|
Republica Moldova și-a extins rețeaua consulară în Ucraina (Foto)
Recent, Ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Ruslan Bolbocean împreună cu Guvernatorul regiunii Lviv, OlegSyniutka au inaugurat Consulatul Onorific al Republicii Moldova în regiunea Lviv, cu circumscripția consulară care cuprinde regiunile Lviv, Ternopil și Rivne.
În cadrul alocuțiunii rostite la ceremonia de inaugurare, ambasadorul R.Bolbocean a ținut să menționeze că prin inaugurarea Consulatului Republicii Moldova la Lviv, acesta devine cel de-al doilea consulat deschis pe teritoriul Ucrainei în anul curent, an în care Republica Moldova și Ucraina marchează 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Ambasadorul și-a exprimat convingerea că noul Consul Onorific își va aduce contribuția la consolidarea raporturilor comercial-economice, va sprijini dezvoltarea contactelor culturale, academice și inter-umane dintre Republica Moldova şi Ucraina, inclusiv va contribui la promovarea drepturilor și intereselor cetățenilor moldoveni.
La rîndul său, Consulul onorific Vladimir Gubițkyy a exprimat gratitudine pentru încrederea acordată, punctînd priorităţile activității consulatului, în special oferirea asistenței necesare cetățenilor Republicii Moldova și dezvoltarea relațiilor comercial-economice și cultural-umanitare.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XIX
- Populația:
- 2709 locuitori
Antoneşti este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Antoneşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Ștefan Vodă și la 114 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 2709 oameni. Satul Antoneşti a fost întemeiat în secolul al XIX-lea.
Comments
(0)