|
Cultura vinului la moldoveni
În ce priveşte asocierea vinurilor cu felurile de mîncare, aceasta nu va fi niciodată perfectă, dacă nu se vor respecta anumite reguli, deoarece caracterul şi personalitatea fiecărui vin trebuie să corespundă cu aroma şi gustul fiecărui fel de bucate.
În unele cazuri este de dorit să apară „dezacorduri”, punîndu-se astfel mai bine în evidenţă atît calităţile bucatelor, cît şi cele ale vinurilor. Aceasta se realizează, servind prin contrast, un preparat cu aromă puternică (de exemplu, friptură de pui) cu un vin uşor. Ţuica sau rachiul de drojdie sînt băuturile care au dreptul să deschidă masa. Ele trebuie să fie însoţite de o gustare alcătuită din brînză sau telemea, alte bucate nu prea săţioase, alune sărate, măsline etc. Se recomandă ca apoi să urmeze ciorba sau supa, care „să şteargă” ţuica şi să pregătească „intrarea vinului”.
Pentru masa obişnuită, aleasă în familie sînt preferate: vara − vinurile seci, demiseci, moderat alcoolice; iarna − vinurile roşii şi mai tari, care încălzesc; primăvara − tradiţionalul vin cu pelin, alb, roşu sau vin sec superior; toamna − must, vinuri tinere, total fermentate sau uşor dulci.
Pentru o masă festivă se recomandă o anumită ordine de servire a vinurilor după calitate şi felul de mîncare. Pentru fiecare fel de mîncare se recomandă să se schimbe tipul de vin.
Se poate spune că există o anumită compatibilitate şi asociere a anumitor tipuri de vinuri cu anumite feluri de mîncare. Аmbianţa bucatelor plus vin trebuie să fie într-o cumpătată armonie. De aceea trebuie să cunoaştem bine tipurile de vinuri, însuşirile lor calitative şi asocierea lor la anumite mîncăruri. De altfel, fiecare mîncare caută să-şi găsească vinul ei şi fiecare vin − mîncarea lui. E drept că sînt şi vinuri „zburdalnice”− cum e şampania, pentru care orice mîncare e bună − şi mîncăruri uşoare precum brînzeturile, care nu resping nici un fel de vin.
Arta de a produce şi a consuma vinul la moldoveni a fost şi a rămas o parte integrantă a culturii acestui neam. Întotdeauna s-a pledat pentru un consum raţional, precum ne spune zicala – „viţa-de-vie aduce bucurie”, cu o condiţia să posezi arta consumului băuturii. Voltaire, scria: „Vinul este desăvîrşirea şi ordinea naturii, şlefuită de om cu pricepere, calm şi voluptate”.
Viţa de vie, vinul ne-a însoţit şi ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii (botez, cununie, înmormîntare), de sărbătorile calendaristice (Paşte, Crăciun) şi la cele de peste an.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1603
- Populația:
- 950 locuitori
Păscăuţi este un sat din cadrul oraşului Costeşti, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 41 km de orașul Rîșcani și la 202 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 950 de locuitori. Satul Pășcăuți a fost menționat documentar în anul 1603.
Comments
(0)