Perspectivele liberalizării regimului de vize şi priorităţile Republicii Moldova în acest domeniu
Portalul informațional www.viza.md a organizat o masă rotundă cu tema: „Perspectivele liberalizării regimului de vize și prioritățile Republicii Moldova în acest domeniu”, la care au participat Morari Daniela, șefa Direcției cooperare politică cu Uniunea Europeană, Ostalep Valeriu, ex-viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene și Samonii Irina, managerul proiectului www.viza.md.
În cadrul evenimentului a fost abordat și explicat subiectul liberalizării regimului de vize în dialogul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Care este utilitatea și ce presupune liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană – această întrebare și-o pun majoritatea dintre cetățenii moldoveni. În practică, liberalizarea regimului de vize va permite cetățenilor Republicii Moldova să efectueze călătorii de scurtă durată, ce nu depășesc 90 de zile pe parcursul unui an, fără obligativitatea de obținere a unei vize. Această facilitate permite intrarea pe teritoriul statelor semnatare a acordului Schengen cu scopuri turistice, de afaceri, culturale, de vizitare a rudelor ș.a. Menționăm că simplificarea regimului de vize nu permite cetățenilor efectuarea activităților remunerate, obținerea studiilor și aflarea pe teritoriul statelor UE pentru o perioadă nelimitată. Deschiderea pieții muncii și oferirea dreptului la muncă remunerată se reglementează de către fiecare stat în parte, în mod unilateral.
„Planul de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize este un proces complex, lansat în iunie 2010. Planul dat de acțiuni este diferit față de foile de parcurs ale Balcanilor occidentali și este mai etapizat. Republica Moldova a finalizat implementarea primei etape, iar acest lucru este expus în mod expres în raportul Comisiei Europene din iunie a anului curent. Statele membre ale Uniunii Europene acum sînt în proces decizional cu privire la oficializarea deciziei de trecere a Republicii Moldova la faza a doua. Cu toate acestea, la nivel național, Republica Moldova nu așteaptă formalizarea acestei decizii, instituțiile plenar deja au început implementarea fazei a doua”, a menționat Daniela Morari.
În perioada următoare, misiunile de evaluare ale Uniunii Europene urmează să întreprindă o vizită de lucru în Republica Moldova, data exactă a acesteia fiind în proces de negociere între MAEIE și UE. Rezultatul acestei vizite, precum și raportul întocmit pe marginea succeselor atestate de Republica Moldova în îndeplinirea foii de parcurs sînt de o importanță majoră.
- Важное объявление для граждан Молдовы в Израиле, касающееся водительских прав
- Важное сообщение посольства Великобритании в Молдове
- Как отказаться от второго гражданства?
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1955
- Populația:
- 48 locuitori
Piteşti este un sat din cadrul comunei Beştemac, raionul Leova. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Leova și la 83 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 48 de oameni. Satul Pitești a fost înființat în anul 1955.
Comments
(0)