturii telefonice dintre malurile Nistrului, importul mărfurilor transnistrene pe calea ferată, soluționarea problemelor cu numerele de înmatriculare din RMN, recunoașterea documentelor de studii transnistrene), semnat în iunie anul trecut în cadrul reuniunii în formatul „5+2” rămîn pe hîrtie, deși se prevedea implementarea lor timp de o lună.

De aceea, în cadrul recentei întrevederi cu președintele în exercițiu al OSCE, ministrul de Externe al Austriei, Sebastian Kurz, premierul Pavel Filip pur și simplu a fost nevoit să declare că a venit timpul să discutăm despre statutul special al regiunii transnistrene, deși Chișinăul are o condiție principială – niciun fel de federalizare. 

Dacă zvonurile se vor adeveri și administrația președintelui, într-adevăr, elaborează un nou plan al reglementării transnistrene, atunci, cel mai probabil, acesta va fi un proiect de federalizare a Republicii Moldova.

Igor Dodon este un federalist și nu ascunde acest lucru. Încă în 2013, la aniversarea a zecea de la eșecul „planului Kozak”, în calitate de lider al Partidului Socialiștilor, el a prezentat un document cu denumirea „Conceptul principiilor de bază a Federației Moldovenești”.

Respingînd două abordări de bază ale politicienilor de la Chișinău față de soluționarea conflictului transnistrean – anexarea „RMN” în calitate de regiune cu menținerea statutului de autonomie extinsă (această schemă a fost promovată mereu de către delegațiile de la Chișinău în cadrul negocierilor) și renunțarea la Transnistria („în opinia adepților acestei idei, renunțarea la propria reintegrare ne va ajuta la integrarea în UE, iar mai tîrziu – la unirea cu România”), președintele PSRM a pledat pentru a treia abordare – federalizarea țării.

„Scenariul de creare a Federației Moldovenești ne va permite să păstrăm teritoriile din perioada RSSM, aceasta fiind singura abordare ce poate fi realizată. Partenerii noștri externi (Bruxelles-ul, Berlinul, Moscova, Washingtonul) ne-au dat de înțeles în repetate rînduri că ideea federalizării Republicii Moldova va fi susținută de ei. În acest context, există un anumit consens internațional, pe care îl vom putea utiliza pentru atingerea scopului comun”, a declarat Igor Dodon în toamna anului 2013.

Proiectul prezentat de el prevedea crearea a trei subiecți ai federației – teritoriul de bază al țării, „RMN” și Autonomia Găgăuză, fără reglementarea posibilității ieșirii subiecților federației din componența ei. Totodată, documentul prevedea întărirea statutului de neutralitate al statului demilitarizat și federal, crearea unui parlament bicameral, stabilirea statutului limbii moldovenești drept limbă de stat, iar a limbii ruse – drept limbă de comunicare internațională, utilizarea limbilor moldovenești și rusești la perfectarea documentelor etc. Ce-i drept, spre deosebire de „planul Kozak”, „proiectul lui Dodon” nu reglementa problema prezenței militarilor ruși pe malul stîng al Nistrului.

Igor Dodon rămîne federalist și astăzi. Despre federalizarea țării și oferirea statutului special pentru Transnistria el a vorbit și după victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale. Despre faptul că el nu și-a schimbat poziția și consideră că planul de federalizare este singura ieșire din criză, Dodon a declarat și în cadrul recentei sale vizite în Federația Rusă.

La rîndul lor, reprezentanții partidelor de guvernămînt (și Pavel Filip a reiterat acest lucru) sînt antifederaliști categorici. Liberalii în general au făcut o sperietoare din termenul „federalizare” și acum îi amenință pe toți: „Dodon și Putin au elaborat un plan secret pentru a ține Moldova sub control”, „Federalizarea va distruge țara!”, „Este calea directă spre recunoașterea enclavei rusești pe malul stîng al Nistrului” etc.

„Dacă îi întrebi pe cei ce isterizează pe tema federalizării ce anume nu le convine în această formă de orînduire a statului, atunci se poate constata că fie ei nu se descurcă în această problemă, fie inventează niște sperietori, consideră directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și de Securitate, Valeriu Ostalep. Federalizarea în sine este un concept, el nu e static. Există diferite tipuri de federații – în funcție de structură, caracterul relațiilor dintre subiecții statului federal în general și dintre părțile lui. Există federații simetrice – cu același statut juridic al subiecților. Din această categorie fac parte, de exemplu, SUA sau Germania. Există federații asimetrice, unde subiecții au statut juridic și constituțional diferit. De exemplu, ca în Rusia. Există federații centralizate, există federații decentralizate. Sînt federații „soft”, ai căror subiecți au dreptul să iasă din componență etc. Adică sînt suficient de multe forme și tipuri de federații, iar care dintre ele va fi aplicată în Moldova depinde doar de noi, de faptul cum ne vom înțelege. Iar în cazul Republicii Moldova eu nu văd o altă variantă a soluționării problemei transnistrene, dacă noi, desigur, dorim s-o rezolvăm, și nu să o conservăm pe alte cîteva decenii”.

Politologul Vitali Andrievschi, de asemenea, consideră că federalizarea „este doar un cuvînt, o noțiune” și totul depinde de faptul ce anume va conține acesta în cadrul negocierilor și discuțiilor.

„De exemplu, există Federația Rusă și unul dintre subiecții ei – Republica Cecenă. Pe timpuri Cecenia a luptat pentru independența sa, dar, într-un final, a rămas în componența FR. Într-o oarecare măsură, situația e similară cu cea din Transnistria. Astăzi Cecenia are aceleași drepturi pe care le are la noi Găgăuzia, adică ea nu are propria armată, valută sau spațiu vamal. Dacă federația moldovenească va avea același conținut, atunci eu nu cred că acest lucru va speria pe cineva din țară. Dacă Transnistria își va păstra valuta, armata, spațiul vamal, dar și va mai obține posibilitatea de a pune veto pe unele probleme, atunci e puțin probabil că această formă a federației va mulțumi pe cineva din partea dreaptă a Nistrului. Adică nu trebuie să speriem cu însăși ideea de federalizare a țării, trebuie să vorbim ce formă și conținut ar putea obține această idee și ce consecințe ar putea avea”, consideră politologul.

Vitali Andrievschi înclină mai mult spre varianta germană a federalismului – o federație comparativ decentralizată și simetrică, în care regiunile au competențe egale și libertate în adoptarea legilor locale, delegînd soluționarea celor mai importante probleme strategice (apărarea statului, politica valutară etc.) guvernului federal.

„Trebuie să oferim mai multe drepturi regiunilor noastre, iar proiectul de federalizare tocmai poate asigura o autonomie locală reală. De exemplu, am putea institui un parlament bicameral, în care regiunile ar avea reprezentanții lor”, consideră politologul.

Washingtonul chiar era gata să-și asume unele cheltuieli: cînd în 2002, a fost elaborat proiectul de federalizare al OSCE, americanii le-au promis transnistrenilor să le achite datoria externă – 300 de milioane de dolari plus penalitățile pentru gazul rusesc, în schimbul acceptării unei autonomii extinse în componența Moldovei Federative.

Partidele de dreapta din Moldova au perceput negativ această idee. Ei spuneau că federalizarea va conduce la distrugerea RM ca stat și că nici nu poate fi vorba despre federație „cu regimul criminal al lui Smirnov și o democrație proastă, păguboasă, caracteristică pentru Moldova”. În realitate însă dreapta era preocupată de altceva.

Potrivit art. 26 al proiectului federativ al OSCE din 2002, parlamentul viitoarei Republici Federative Moldovenești trebuia să fie bicameral – camera reprezentanților și camera legislatorilor. În camera inferioară trebuia să fie 71 de deputați: fiecare formațiune teritorială a viitoare federații avea garantată o reprezentativitate proporțională numărului de alegători. Camera superioară a organului legislativ trebuia să aibă 30 de deputați – cîte un număr egal din partea fiecărui subiect al federației.

Ținînd cont de aceste proporții, precum și de ratingurile înalte ale PCRM aflat la guvernare (71 de mandate de deputat) și faptul că în Transnistria locuiau 17% dintre alegători, iar în Găgăuzia – 5%, în cazul implementării planului OSCE, partidele de dreapta aveau o posibilitate redusă de a obține majoritatea în viitorul parlament al țării unificate. De aceea, ele și se revoltau atunci atît de tare, pichetînd ambasada Rusiei și Ucrainei, precum și misiunea OSCE din Moldova.

„Este evident că în cazul implementării proiectului „Moldova Federativă” partidele de dreapta nu vor acumula suficiente voturi din partea alegătorilor transnistreni, iar noul parlament va fi de centru-stînga. De aceea, liberalii și alte partide de dreapta au o atitudine negativă față de orice variantă de reglementare ce prevede crearea unui stat federativ”, consideră Valeriu Ostalep.

În opinia lui, partidele de dreapta vor respinge orice document de reglementare, pentru că soluționarea problemei transnistrene nu le convine în principiu, din punctul de vedere al perspectivelor politice. „Pentru a se simți confortabil și a-și menține ratingurile, liberalii și alte partide de dreapta au nevoie de fobii politice, iar Transnistria separatistă tocmai este potrivită pentru aceasta. Pe de altă parte, această isterie pe tema federalizării, inclusiv din partea Bucureștiului, este legată de faptul că la implementarea planului de federalizare va fi lichidată posibilitatea dispariției Republicii Moldova ca stat – niciun fel de unire și niciun fel de NATO. Iar pentru România eșecul temei „unirii” va deveni o catastrofă geopolitică”, a declarat Valeriu Ostalep pentru NOI.md.

Reglementarea transnistreană nu este convenabilă nici pentru actuala putere, care la fel are nevoie de anumite fobii politice: timp de opt ani de guvernare a țării, Chișinăul niciodată nu a impulsionat situația în direcția transnistreană, pentru a distrage atenția societății de la eșecurile sale în politica economică și socială. Realizarea planului de reglementare nu este convenabilă nici pentru armata de ONG-uri, care, împreună cu funcționarii europeni, se hrănesc pe seama subiectului reintegrării. 

În prezent este implementat cel de-al patrulea program al Uniunii Europene „Susținerea măsurilor de consolidare a încrederii”. El va fi implementat pînă în 2018, iar bugetul acestuia este de 10 milioane de euro.
Precum arată practica, apropierea celor două maluri ale Nistrului din contul partenerilor occidentali e posibilă în orice direcție, importantă este elaborarea corectă a proiectului. De exemplu, acum cîțiva ani, în cadrul programului „Susținerea măsurilor de consolidare a încrederii”, de 59,7 mii de euro „s-au reintegrat” cluburile auto din RM și Transnistria în cadrul proiectului „Dezvoltarea parteneriatului pentru reducerea numărului de accidente rutiere”. 14,7 mii de euro a costat proiectul „Șahul unește”, 12,3 mii au fost alocați pentru implementarea proiectului „Contribuția la dezvoltarea cooperării transfrontaliere prin muzică”, iar 28 de mii de euro – pentru proiectul „Două maluri dansează”.

Nici Transnistria nu se grăbește spre reintegrare. Precum a menționat Valeriu Ostalep, autoritățile de acolo controlează 400 km de frontieră, de ce le-ar ceda cuiva? Așa că menținerea conflictului transnistrean în stare înghețată este convenabilă unui cerc destul de mare de persoane – și în plan economic, și politic, și geopolitic. De aceea, orice inițiativă de reglementare, oricine și în orice formă ar înainta-o, va fi respinsă activ, atît în interiorul țării, cît și peste hotare. Mai ales, de partidele de dreapta, pentru că astăzi reglementarea conflictului transnistrean este posibilă doar cu o singură condiție – apropierea semnificativă dintre Republica Moldova și Rusia.

Totodată, Igor Dodon a reușit să adauge cîteva bile albe în pușculița PSRM. Precum a dat de înțeles în cadrul negocierilor de la Moscova Vladimir Putin, în cazul victoriei partidelor de centru-stînga la alegerile parlamentare din Moldova, problema transnistreană ar putea fi soluționată.

Unii analiști politici nu exclud că Moscova ar putea utiliza inițiativele transnistrene ale președintelui moldovean în scopurile sale geopolitice, de exemplu, în contextul reglementării transnistrene să condiționeze retragerea trupelor rusești din regiune cu recunoașterea internațională a statutului neutru al Moldovei Federative.

„Ținînd cont de raportul de forțe din interiorul țării și de situația geopolitică din regiune, e puțin probabil că Igor Dodon va reuși să se apropie de soluționarea conflictului transnistrean. Dar dacă el va reuși să miște această mlaștină – Tiraspolul, partenerii occidentali, coaliția de guvernămînt, ale cărei șase guverne, deși au anunțat mereu că soluționarea problemei transnistrene este o prioritate, dar nu au făcut nimic – acesta va constitui deja un mare avantaj”, consideră analistul politic Igor Boțan.

Și Valeriu Ostalep consideră că implementarea proiectului de federalizare a Moldovei la etapa actuală ar putea întîmpina anumite dificultăți. „Astăzi noi trăim într-o lume diferită de cea de acum 5-10 ani. În prezent Occidentul nu are nevoie de federalizarea Republicii Moldova. Singurul cu care putem vorbi acum în Occident este Berlinul”.

Iar în opinia lui Vitali Andrievschi, sînt importanți nu termenii, dar esența înțelegerilor. „Președintele nu trebuie să utilizeze asemenea noțiuni ca „federalizare”, „federație”; pentru a nu irita odată în plus oponenții săi politici. Important e ca în cadrul negocierilor să obținem un anumit statut al regiunii transnistrene și să ajungem la înțelegeri într-un șir de probleme litigioase și dureroase. Așa ca, de exemplu, prezența militarilor ruși în regiunea transnistreană, amnistia totală de ambele părți a participanților la conflictul armat de pe Nistru, recunoașterea rezultatelor privatizării în stînga Nistrului (în partea dreaptă nu toți sînt de acord cu ele) etc. Eu cred că trebuie luată ca bază „varianta zero”, iar în locul exercițiilor de terminologie trebuie să ne concentrăm asupra îndeplinirii unor înțelegeri concrete”, a mai opinat Vitali Andrievschi, intervievat de NOI.md.