19 august 2016, 14:30 Moldovan Diaspora views 6391
Delegați din 28 de țări s-au întrunit la Congresul Diasporei
19 august 2016, 14:30 Moldovan Diaspora views 6391

Delegați din 28 de țări s-au întrunit la Congresul Diasporei

Cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți peste hotare participă timp de două zile la lucrările Congresului Diasporei, la Palatul Republicii. Evenimentul, desfășurat o dată la doi ani, oferă platforma necesară pentru discuții multilaterale între Guvern și diasporă cu privire la politicile pentru diasporă, impactul migrației asupra proceselor economice, sociale, academice și politice din țară, dar și impactul politicilor elaborate de Guvern asupra diasporei, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD).

Congresul Diasporei este organizat de BRD al Cancelariei de Stat sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, în cadrul Zilelor Diasporei și în contextul marcării celor 25 de ani de la redobîndirea independenței Republicii Moldova.

La eveniment participă Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, și Secretarul General al Guvernului, Tudor Copaci, miniștri, reprezentanți ai autorităților publice centrale și ai organizațiilor internaționale și, pentru prima dată de cînd se organizează Congresul Diasporei în Republica Moldova – reprezentanți ai autorităților publice locale.

În prima zi a Congresului vor avea loc trei ateliere de lucru, al căror scop este de a crea un dialog constructiv între reprezentanții diasporei și Guvernul Republicii Moldova, în vederea identificării problemelor cu care se confruntă diaspora și necesitatea implicării autorităților centrale și locale ale Republicii Moldova în soluționarea lor. Pentru a doua zi a Congresului sînt planificate alte patru ateliere. În aceeași zi va fi organizată Sesiunea plenară, în urma căreia va fi adoptată Rezoluția Congresului.

Pe parcursul a două zile, vor fi abordate diverse subiecte precum rolul asociațiilor din diasporă și a asociațiilor de băștinași pentru dezvoltarea comunităților locale, precum și provocările pe care le întîmpină reprezentanții diasporei în desfășurarea activităților filantropice; Eficiența accesării unei platforme de crowdfunding pentru acoperirea mijloacelor financiare pentru consolidarea diasporei și implicarea activă în proiecte comune menite să dezvolte Republica Moldova; Votul în diasporă; Efectele migrației.

În acest an, vor fi puși în valoare reprezentanții diasporei, cîștigători ai programelor de granturi "Diaspora Engagement Hub", la atelierul "Diaspora în acțiune" din 20 august 2016.

Zilele Diasporei sînt organizate cu susținerea partenerilor BRD - Organizația Internațională pentru Migrație, misiunea în Moldova, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, GIZ, NEXUS Moldova, PNUD Moldova.

Source: moldpres.md

Keywords:

diaspora , congres , delegatie

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1430
Populația:
1559 locuitori

Bolohan este un sat şi comună din raionul Orhei. Bolohan este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Orhei și la 51 km de Chișinău. Satul Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1559 de oameni. Bolohan a fost menționat documentar în anul 1430.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.