|
«Colinda» cu destin trist și interpretare originală (Video)
Printre imaginile de istorie a cinematografiei moldoveneşti regăsim și filmul regizorului Iacob Burghiu „Colinda".
Filmul „Colinda", lansat în 1969 a avut un destin trist, pentru că regizorul acestuia a ales o interpretare foarte originală. Din punct de vedere al conținutului, filmul e o baladă, dar ca realizare, din punct de vedere cinematografic, e făcut în estetica documentarului.
Această simbioză a trezit interesul cineaștilor, însă nu şi organelor ideologice, care nu l-au acceptat. De ce? Pentru că în acei ani se făceau filme despre război cu totul în altă cheie: filme cu bombardamente și ostași victorioși.
Iacob Burghiu a făcut un film aparte, dacă luăm istoria filmului documentar și de ficțiune, care tratează «fenomenul belic». O mamă care își așteaptă 4 feciori. Îi așteaptă, știind că nu o să vină niciodată. Îi așteaptă în felul ei, așa cum așteaptă o mamă în părțile noastre. În jurul acestei colinzi se adună oamenii satului așteptîndu-i și ei. E o atmosferă realizată foarte interesant: o stare grea cu poezie, nostalgie, durere și tristețe. La starea aceasta a lucrat mult și operatorul filmului Ivan Pozdneakov.
Filmul n-a fost acceptat și de aceea prea puțină lume a văzut acest film, mai ales tinerele generații, care n-au idee că există acest film.
După lansarea filmului „Colinda", această estetică a documentarului s-a afirmat în cinematografia spațiului ex-sovietic și mai ales în Europa. Au apărut mai multe filme, dar vrem să subliniem faptul că „Colinda" este unul din primele filme făcute în estetica documentarului, care a sporit verosimilul, a făcut să se apropie de starea reală și cu asta filmul e interesant.
Filmul „Colinda" a fost realizat la studioul „Telefilm-Chișinău" în anul 1969, fiind lucrarea de diplomă a cineastului Iacob Burghiu din timpul studiilor la Facultatea de Regie a Institutului de Cinematografie (VGIK) de la Moscova – studioul lui Igor Talankin.
Filmările au avut loc în zona Cernăuților cu participarea a unui singur actor profesionist și populației băștinașe.
După lansare, filmul nu a avut acces pe ecran timp de 20 ani.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1894
- Populația:
- 202 locuitori
Frumuşica este un sat din cadrul comunei Cazangic, raionul Leova. Localitatea Frumu;ica se află la distanța de 25 km de orașul Leova și la 75 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 202 oameni. Satul Frumușica a fost atestat documentar în anul 1894.
Comments
(0)