|
Photo: trm.md |
Poveşti populare pentru copiii moldovenilor din Canada
Aliona Munteanu, concetăţeancă de-a noastră stabilită cu traiul în Canada, a lansat proiectul „Ora Poveştilor". Astfel, copiii migranţilor moldoveni au posibilitatea să asculte poveşti populare, prezentate de actriţă, în fiecare zi de duminică a lunii februarie.
- Ce prezintă proiectul „Ora Poveştilor"?
- În fiecare duminică din luna februarie, la Biblioteca Națională din Montreal, va avea loc „Ora Poveştilor". Astfel, copiii sînt invitaţi să asculte două poveşti în limba română (moldovenească) şi o poveste în limba franceză. De fiecare dată, va fi o tematică specifică. De exemplu, în prima duminică, copiii au fost îmbrăcaţi în haine naţionale, în a doua – vor fi prinţi şi prinţese, apoi vor fi deghizați şi în piraţi, iar în ultima duminică, vom îmbrăca straie alb şi roşu pentru că ne apropiem de luna martie. Deşi sîntem departe de casă, respectăm tradiţiile şi obiceiurile noastre. Eu, cel puţin, încerc să le transmit acele valori ale noastre prin „Ora Poveştilor".
- Care sînt poveştile pe care alegeţi să le prezentați micuţilor din Canada?
- Mama mea, fiind bibliotecară în satul Zaim, mi-a expediat mai multe cărţi cu poveşti. Astfel, le putem prezenta chiar poveşti moldovenești. Eu sînt cea care selectează poveştile, eu îmi aleg repertoriul. Prezentarea e foarte animată, cu multe marionete. Totul e foarte dinamic. Sînt deja doi ani de zile de cînd promovăm acest proiect.
- Cît de receptivi sînt copiii la „Ora Poveștilor"?
- Copiii sînt foarte mulţumiţi. Mă bucur că şi departe de casă sînt apreciată de comunitatea noastră. Întotdeauna este plină sala şi asta mă bucură foarte mult . Chiar şi unii copiii originari din Quebec au venit să asculte poveşti moldovenești la „Ora Poveştilor".
Aliona Munteanu s-a născut în satul Zaim din raionul Căuşeni în familia lui Nicolae, (muzician) și Nina Munteanu (bibliotecară). După ce a absolvit gimnaziul din sat, Aliona a mers la studii în România. În perioada 1999-2003, ea a învățat la liceul „Stefan Procopiu" din Vaslui, apoi, între anii 2003-2004 a studiat la Universitatea de Arte „George Enescu" din Iași. În perioada 2004-2007, studiază și absolvește facultatea la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" din București. Moldoveanca a jucat în mai multe producţii cinematografice printre care filmul „Schimb Valutar" în regia lui Nicolae Mărgineanu.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1670
- Populația:
- 1170 locuitori
Clişova este un sat şi comună din raionul Orhei. Clişova este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Orhei și la 75 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1170 de oameni. Satul Clișova a fost menționat documentar în anul 1670.
Comments
(0)