Parcani – un sat în inima Сodrilor

Parcani – un sat în inima Сodrilor

Parcani este un sat din cadrul comunei Răciula, raionul Călăraşi. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Călărași și la 60 km de Chișinău.

Satul Parcani a fost menționat documentar în anul 1867. Există două versiuni privind întemeierea satului Parcani. Potrivit primei, primii locuitori ai satului Parcani au fost romii lingurari (confecționau linguri din lemn) din satul Bursuc. Iniţial, ei s-au stabilit cu traiul într-o poiană înconjurată de păduri, ce aparţinea satului Pituşca. Locul acesta le-a plăcut deoarece aveau în preajmă materie primă pentru confecţionarea diferitor obiecte din lemn (linguri, fuse, coveţi etc.), pe care le vindeau la iarmarocul din Călăraşi. Însă sătenii din Pitușca erau nemulțumiți de faptul că le-au fost încălcate hotarele și se străduiau să-i alunge pe oaspeții nepoftiți. Boierul Buzdugan din Păuleşti  a fost cel care le-a permis lingurarilor să se așeze pe pămînturile lui cu condiția că le vor prelucra. La începutul celui de-al doilea război mondial s-a zvonit că toți romii vor fi deportaţi la Bug. De frică, romii s-au ascuns în pădure şi au stat vre-o trei luni acolo. Toamna, nu avea cine să strîngă roada de pe cîmp. Atunci, un sătean din Nişcani, l-a sfătuit pe Grigore Parapir să-şi schimbe numele. Acesta şi-a schimbat numele ţigănesc „Parapir" în unul moldovenesc – „Porcari". Împreună cu acesta și-au schimbat numele și alți conaționali ai săi, declarîndu-se toți moldoveni. De la numele Porcari, care a devenit cel mai numeros în sat s-a tras și denumirea satului – Parcani.

Conform celei de-a doua versiuni denumirea satului Parcani vine de la numele unui boier Porcan, care avea moşii de la Păuleşti pînă la Budăi (Teleneşti). El le-a permis primilor locuitori, care erau romi lingurari, să se aşeze cu traiul, însă ei trebuiau să lucreze pămîntul. Treptat, romii lingurari s-au lăsat de meseria lor tradiţională şi au început să prelucreze pămîntul. Mulţi dintre ei şi-au făcut gospodării proprii, au cumpărat o parte din pămînt de la boier.

În prezent,  populaţia satului constituie circa 500 de oameni, dintre care 98.55% - moldoveni, 1.45% - ucraineni.

Keywords:

istoria , localitati , Codrii

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:

Populația:
717 locuitori

Stohnaia este un sat în componența orașului Rezina, raionul Rezina. Amplasat pe malul drept al rîului Nistru, satul este situat la o distanță de 3 km de orașul Rezina și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 717 oameni.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.