|
Dreptul pasagerilor la compensații în cazul reținerii curselor aeriene poate fi exclus
În ultimul timp cursele aeriene se rețin deseori, iar pasagerii nu beneficiază de asistență și compensații bănești, promise conform regulilor. Probabil, anume aceste situații frecvente au impus Ministerul Transporturilor să reexamineze Regulamentul privind compensarea şi asistenţa pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întîrzierii prelungite a zborurilor, aprobat de Guvern în anul 2012.
Pe portalul Ministerului Transporturilor, la 2 septembrie a fost postat pentru examinare și înaintarea propunerilor proiectul hotărîrii Guvernului cu privire la introducerea modificărilor la Regulamentul privind compensarea şi asistenţa pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întîrzierii prelungite a zborurilor. Autorii proiectului au propus să se excludă obligația operatorilor în caz de reținere a curselor de a plăti pe viitor pasagerilor compensații bănești. Toate după principiul – noi nu avem nevoie de aceasta, faptul ne-a creat incomodități.
În calitate de argument, Ministerul Transporturilor face referință la Directiva UE din anul 2004. Această directivă exista la momentul adoptării Regulamentului în 2012, dar atunci, probabil, ea a fost trecută cu vederea. Argumentarea la o hotărîre atît de scurtă dintr-o propoziție, specialiștii de la Ministerul au scris-o pe trei pagini. Ei afirmă că schimbarea orei cursei nu este contramandarea zborului. Pasagerilor li se rezervă dreptul (!) la asistență și deservire. Iar aceste amendamente vor duce la îmbunătățirea standardelor în protecția drepturilor pasagerilor, după cum prevede Directiva UE. Aceasta, de asemenea, va permite asigurarea balanței intereselor între operatori și pasageri. Și în încheiere Ministerul dă asigurări că acest regulament nu va solicita cheltuieli financiare.
Amintim că, în conformitate cu Regulamentul, deocamdată în vigoare, cînd transportatorul aerian presupune din timp posibila reținere a cursei cu peste o oră, pasagerii au dreptul să primească compensație în mărime de:
a) 250 de euro pentru toate zborurile la distanța de 1500 km sau mai puțin;
b) 400 de euro pentru toate zborurile la distanța de la 1500 km pînă la 3500 de kilometri;
c) 600 de euro pentru toate zborurile, care nu sînt incluse în subpunctele a) sau b).
Transportatorul aerian poate reduce în mod unilateral mărimea compensației cu 50%.
Source:
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1552
- Populația:
- 1566 locuitori
Gura Camencii este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bobuleşti, Gura Camencii și Gvozdova. Satul Gura Camencii se află la o distanță de 5 km de orașul Florești și la 122 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1566 de oameni. Satul Gura Camencii a fost menționat documentar în anul 1552.
Comments
(0)