|
Proiectul "Energie şi Biomasă" a fost prelungit până în anul 2017
Folosirea biomasei în scopuri energetice a fost încurajată prin proiectul "Energie şi Biomasă", implementat cu sprijinul Uniunii Europene şi PNUD Moldova. Programul prevede instalarea unor sisteme alternative de încălzire, pe bază de biomasă în şcoli, grădiniţe şi centre publice.
Proiectul "Energie şi Biomasă" a fost lansat în anul 2011. Acesta era prevăzut pentru o perioadă de patru ani şi avea un buget de 14,56 milioane de euro. Cei mai mulţi bani au fost oferiţi de Uniunea Europeană.
În cadrul proiectului, 160 de şcoli, grădiniţe şi centre publice au fost conectate la sisteme de încălzire pe bază de biomasă. De asemenea, au fost lansate 30 de afaceri de producere a biocombustibilului solid şi au fost create 100 de noi locuri de muncă, iar investiţiile s-au ridicat până la un milion de euro.
Totodată, populaţia a fost încurajată să instaleze cazane cu biomasă. În total, 600 de familii au beneficiat de combustibil ecologic la preţ mic.
La începutul acestui an, proiectul a fost prelungit până în anul 2017. Cea de-a două etapă are un buget de peste nouă milioane de euro. Astfel, în următorii ani, în şapte raioane din ţară urmează să fie dezvoltate noi modele de parteneriat public-privat pentru dezvoltarea energiei regenerabile.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Что происходит в организме после употребления Кока-Колы
- Дети и старики всегда помогут в трудную минуту...
- Чистка сосудов: рецепт отвара из семян льна
- Одно яблоко в день избавляет от лишних калорий
- Осенние и Зимние Цветочные Шедевры от XOstudio FLOWERS: Подарите Магию Праздников! ©
- Голландский план преобразования сельского хозяйства в продовольственные леса! (Видео)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1867
- Populația:
- 2781 locuitori
Corneşti este un oraş în raionul Ungheni, Republica Moldova. Amplasat în partea centrală a republicii, în zona Codrilor, oraşul Corneşti este situat la o distanţă de 80 km de Chișinău. Conform datelor anului 2003, populaţia oraşului constituia 2781 locuitori. Localitatea a fost înfiinţată în anul 1867, odată cu construcţia căii ferate Chișinău-Ungheni.
Comments
(0)