26 july 2016, 15:34 Moldovan reality views 5083
UTM a cîștigat concursul de idei privind utilizarea pavilionului de la Expoziția ”Milano-2015”
26 july 2016, 15:34 Moldovan reality views 5083

UTM a cîștigat concursul de idei privind utilizarea pavilionului de la Expoziția ”Milano-2015”

Universitatea Tehnică din Moldova a fost desemnată drept cîștigător al Concursului de idei şi proiecte pentru utilizarea proprietății publice rămase după demontarea pavilionului Republicii Moldova de la Expoziția Mondială "Milano-2015". O decizie în acest sens a fost luată astăzi, de o comisie specială, după analiza ofertelor prezentate pentru concurs, informează MOLDPRES.

În context, Serviciul de presă al Ministerului Economiei a precizat că, prezentînd oferta UTM, rectorul Universității, Viorel Bostan, a accentuat că pavilionul va fi amplasat în campusul instituției din sectorul Rîșcani al capitalei, unde zilnic se află circa 6 mii de studenți şi va fi folosit atît în scopuri educaționale, inclusiv ca un poligon pentru testarea ideilor studenților în diferite domenii, cît și drept un centru expozițional pentru evenimente de rang instituțional, local și național.

Conform estimărilor specialiștilor UTM, pentru reinstalarea pavilionului și punerea lui în valoare va fi nevoie de circa 3 milioane de lei, care vor fi alocați atît din bugetul instituției, cît și de partenerii de dezvoltare ai Universității Tehnice din Moldova.

Făcînd o analiză a ofertelor de idei prezentate pentru concurs, viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a accentuat că proiectul prezentat de Universitatea Tehnică din Moldova este cel mai eficient atît din punct de vedere financiar, cît și funcțional, deoarece oferă posibilitatea încadrării pavilionului în circuitul educațional şi ştiințific. "Scopul concursului a fost selectarea celei mai interesante idei sau celui mai original proiect de utilizare eficientă a patrimoniului rămas în urma participării Republicii Moldova la Expoziția Mondială "Milano-2015. Cred că ne-a reușit acest lucru, deoarece proiectul UTM întrunește o serie de idei, care permit exploatarea pavilionului din punct de vedere funcțional la maxim, precum şi oferă accesibilitate pentru publicul larg", a accentuat ministrul Octavian Calmîc.

În anul 2015 Republica Moldova a participat, pentru prima dată cu pavilion propriu, la Expoziția Mondială EXPO 2015, care a avut loc în orașul Milano, Italia. Pavilionul țării noastre a ajuns în lista celor 11 țări cu cele mai originale pavilioane, fiind plasat în rînd cu pavilioanele Austriei, Estoniei, Israelului, Italiei etc.

Source: www.moldpres.md

Keywords:

universitatea , concurs

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1552
Populația:
13164 locuitori
Logo

Floreşti este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Florești. Amplasat pe malul stîng al rîului Răut, oraşul Floreşti este situat la 131 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 13164 de locuitori. Prima atestare documentară a localităţii datează de la mijlocul secolului XVI (între 1552-1561), cînd domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, întărea slugilor sale Flore, Ilie Pohreb şi Oanţa, un loc pustiu, pentru a întemeia un sat. Satul fondat ia numele de Floreşti, iar în secolul XVII ajunge în proprietatea cronicarului Miron Costin.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.